Leapşa cu leapşa

O fi titlul ambiguu, dar ideea care planează asupra lui e evidentă, aş spune eu: fie mi s’a dus vestea cum că aş fi tare pricepută la orice leapşă, fie am devenit un soi de magnet pentru astfel de activităţi, că de multe luni încoace nu cred că am ratat prea multe lepşe care umblă nestingherite printre bloguri. Dat fiind că am 5 lepşe pe lista de aşteptare, le împart în două şi le servesc pe rând, ca să le pot înghiţi fără sughiţuri :).

Leapşa cu cântec(e) vine de la soră’mea Green Girl care zice cum că ar trebui să enumăr 10 melodii preferate (ale momentului, presupun eu):

  1. Mariza – O silêncio da guitarra
  2. Tribalistas – Velha infância
  3. Toranja – Carta
  4. Royksopp – Alpha Male
  5. Royksopp – So Easy (mă opresc la 2 melodii, deşi tot albumul e genial şi îl ascult în prostie de ceva vreme)
  6. Rodrigo Leão – Gente diferente
  7. Rodrigo Leão – As cidades (nota 10 pentru întreg albumul, nu mă mai satur de el)
  8. The Distillers – Love is Paranoid (sub influenţa nocivă a soră’mii – glumesc, bre 😛
  9. Florence and the Machine – Girl with One Eye
  10. Gogol Bordello – Alcohol (asta era melodia oricărei beţii pe care o făceam noi în Lisabona)

Leapşa nostalgică vine de la Gemene şi spune cum că ar trebui să vorbesc despre lucrurile de care mi’e mie dor din vremurile de mult apuse:

  • mă topesc de dor după primele îngheţate Delta, din’alea cu fructe “sculptate” pe ele şi foarte colorate, şi de ingheţatele alea de le băgai tu în congelator, tot colorate şi cu nişte pinguini pe ambalaj. Le mai ştiţi, că a început să’mi fie teamă ca nu cumva să fi existat doar în mintea mea, că nimeni nu pare să le recunoască. E drept că aveau ele o formă mai falică aşa, să mă exprim literar, dar nu pot să cred că imaginaţia mea ar fi atât de bolnavă!
  • mi’e dor de guma turbo, al cărei gust şi miros e incomparabil, de caramelele cu lapte, de jeleurile viermişori, de gumele în formă de lămâie pe care ţi le dădeau vânzătoarele rest, de măr cu biscuiţi, de colărezii pe care îi făcea mamaia, de griş cu lapte. Ştiu că unele dintre astea încă mai există, dar nu mai au acelaşi farmec ca pe vremuri. Şi da, mi’e greu să’mi iau gândul de la mâncare pentru că mor de foame.
  • de la teveu mi’e dor de Robingo şi de Preţul corect (don’t ask, nici nu ştiu de ce’mi vin astea în minte).
  • de sucul de la dozator şi de cel la pliculeţe pe care’l făceai cu apă.
  • de vitaminele efervescente. Jur că mereu mi’au plăcut, şi acum mai stau cu gândul la ele.
  • de pititea şi leapşa de le jucam la ţară. De fapt, mi’e dor de toate vacanţele petrecute la bunici.
  • de joaca cu lutul. Făceam tot felul de figurine, odată ne’a venit şi ideea excentrică de a face rune (inspiraţi fiind de Formula As a maică’mii) ca să ne ghicim viitorul 🙂
  • de bostanii ciopliţi cu lumânare înăuntru, în nopţile de vară de la ţară, şi de poveştile de groază spuse la lumina bostanilor.
  • de Sailor Moon.
  • de Cei trei muschetari, David Copperfield, Singur pe lume, Winettou şi Insula comorilor.
  • de grădiniţă.
  • de mărgelele, pantofii şi rujurile maică’mii, precum şi de poşeta ei plic (pe care mi’am promis că o fur :D).
  • de aparatul foto rusesc al lui taică’miu şi de taică’miu în general.
  • de vacanţele la Predeal sau la Covasna, când eram noi o familie şi soră’mea era aşa de mică şi scotea perle chiut gen cămuşă în loc de căpşună 🙂
  • de certurile şi bătăile cu soră’mea. Acum am crescut aşa de tare că nici nu mai suntem în stare să ne certăm.

