Dolly

Dat fiind că suntem în continuare la capitolul “Din lumea celor care nu cuvântă”, pe care cu greu mă îndur să’l părăsesc, vroiam să menţionez încă un nume legendar, cu mult mai cunoscut decât cel al legendei urbane Bobby. Este vorba de Dolly, Dolly the sheep, primul animal clonat. Ei bine, câţi dintre voi se pot lăuda că au văzut’o pe Dolly împăiată şi privindu’te rece din mijlocul unei cutii de sticlă intens luminată şi rotindu’se în direcţia ceasornicului , pentru a putea fi analizată din toate unghiurile fără ca vizitatorul să depună vreun alt efort decât cel de a’şi încorda muşchiul ocular. Uitasem că Dolly a fost de fapt clonată de scoţieni, de aceea se şi află la loc de cinste în Edinburgh, la National Museum of Scotland. Mie una jur că mi s’a rupt sufletul să o văd pe biata Dolly transformată din miracol al ştiinţei în exponat de muzeu, dar nu pot nega că reprezintă totuşi un moment în istoria omenirii de care ne vom aminti tot mai mult de acum încolo.

Advertisements

Bobby

Citisem despre Bobby şi statuia în ghidul despre Edinburgh şi abia aşteptam să descopăr această legendă urbană a capitalei scoţiene. Povestea spune că Bobby a fost un Sky terrier, câinele unui ofiţer de poliţie pe al său nume John Gray. Când Grey a murit în 1858, Bobby a fost găsit după câteva zile stând lângă mormântul stăpânului, loc pe care nu l’a mai părăsit timp de 14 ani. În această perioadă a devenit una dintre celebrităţile Edinburgh-ului, fiind hrănit şi îngrijit de localnicii care i’au dat şi o zgardă care să’l ferească de ameninţarea hingherilor. O statuie a fost creată încă din timpul vieţii lui şi ridicată la scurt timp după ce a murit, aflându’se chiar în faţa unui pub ce’i poartă numele (Greyfriars Bobby Bar). Devotamentul legendar al lui Bobby a dat naştere multor poveşti pentru copii şi a fost sursa de inspiraţie a unui film Disney din 1960.

O istorie foarte drăguţă, însă ce a uitat Rough Guide to Edinburgh să menţioneze la acest capitol este că statuia lui Bobby, micul terrier ciufulit, este de fapt în mărime naturală. Căci eu una căutam intens o statuie impunătoare şi masivă, şi dacă n’aş fi zărit mai întâi pub-ul în cauză, probabil că aş fi trecut lejer pe lângă Bobby fără măcar să ştiu că micuţul erou mă priveşte cuminte din vârful unui piedestal de 5 ori mai înalt decât el.

Edinburgh

“This is a city of shifting light, of changing skies, of sudden vistas. A city so beautiful, it breakes the heart again and again” (Alexander McCall Smith). Aşa scria pe un zid în Edinburgh, Unesco City of Literature. Nimeni n’ar fi putut spune mai bine ce înseamnă de fapt acest oraş, unul dintre cele mai frumoase din lume.

Imaginaţi’vă un oraş în mijlocul căruia răsare un castel medieval în vârful unui deal abrubt, înconjurat de mai multe rânduri de ziduri groase de apărare. Apoi gândiţi’vă la un oraş prin care trece o apă limpede, pe ale cărei maluri să te poţi strecura pe o singură potecă, ocolind droaie de copaci cu crengi lungi şi căsuţe ca rupte din poveşti, cu păsări cântând şi veveriţe care te privesc curioase de la doar câţiva centimetri distanţă. Mai gândiţi’vă şi la un oraş care se întinde împrejurul unor dealuri verzi şi stâncoase unde să te poţi căţăra mai ceva decât în Munţii Retezat. Şi, dacă imaginaţia încă nu v’a părăsit, vă rog acum să aveţi în minte şi un oraş pe ale cărei străzi să auzi sunete de cimpoaie, tobe africane, trompete, vioare, toate acestea în mijlocul unei mulţimi colorate de oameni care cântă, dansează, râd în hohote, sar într’un picior şi joacă piese de teatru.

Dacă puneţi toate astea la un loc, ceea ce rezultă nu poate fi decât Edinburgh, în mijlocul festivalului care l’a făcut celebru de mai bine de 60 ani. Iar când spun festival, mă refer la o lună întreagă de august (şi început de septembrie), în care au loc minim 2000 evenimente zilnic şi la orice oră, fie ele concerte, recitaluri, piese de teatru, comedie, expoziţii şi tot ce are legătură cu artele. Mărturisesc că nu am ales din întâmplare această perioadă, dar a fost total spectaculos să mă trezesc în mijlocul a Edinburgh International Festival, Edinburgh Festival Fringe, Edinburgh International Book Festival şi Military Tattoo, toate în acelaşi timp.

În cele trei zile petrecute în Edinburgh, am explorat cam tot ce îmi propusesem iniţial să văd şi mult mai multe locuri pe deasupra. Am mers mai mult ca niciodată, până în momentele în care simţeam că picioarele’mi refuză efectiv să se mai târască. Am avut parte de o vreme incredibilă, nu cred să fi plouat mai mult de jumătate de oră adunat în tot acest timp, total atipic pentru vremea scoţiană. Ca şi în Anglia, în decurs de 15 minute poate să plouă de 3 ori şi să iasă soarele de 5, ceea ce s’a şi întâmplat, dar fără să ne întrerupă prea tare plimbările.