O zi din viața unei pitzi

Pe la 10 dimineața, pitzi s-a trezit în patul ei de pitzi, între așternuturile din satin. Și-a pupat tandru, pe urechiușă, potaia ei de pitzi, un cățel minuscul pe nume Dior (E ca al lui Nicole Richie, fată!), după care s-a dus în baia ei de pitzi unde și-a făcut nevoile de pitzi, după care s-a spălat pe dinți cu periuța electrică, recomandată de 4 din 5 dentiști.

S-a întors în cameră, unde s-a postat în fața garderobei ei de pitzi, întrebându-se ce haine să mai poarte oare astăzi. Pentru că i-a fost imposibil să se decidă, s-a îndreptat către bucătăria ei de pitzi, unde și-a pregătit niste cereale Nestle fitness cu lapte degresat și un smoothie de mango, cum zice în Cosmo că e bun pentru ten. În timp ce răsfoia ultimul număr din Elle, a constatat că stilul animal print este în continuare la modă, așa că s-a hotărât să poarte o rochiță cu imprimeu de leopard, sandale cu toc și o gentuță Versace imitație de crocodil. Și-a atârnat cerceii de pitzi și s-a parfumat cu puțin Dolce Gabbana. A ieșit din casa ei de pitzi, butonând lejer pe smasung-ul ei roz de pitzi. S-a suit în mașinuța ei de pitzi și a plecat în grabă spre salon.

A ajuns la salon. Cosmeticiana o aștepta cu un frappuccino proaspăt, pe care pitzi l-a sorbit lent în timp ce i se uscau unghiile proaspăt decorate cu fluturași. Cosmeticiana tocmai i-a povestit că în seara precedentă se cuplase cu un milionar în Fratelli, așa că pe pitzi au început să o macine tot felul de gânduri. Iar gândurile de pitzi nu sunt deloc, dar deloc la fel cu gândurile de milionar, bugetar, blogger, corporatist, liber-profesionist, homosexual, cocalar, doctor, popă, pitzi, crocodil, sau de câine – numa’ zic.

Roasă de invidie pe norocul cosmeticienei și cu unghiile proaspăt făcute, pitzi s-a îndreptat în grabă către sală. Acolo s-a schimbat în pantalonașii și bustiera Nike, și-a aranjat puțin machiajul și s-a urcat pe singura bandă liberă, înconjurată de alte pitzi asemenea ei. Cum toate pitzi din preajmă erau slabe și cu părul proaspăt vopsit, pe pitzi a noastră au început să o macine tot mai multe gânduri de pitzi. Și dacă una din astea îmi fură milionarul pe care ar trebui să-l storc eu de bani?

După cele 30 minute de țopăit pe bandă ca o căprioară și zâmbit galeș la antrenorul de fitness (cu un oarecare aspect de cocalar), pitzi a plecat înapoi către casă, în mașina ei de pitzi. Ajunsă acasă, și-a pregătit o baie cu multă spumă, după care si-a exfoliat și hidratat întregul ei corp de pitzi. S-a îmbrăcat apoi cu o altă rochiță de pitzi, ciclam de data asta (se pare că e culoarea sezonului!), și s-a încălțat cu pantofiorii aurii. Și-a luat plicul minuscul din paiete și s-a mai parfumat cu un strop de Dolce Gabbana, după care a ieșit în club.

Ajunsă în club, s-a întâlnit cu prietenele ei pitzi și și-au comandat toate câte un Cosmopolitan, pe care l-au sorbit în timp ce dansau lasciv pe muzica Shakirei. În tot acest timp, pitzi are grijă să țuguie buzele și să zâmbească provocator oricărui tip cu aspect de milionar. După vreo două ore, pitzi a reușit să vrăjească un tip, a mai băut un Sex on the Beach și merge acasă la proaspăta ei cucerire. Constată că tipul stă într-o garsonieră și își dă seama că este de fapt un corporatist, dar acum e deja prea târziu, tot ce poate să faca e să se simtă bine măcar câteva minute. E drept că nu-i un milionar sau măcar vreun liber-profesionist, dar cel puțin nu e bugetar sau, doamne ferește, blogger sau homosexual. Stând în pat, alături de corporatist, gândurile ei de pitzi nu o lasă să doarmă.