Şi mi’e dor de foarte multe lucruri mici şi mari care mi’au făcut copilăria fericită. Leapşa merge către soră’mea, să văd dacă ne potrivim la gusturi, către Tomata, că tot n’am mai lepşuit’o de multă vreme, către Ambasadoarea şi Anna, că poate le plac şi lor nostalgismele. Şi bineînţeles că ar merge şi către Oaanaa-cea-de-neplictisit, din dragoste de lepşe :P, doar că a mai primit’o şi de la Gemene, dar nu s’a achitat, aşa că ar cam fi cazul!

Mai multe lepşe mâine, fiţi pe fază!

Advertisements

Şapte, Doamne, şi toţi şapte!

Ela the Cool Chick s’a gândit să mă pună puţin la treabă şi să scoată untul din piticii mei. Din fericire, nu mi’a cerut să scutur decât şapte dintre ei, muzicali de felul lor, ceea ce e o binecuvântare, că la câţi pitici am, ar fi însemnat să se dărâme şantierul peste mine dacă aş fi fost nevoită să’i înşir pe toţi…

Leapşa e leapsă, aşa că nu se discută, doar că am de făcut o menţiune: ordinea piticuţilor e perfect aleatorie, mi’ar fi prea greu acum să’i înşir de la mic la mare…

Piticul number one: atârnă mahmurit pe un norişor şi se hâţână pe Nirvana – Dumb, un cântec care adună în doar câteva minuţele toate mahmurelile existenţei mele şi momentele în care…

My heart is broke
But I have some glue
Help me inhale
And mend it with you

Piticul number two: ascultă obsesiv The Stills – Still in Love Song, un cântec care mi’e foarte drag, dar, pe cât de drag îmi e, pe atât de greu îmi este să’l şi comentez. Nu comentez nici cât de grăitoare sunt versurile, nici cât de sensibilă melodia, nici ce amintiri îmi trezeşte. Prefer să tac şi să ascult…

Piticul number three: repetă obsesiv No change, I can’t change, I can’t change, I can’t change pentru că I’m a million different people from one day to the next – foarte simplu de recunoscut, nu? – The Verve – Bittersweet Symphony. A depăşit de mult graniţele unui simplu cântec, pentru mine (şi piticul meu) e motto, lecţie de viaţă, stare de spirit…

Piticul number four: se bălăngăne pe ritmul Radiohead – Creep, o melodie care îi accentuează dilemele metafizice: What the hell am I doing here?, precum şi I wish I was special sau I dont belong here

Piticul number five: e absolut înnebunit după Travis – Closer şi după vocea lui Fran Healy, care sună live poate chiar mai bine decât on tape – ştiam eu că scoţienii sunt un popor demn de toată stima şi admiraţia. Melodia e pur şi simplu perfectă pentru al meu pitic, mai ales când e cu gândul la The boy with no name

Piticul number six: meditează pe teme mai puţin metafizice, dar suficient de profunde: How did it end up like this / It was only a kiss, it was only a kiss când I’m coming out of my cage în timp ce pe fundal răsună The Killers – Mr Brightside, o melodie foarte addictive pentru piticul meu. Dar Destiny is calling me către ultimul dintre cei şapte…

Piticul number seven: There’s something that i cant quite explain, deci mai bine lăsăm muzica să explice: Blue October – Calling you. Şi cum piticul ăsta a avut ultimul cuvânt (de tăcere), mă retrag în glorie…

… dar nu înainte de a arunca leapşa către Vaca de crosman, Smeagolissima, Domnul Morav şi Zole.

Să vă fie de bine!

Movie Soundtracks

Asta ca sa’mi fac datoria de cetatean responsabil si sa preiau leapsa…

1. Clint Mansell pentru Requiem for a Dream OST

2. Iggy Pop si Blur pentru Trainspotting OST

3. Goran Bregovic pentru Black Cat, White Cat

4. Matrix OST

5. Pulp Fiction OST

Deci cam astea sunt coloanele sonore care’mi gadila auzul…