Mărturisire

Mulți dintre voi veți fi uimiți și poate de-a dreptul șocați de ceea ce urmează să vă povestesc. Câțiva vor alege chiar să închidă această pagină și să nu o mai deschidă niciodată, oripilați să afle astfel de lucruri despre mine. Însă cert e că mărturisirea pe care o voi face nu va lăsa pe nimeni indiferent, iar acesta este un risc pe care sunt dispusă să mi-l asum.

Eu nu am fost dintotdeauna persoana integră și cu standarde morale ridicate, obsedată de corectitudine și gata de a lupta pentru ea până în pânzele albe – adică așa cum sunt acum, dacă nu ați dedus deja din context. Cândva, acum mulți ani, atât de mulți încât pare să se fi întâmplat într-o altă viață, am făcut poate cel mai oribil lucru pe care l-ați auzit până acum:  când eram în clasa a 7-a am copiat la religie! Și nu oricum, ci la un extemporal anunțat, pentru care ar fi trebuit să mă pregătesc, dar am ales calea cea întunecată și, în loc să învăț ca orice elev silitor, am căzut în ispita de a copia. Însă nu cu caietul pe genunchi și cu privirea aplecată de rușine, ci cu lecția direct pe bancă, chiar sub ochii neștiutori ai profesoarei. Lecția pe care o avusesem de învățat era despre Fericiri, însă de la Fericiți cei săraci cu duhul încolo nu mai știam nici un cuvânt. Care dintre ei vor moșteni pământul și a cui e împărăția cerului? În apărarea mea, încă mi se pare prea complicat și fără sens cine și cum o să fie fericit pe lumea cealaltă, iar acum 10 ani mă jur că nici măcar nu-mi puneam această întrebare (nu ca acum aș face-o prea des…)

Așa se face că am copiat, cuvânt cu cuvânt, fiecare dintre cele șapte (nu știu dacă sunt chiar șapte, dar de obicei e cifră magică până și în Biblie) fericiri și am primit 10 cu felicitări. Lucrarea mea a fost singura fără cusur din întreaga clasă și profesoara aproape că nu-și mai găsea cuvintele de laudă la adresa mea.

Ce fel de om este oare acela care copiază la religie?! Și câți ani de mătănii și pomelnice întru izbăvire ar spăla un asemenea păcat? Mă întreb și vă întreb, căci eu am uitat de mult cum e să mai crezi în Biserică…

Advertisements