Între ele, unul mai cu seamă face ravagii în creierul ei de pitzi.

Lasă că mâine seară agăț un milionar!

Aud marea

Atunci când îţi apropii urechea de o scoică încolăcită, mintea îţi este năpădită de sunetul valurilor care se lovesc de mal, aducând cu ele munţi de alge şi sute de alte scoici care închid în ele zgomotul care le’a purtat până departe. Nimic nu te face să te simţi mai aproape de mare decât şoaptele acelei scoici şi parcă nici nu te’ai mai îndura s’o laşi din mână. Nu’ţi doreşti decât s’o ţii lipită de ureche, să închizi ochii şi să te trezeşti pe plajă.

De câteva zile, în urechea dreaptă nu mai aud decât marea.

Asta e o altă formă de a spune că am făcut, cel mai probabil, otită. Sunt o romantică.

Mândria mea

Mă ştie lumea că îmi plac excentricităţile. Şi lucrurile făcute pe negândite şi uneori chiar ne(mai)văzute. Cum ar fi, de exemplu, să cumpăr orbeşte tot ce ating şi să arunc o droaie de bani în termen de câteva minute, în special după ce m’am străduit chiar şi luni întregi să îi pun la saltea. Iar unul din accesoriile pe care tind să le achiziţionez în exces şi cu orice ocazie îl reprezintă cerceii. Am o colecţie întreagă de care sunt cu adevărat mândră (şi pentru care multe suflete pe lumea asta mă invidiază). Şi cum îmi place să mă laud, am să scot la lumină partea mai răsărită din această colecţie, mai exact cerceii care mi’au încăput în bagaj când am venit în Anglia.

Colecţia handmade:

1. Primii mei cercei pictaţi, o veritabilă operă de artă, pe care i’am cumpărat acum aproape 3 ani de la Catwork, strada Speranţei la parter 🙂 2. Sunt luaţi la doar câteva zile după primii, când îmi propusesem eu să cumpăr câte o pereche de cercei pe săptămână (cred că am depăşit totuşi numărul) 3. Sunt făcuţia cum mulţi ani de Adina, care încă mai meştereşte cercei coloraţi. 4. I’am primit cadou de la soră’mea într’o vară (deşi eu sunt născută în miez de iarnă) şi îmi amintesc că prima dată i’am purtat când a venit Tomata la Bucureşti. 5. I’am cumpărat de la Pumpkin Design chiar până să plec la Lisabona. 6. Tot de la sora’mea sunt primiţi, cadou de 22 ani, pe care mi i’a trimis până departe în Portugalia. 7. Alt cadou de la o prietenă, unul este pe faţă, iar celălalt pe dos.

Colecţia Claire’s

Claire’s este, de departe, magazinul meu preferat de cercei, au cele mai colorate şi originale accesorii. De obicei petrec chiar şi ore întregi analizând fiecare pereche în parte, mai ales când vitrina este tapetată cu afişe roşii pe care scrie SALES cu litere de’o schioapă. 1. Primii şi cei mai frumoşi cercei de la Claire’s sunt cerceii-chitară, pe care i’am primit din însoritul Honolulu. 2. Cerceii-cupcakes din Lisabona. 3. Steluţele tot din Lisabona. 4. Alte cupcakes. 5. Ultima mea achiziţie, luaţi din Anglia. 6. Sunt de fapt două văcuţe, dar cam greu de remarcat în poză. 7. O pereche de pantofi şi una de sandale, fiecare având undeva până într’un cetimetru. 8. Două broaşte ţestoase şi două floricele, tot din Lisabona.

