Mărturisire

Mulți dintre voi veți fi uimiți și poate de-a dreptul șocați de ceea ce urmează să vă povestesc. Câțiva vor alege chiar să închidă această pagină și să nu o mai deschidă niciodată, oripilați să afle astfel de lucruri despre mine. Însă cert e că mărturisirea pe care o voi face nu va lăsa pe nimeni indiferent, iar acesta este un risc pe care sunt dispusă să mi-l asum.

Eu nu am fost dintotdeauna persoana integră și cu standarde morale ridicate, obsedată de corectitudine și gata de a lupta pentru ea până în pânzele albe – adică așa cum sunt acum, dacă nu ați dedus deja din context. Cândva, acum mulți ani, atât de mulți încât pare să se fi întâmplat într-o altă viață, am făcut poate cel mai oribil lucru pe care l-ați auzit până acum:  când eram în clasa a 7-a am copiat la religie! Și nu oricum, ci la un extemporal anunțat, pentru care ar fi trebuit să mă pregătesc, dar am ales calea cea întunecată și, în loc să învăț ca orice elev silitor, am căzut în ispita de a copia. Însă nu cu caietul pe genunchi și cu privirea aplecată de rușine, ci cu lecția direct pe bancă, chiar sub ochii neștiutori ai profesoarei. Lecția pe care o avusesem de învățat era despre Fericiri, însă de la Fericiți cei săraci cu duhul încolo nu mai știam nici un cuvânt. Care dintre ei vor moșteni pământul și a cui e împărăția cerului? În apărarea mea, încă mi se pare prea complicat și fără sens cine și cum o să fie fericit pe lumea cealaltă, iar acum 10 ani mă jur că nici măcar nu-mi puneam această întrebare (nu ca acum aș face-o prea des…)

Așa se face că am copiat, cuvânt cu cuvânt, fiecare dintre cele șapte (nu știu dacă sunt chiar șapte, dar de obicei e cifră magică până și în Biblie) fericiri și am primit 10 cu felicitări. Lucrarea mea a fost singura fără cusur din întreaga clasă și profesoara aproape că nu-și mai găsea cuvintele de laudă la adresa mea.

Ce fel de om este oare acela care copiază la religie?! Și câți ani de mătănii și pomelnice întru izbăvire ar spăla un asemenea păcat? Mă întreb și vă întreb, căci eu am uitat de mult cum e să mai crezi în Biserică…

6 thoughts on “Mărturisire

  1. Esti un fenomen! Ma si intrebam despre ce marturisire grozava o fi vorba. :))

    Asa ceva, zau, cu marturisirea asta cred ca regina iti ia permisul inapoi :)))
    Te expui cam mult.

    Culmea, si eu am dat pe atunci extemporal din Fericirile alea si inca imi amintesc cum le aveam scrise in caietul ca un vocabular, ceea ce inseamna ca e posibil sa fi copiat si eu pe ici pe colo :)) nu retin prea bine.

  2. Dude, eu era sa raman corigenta la religie. Pe toamna, in clasa a 8-a. Pentru ca am urlat pe coridor ca “vine popa”. Deci eu am mai multe sanse sa ajung in Iad pentru ca am trecut peste capul popii sa intru totusi la liceu.

  3. Tot la lecția cu Fericirile, eu și cu colega mea de bancă ne bazam pe copiat pentru că profesoara vroia să scriem cuvânt cu cuvânt, așa cum ne-a predat. Colega mea și-a făcut fițuică și a scris pe ea, cu litere de tipar: FIȚUICĂ. La un moment dat i-a căzut sub bancă pentru că o ținea pe scaun, între picioare🙂 Profesoara a vazut, s-a apropiat și a ridicat-o. s-a uitat grav și nu a zis nimic, Și nici măcar nu apucase să ne dea subiectele🙂 Până la urmă am scris cu cuvintele noastre și eu am luat 8 iar ea 7 pentru că a ținut-o minte pentru fițuică.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s