Jurnal de bicicletă

Pe vremea când locuiam în frumoasa provincie englezească, principalul meu mijloc de transport era bicicleta. E foarte relaxant să pedalezi pe un drum aproape pustiu, să ai dealuri verzi în stânga şi văi adânci în dreapta, absolut pitoresc. De fiecare dată cânde veneam la Londra, unele dintre cele mai tulburătoare imagini erau pentru mine bicicliştii aventuroşi care se strecurau printre masele de maşini de toate dimensiunile şi double-decker-e ameninţătoare. Şi când am văzut pe Oxford Street un biciclist la un pas de a fi agăţat de un autobuz, am fost ferm convinsă că eu nu voi pesala niciodată prin capitala britanică.

După care m-am mutat la Londra. Mi-ar plăcea să spun că m-am trezit într-o dimineaţă şi am devenit brusc alt om, mai bun? mai londonez?, dar nu a fost chiar aşa- Vreo două luni am împrumutat o bicicletă şi mi-am făcut curaj să merg până la supermarket, apoi până la mall, apoi până pe malul Tamisei şi în cele din urmă până în centru.

Curajul se construieşte în timp şi creşte odată cu kilometrii. Prima dată când am ieşit cu bicicleta prin Londra eram absolut sigură că o să mor. Pe cuvânt! Mergeam şi nu aveam nici un dubiu că gata, până aici mi-a fost. Eram deja împăcată cu soarta mea şi aproape că nici nu mi-am dat seama cum am trecut de la stadiul de tremurat ca o frunză în vânt la o relaxare atât de profundă încât de cele mai multe ori uit că sunt pe bicicletă în mijlocul acestei jungle care poartă numele de trafic londonez.

După care am început să mă luminez puţin şi să înţeleg regulile de circulaţie, pe care nu le-am învăţat niciodată din lipsă de carnet. Pentru că şi în trafic există două tipuri de reguli, scrise şi nescrise. Din prima categorie face parte regula giratoriului, datorită căreia am trecut de la a aştepta ca fraiera să se îndure cineva să mă lase să trec la a fi prima care se încadrează în cursa pentru prioritate (uneori cam fraudulos, recunosc). Iar datorită regulilor nescrise pot să trec pe roşu fără prea multe mustrări de conştiinţă şi să mă strecor printre maşini până ajung în fruntea coloanei de 2km.

După un minim de 100km petrecuţi pe bicicletă în fiecare săptămână, musculatura se dezvoltă direct proporţional cu tupeul, fără de care cu greu poţi ajunge la destinaţie în timp util şi, ceea ce e mai important, în deplinătatea facultăţilor mintale.

3 thoughts on “Jurnal de bicicletă

  1. mda, iti dau dreptate. Eu merg aproape zilnic cu bicicleta la serviciu insa 95% din drum nu are de-a face cu masinile si mai mult de jumatate este prin padure! Dar si cind mi se sparge roata prin padure si nu am nici un autobuz pe aproape :))

  2. Bravo tie, as vrea si eu sa experimentez mersul pe bicicleta in centrul Londrei, insa pentru moment ma incumet doar pe 4 roti🙂 si dupa ce am schimbat zona in care locuiam Isle of Dogs cu Richmond am realizat cat de rapid te poti misca pe bicicleta in detrimentul masinii…
    Well, ai grija la camioane!

    N

  3. Poate in Londra este altfel, dar in Bucuresti fara piste si locuri amenajate pentru biciclisti este cam periculos, plus ca nimeni nu prea mai tine cont de regulile de circulatie…..si nici de alea nescrise sau de bun simt.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s