Colecţia (aproape) verde

Verdele este culoarea mea preferată şi majoritatea accesoriilor pe care tind să le cumpăr (sau să le primesc) sunt, implicit, verzi. 1. Sunt din sticlă de murano şi au şi pandantiv în dotare, primiţi cadou acum trei ani. 2. Alt cadou, o pereche de cercei tricotaţi. 3. Tot cadou, de la nişte prieteni de toate naţiile din Lisabona. 4. Una din piesele de rezistenţă ale colecţiei, cumpăraţi de mine însămi din Lisabona, de la un târg (Feira da Ladra, pentru cunoscători). 5. Sunt de la Tria Alfa şi primiţi cadou în decembrie. 6. Inutil de menţionat, cado’ 😀 7. Cerceii-poşetă sunt luaţi de la nişte tarabe de pe lângă Castelul Peleş. 8. Făcuţi din fimo şi primiţi cadou din Turcia.

Colecţia “De prin lume adunate”

1. Cerceii mei de clubbing preferaţi, comandaţi de la Promod direct din Franţa. 2. Cerceii “ghem de sârmă” sunt altă piesă de rezistenţă care a făcut multe ravagii, primiţi de la BeSpecial. 3. Cerceii roboţel (şi roboţică) sunt primiţi cadou iarna asta. 4. Cadou de despărţire de la o prietenă poloneză, luaţi din Portugalia. 5. Pe ăştia i’am cumpărat eu cu mâna mea de la un târg de Crăciun din Lisabona. 6. Altă pereche luată din Sinaia, sunt de fapt un cuplu, fetiţă si băieţel. Din nefericire, într’o noapte de tequila am reuşit să o pierd pe fetiţă pe undeva prin B52, iar când am găsit’o la orele dimineţii îi lipsea o codiţă 😦 Şi de atunci mi’am promis că nu o să mai port cercei firavi când mă duc să mă îmbăt! 7. Luaţi din Costineşti prin 2007. 8. Cei mai “veterani” dintre toţi cerceii prezentaţi sunt cele două perechi de inimioare din sticlă de murano de la Tria Alfa (recunosc, cei roşii erau ai soră’mii, dar mi i’am însuşit eu :D).

La ce foloseşte cântarul

Context. De fiecare dată când mergeam acasă la Buzău, cam la o lună – o lună şi jumătate, cu emoţie în glas şi sufletul cât un purice, mă aşezam pe cântar. Sufletul cât un purice îmi era mereu de folos, căci avea un gramaj redus şi nu riscam să’mi dea gabaritul peste cap. E lesne de înţeles că operaţiunea se petrecea dimineaţa în zori, pe stomacul gol şi fără prea multe haine de prisos care să afecteze acurateţea măsurătorilor. Iar bucuria mea era nemărginită când vedeam că, indiferent de cât de mulţi biscuiţi cu ovăz (preferaţii mei) îngurgitasem şi de cât de sedentară fusesem în luna aceea, cântarul arâta veşnic aceeaşi greutate, fără nici cea mai mică oscilare. Unui om normal acest lucru trebuiie să i se fi părut dubios şi fizico-anatomic imposibil, însă eu eram extaziată. Nu era neapărat greutatea la care visam, dar nici nu se multiplica atunci când făceam excese culinare.

Toate astea au durat până într’o seară când, masochistă din fire, am zis să mă “distrez” puţin şi să testez adevăratele limite ale cântarului. Aşadar, am mâncat mult şi bine, un adevărat festin, şi m’am aşezat voioasă pe cântarul cu pricina. Şi mare mi’a fost mirarea când am constatat că greutatea mea nu se modificase cu nici măcar 100 grame, în ciuda eforturilor mele de a goli frigiderul familiei. În minte au început să’mi încolţească gânduri terifiante şi aproape sinucigaşe, fiindu’mi deja clar că luni de zile cântarul mă înşelase cu o neruşinare dezarmantă.

Câteva săptămâni au trecut de atunci şi iată că am dat zilele astea peste un cântar adevărat, electronic chiar, a cărui acurateţe nu prea mai poate fi pusă la îndoială. Deşi, la dracu, aş fi dat orice să fie şi cântarul ăsta stricat! Cert e că gândurile sinucigaşe au început să’mi răsară iar în minte, de data aceasta pe bună dreptate. Acum am cu 3-4 kg în plus faţă de cât aveam pe vremea când vroiam să am cu 3-4 kg în minus! Iar acest raţionament aparent neinteligibil se traduce printr’un singur lucru: e nevoie de măsuri drastice.

Experimentul pe care vreau să îl încep azi, că tot e 1 martie (început de săptămână, de lună, de primăvară – nu există zi mai potrivită de atât), este unul foarte simplu şi se bazează pe principiul mai puţine calorii, mai multă mişcare. Nu prea pot să promit mare lucru în privinţa caloriilor, căci mi’e greu să le contorizez şi mă lupt cu tendinţa de a ciuguli veşnic câte ceva, oricât de mic, dar o să încerc să păstrez nişte limite normale. Ceea ce mi’am propus este să fac mişcare în fiecare zi, nu degeaba am în calculator 30 giga de programe de pilates, aerobic şi tae-bo downloadate ilegal (unii preferă porno, eu am o pasiune pentru pilates).

Principalul motiv pentru care am spus toate astea în gura mare este că mă motivează şi ştiu de pe acum că o să am nevoie de toată motivaţia din lume când rezultatele se vor lăsa aşteptate şi cântarul cel nou mă va călca din nou pe nervi cu acurateţea lui nesuferită. Mă retrag, am nişte cardio de făcut!

Despre cum şi’a auzit Barbie numele pe aeroport

… şi cum era să piardă avionul căscând gura la el.

Era chiar în ziua în care plecam la Milano. Am ajuns la aeroport în graba mare, deşi aflasem pe drum cum că ar avea o oarecare întârziere de o oră. Mereu am considerat ca pot să stau liniştită abia după ce termin toate formalităţile de îmbarcare, nu ştii niciodată ce fel de evenimente neprevăzute pot interveni.

Când am ajuns pe Băneasa, tipa de la check-in ne’a spus pe un ton preocupat: “Grăbiţi’vă că are întârziere!” (ce contradicţie de termeni, nu?). “Grăbiţi’vă voi”, intenţionam să le spun, dar am ridicat nepăsătoare din umeri. Nu ne’am grăbit, că n’aveam de ce. Iar când au anunţat poarta de plecare, nu ne’am bulucit peste lumea care se înghesuia în faţă, că tot n’aveam de ce. Dat fiind că aeroportul Băneasa nu are decât patru porţi şi e mai mic decât Gara Obor, nu prea se mai înţelegea cine la ce coadă stă, deşi noi ştiam clar că în faţa noastră nu se află decât poarta adecvată.

După câteva minute de aşteptat în spatele mulţimii furibunde, mare ne’a fost mirarea când simţul nostru auditiv, de obicei destul de modest, a detectat nişte nume familiare (poate prea familiare) răsunând din difuzoare şi răspândindu’se peste tot aeroportul: “D.B.* şi Ene Irina sunt rugate să se prezinte de urgenţă la poarta 4”. După care a urmat un bis.

E inutil să mai detaliez cu câtă dificultate ne’am strecurat prin mulţimea care nici de’a naibii nu vroia să se clintească un centimetru măcar, de teamă ca nu cumva să nu mai prindă locuri în avion şi să trebuiască să călătorească în picioare! (Acum pe bune, de asta le e lor frică de fapt?!). Timp în care toţi pasagerii avionului ne înjurau de zor, pentru că deveniserăm subit ultimul impediment în calea mult-aşteptatei decolări. Ce sentiment înălţător să depindă atâta lume de tine! 😀

*D.B. este inclusă în programul de protectie a martorilor, aşa că se va bucura de anonimitate deplină.

Un cocktail de impresii

Acest post este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Tot ceea ce scriu eu este pură ficţiune inspirată din realitate.

Mie îmi place să nu mănânc cu zilele şi sunt foarte încântată când reuşesc. Mă simt uşoară şi flower-power, lucru ce’mi aminteşte de vorbele unui personaj preferat: “But I haven’t eaten in three days, just to look lovely”. Iar dacă ies sâmbătă seara în club, nici nu se mai pune problema să mănânc altceva decât mere, varză sau morcovi, ca să pot ţopăi în voie ca un iepure. Întâmplător am descoperit că toată treaba asta poartă un nume ştiinţific şi este considerată o tulburare de alimentaţie: alcoorexie, definită ca un “fenomen care implica saritul peste mese pentru “cheltuirea” caloriilor zilnice pe bauturi alcoolice”. Mie mi se pare o prostie să zici că toată treaba asta e o boală! În primul rând, a cui e vina că băuturile alcoolice sunt hipercalorice? Ce e de făcut când o bere are tot atâtea calorii ca şi masa de prânz? Normal că preferi să sari peste o friptură ca să poţi savura liniştit(ă) un pahar mare cu vin roşu delicios. Iar o cherry vodka e de nu ştiu câte ori mai îmbucurătoare decât o salată de ridichi, nimeni nu poate nega asta! Cel mai înţelept ar fi ca toate barurile şi cluburile de pe mapamond să’şi ticsească rafturile cu băuturi precum low-fat tequila, diet beer, low-calory vodka, precum şi diet absinth, diet B52, diet sambuca… Şi lista poate continua până mâine!

Nu vă puteţi închipui câtă bucurie şi explozie de lumină şi culoare a fost în sufletul meu când am dat peste Dieta băutorului (the Drinking Man’s Diet). Mare om a fost inventatorul ei când a spus: mai puţini carbohidraţi, mai mult alcool! Este, bineînţeles, recomandat să’ţi consulţi doctorul înainte de a începe o asemenea dietă, însă nu ştiu ce’ar zice medicul meu de familie dacă i’aş spune la următoarea consultaţie că eu vreau să beau în loc să mănânc. Dar ce treabă au medicii cu caloriile, veţi întreba. Niciuna!

Pentru că, deşi e criză, shoppaholicii nu dorm niciodată

De fiecare dată când mă gândesc la hoinărit prin magazine, inima stă să’mi iasă din piept , iar ochii din cap, atâta sunt de entuziasmată de perspectiva unor noi haine, pantofi sau poşete.

Criza a picat ca un bolovan peste portofelul meu (cu imprimeu cu Minnie jucând bowling :D), mai ales din cauza necesităţii de a strânge bani pentru emigrat (planul meu pentru 2010). Însă nevoia de a’mi schimba periodic garderoba şi de a combina haine şi accesorii noi nu a scăzut proporţional cu finanţele, deci trebuie cumva hrănită.

De aceea, eu şi soră’mea ne’am gândit la un sistem ideal prin care să ne reînnoim periodic garderoba. Cum amândouă avem tone de haine din care nu purtăm decât o zecime, de care ne’am şi săturat de mult timp, am decis să profităm de faptul că avem aceleaşi măsuri, în ciuda celor mai bine de 6 ani care ne despart. Am deschis şifonierele şi am ales din ele toate hainele mişto pe care nu le mai purtăm din cauză că ne’am plictisit de ele. Apoi le’am dat la schimb pe cele pe care nu le mai poartă cealaltă din aceleaşi motive. Iar când ne vom plictisi şi de aceste haine, ni se va face dor de ale noastre şi vom declanşa procesul invers, de recuperare a vestimentaţiei pierdute…

Rezultatul e că, prin numeroase combinaţii şi aranjamente, reuşim amândouă să ne bucurăm de o garderobă nouă, fără să investim altceva decât nişte ore pierdute în faţa oglinzii. Iar spiritul de shoppaholic rămâne la fel de viu chiar şi pe timp de criză (mai ales datorită second-urilor de care mă declar dependentă de ani de zile).

Răspundem ascultătorilor (XVIII)

Postul pe care fiecare dintre voi îl aşteptaţi cu sufletul la gură de luni întregi, motivul pentru care păsările au refuzat să mai cânte şi urşii să mai hiberneze… Răspundem ascultătorilor se întoarce – de 18 ori mai savuros, mai cosmic, mai fabulos. Pentru că este al 18-lea post din această lungă saga a senseiului Guglea şi a ucenicilor săi. Deci, ce curiozităţi mai au ucenicii veţi afla în continuare:

Întrebarea lunii:

cum sa te alcool – eu cred ca tu te’ai alcool de mult.

Tragedia lunii:

am barbia stramba – ţi’ai ratat existenţa.

Confesiunea lunii:

de mica nu suport gustul si mirosul laptelui – ciudato!

Englezismul lunii:

jocuri fetitele paorpaf si magicianul – era bun şi Cartoon Network la ceva dacă’l lăsau în engleză.

Categoria Experimentală sau Cum o să’mi explodeze mie ratingul în 4.5 secunde, cu dedicaţie absolut specială pentru Flavia:

sex cu bibliotecara barbie – să fie şi cărţile bune la ceva, nu?

jocuri barbi de sarutat baieti in noapte – pur educativ pentru puştii de 12 ani.

jocuri cu barbie cine face sex mai bine – şi eu sunt curioasă cum arată clasamentul.

jocuri barbie se duce la scoala (sex) – ca să vedeţi ce înseamnă şcoala pentru tineretul din ziua de azi.

jocuri super cul barbi goale – da’ super cul, să fie clar!

jocuri barbie la magazin dar nu da nimic – deci nici un pic de sex, dezamăgitor.

felicitare cu barbie care se trage la xex – opa, o poziţie inedită!

barbi nu face asta – cât patos, dumnezeule! Zici că s’ar arunca de pe bloc.

barbie merge in parc cu bunicul – asta e de’a dreptul kinky.

jocuri barbi face lipsa mare si mica – lipsă e vreun regionalism hilar de prin diverse părţi ale ţării?

poze barbie si cei trei muschetari – asta e deja în grup.

barbie isi saruta iubitul, si ce? – da, şi ce?

barbie se pupa cu baieti pe gura – eventual sub formă de tutorial, să mai deprindă şi puştii nişte tehnici avansate.

jocuri barbie sarutandu-se ajungand la sex – cu preludiu cu tot.

barbie face sex in dus – asta e deja nivelul pentru avansaţi.

barbi barbi barbi barbi barbi barbi barbi – sindromul obsesivo-convulsiv.

barbi,./.,;’/;,l];,.,./.,;’=;[[‘;./l./ – iar acum şi în Braille.

Premium şi super bonus:

barbie si cichi cean fac sex – se aştepta cineva la asta?

Categoria Cichi Cean is nambăr oan:

cum se scrie chichi cean – ai scris perfect.

cichi cean furia laptelui – noul lui film.

Categoria Existenţiale sau De profundis:

muzica da farmec existentei – zise Florin Salam către fanii săi.

soarta ii ajuta pe cei curajosi – curaj, găină, că te tai!

furia si alcoolul nu fac casa buna – că bine zici, mântuitorule!

ce faci cand ti-e lene – meditezi.

credeam in tine mai mult decat in mine – Tuddor Chirilă ar pune asta în versuri.

ai o mie de motive sa nu mai fii suparat – viaţa e frumoasă şo păsărelele cântă: iată numai 2 dintre aceste motive.

nu sunt enervat – eşti în stadiul de negare.

inca imi mai este dor de tine – cine i’ar spune aşa ceva lui Guglea?

ce mai spui cand nu mai e nimic de spus – taci, ce e aşa de greu?

ce faci cand nu stii ce sa mai faci? – citeşte mai jos.

as vrea sa mor pentru o noapte – băi Romeo, Shakespeare a murit de mult.

Categoria Matrimoniale:

vreau sa cunosc o femeie din portugalia – şi cu ce te putem ajuta noi?

cum sunt baietii portughezii? – oare la ce răspuns se aşteaptă toată lumea?

ce intrebari cuceresc fetele – “ce părere ai despre teoria arhetipurilor colective a lui jung?”

cum sa cuceresti un baiat – cu întrebarea “la mine sau la tine”.

Categoria Leacuri, farmece, vrăjitorii de la senseiul Guglea:

cum se impaiaza un papagal – cu multe, multe paie.

tratament naturist cu pipota de porumbel – încep să mă simt ca’n Harry Potter.

ce se intampla cand inghitim un sarpe? – cât de cretin trebuie să fii ca să faci asta?

poze de femei care sucesc gitul gainilor – doar mie mi se pare că sună de’a dreptul macabru?

cu ce pot trece cicatricile de la fier – cu trecerea timpului.

vindecarea arborelui genealogic – dar care sunt bolile de care suferă arborii genealogici în general? Ciumă şi dizenterie?

cum ne facem surori de sange – acum e cam târziu că v’aţi născut deja, poate într’o viaţă viitoare.

Categoria Moda pentru nunţi, botezuri, cumetrii:

cum se poarta parul in ziua de astazi – în principiu, pe cap.

staniol pe unghii noutatii – noutatea e că acum marmota înveleşte unghiile în staniol.

cum sa iti faci singur pampoane – înnozi o perdea.

tunsori avantajoase pt nas lung – o pungă pe faţă ar fi mai mult decât suficientă.

frizuri pt cap rotund – orice frizură este adecvată pentru capul rotund. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre capul pătrat…

Categoria Ştiinţa pentru to(n)ţi:

o inventie robot care face temele-in eng – cred că s’au gândit deja japonezii la asta.

ce mi-a placut la chimie in liceu – cel mai mult mi’a plăcut când chiuleam.

cine a inventat tabla inmultirii? – un om fără somn.

cine a inventat paharul berzelius – Berzelius în persoană.

orice numar inmultit cu 0 – face combustie spontană.

Turnirul Autorizaţiei de Foc

Lene, Barbie şi Românul, proaspeţi absolvenţi ai unei facultăţi de prestigiu care nu le oferă nici un viitor (pe scurt, Limbi Străine), s’au trezit pe nepusă masă în situaţia nedreaptă de a’şi câştiga singuri pâinea (termen simbolic care ţine loc de ciocolată şi pantofi, că doar la pâine am renunţat de prin aprilie). Cum Lene, Barbie şi Românul sunt nişte veritabili jobhopperi cu vise de globtrotteri, suferind de instabilitate cronică, un job normal nu poate fi singura lor soluţie de strâns avere.

Printr’o minune dumnezeiască, facultatea noastră de loseri ne oferă un mic avantaj care să ne salveze stomacul de la atrofiere şi autodevorare, avantaj numit generic Autorizaţia de Traducător şi Interpret. Această autorizaţie care stă pe buzele tuturor pare să demonstreze principiul cum că „misterioase sunt căile Domnului”, căci toată lumea susţine că e bună la toate, doar că nimeni nu ştie exact la ce foloseşte. Cum Lene, Barbie şi Românul şi’au câştigat dreptul la autorizaţie prin 3 ani de muncă silnică pe plantaţia facultăţii, e de la sine înţeles că trebuie să facă tot ce le stă în putinţă să o obţină.

Însă de la a vrea până la a avea e cale lungă, atât de lungă încât trece chiar şi prin Buzău, satul de baştină al celor 3. Scopul a fost colectarea unui braţ de acte imperios necesare, într’o veritabilă cursă cu obstacole pe traseul Primărie-Poliţie-Notar-Direcţia Taxe şi Impozite-Mall (pentru cumpărăturile de rigoare). Dosarul a fost complet după numai 3 săptămâni de jogging pe la toate instituţiile statului, atât din urbea natală cât şi din capitală.

Următoarea probă de foc în turnirul pentru câştigarea pietrei filozofale, pardon, a autorizaţiei de traducător, a fost depunerea efectivă a dosarului. Marea provocare a fost însăşi găsirea Ministerului de Justiţie, în ciuda tuturor instrucţiunilor oferite de hartă, guglea şi paznicii de prin zonă. După mai bine de 20 minute de căutări zadarnice, totul ajunsese să semene vag cu un capitol din Harry Potter în care eroul orbecăie după vreo alee invizibilă. Poate că adresa nu e decât o alegorie a ideii că justiţia nu e doar oarbă, dar nici nu poate fi văzută pe vreundeva…

Bineînţeles că, după descoperirea Ministerului, opinia generală a fost că drumul era mult mai simplu dacă nu te luai după hartă. Altă opinie generală a fost şi faptul că Ministerul de Justiţie e de o eficienţă rar întâlnită pentru că reuşeşte să elibereze o hârtie în doar 60 zile lucrătoare. Lucrătoare! O hârtie! Deci peste 3 luni, Lene, Barbie şi Românul vor chicoti bucuroşi când s’or vedea cu autorizaţia în mână, după care se vor îmbăta crunt pentru sărbătorirea fericitului eveniment.