Lecții de engleză (III)

Oricâte cuvinte și expresii aș încerca eu să explic aici, de la banale forme de salut până la chestiuni mai complicate precum chiloți, cred că cea mai importantă dintre lecțiile pe care pot să vi le împărtășesc este următoarea:

Engleza nu e corectă!

Învățăm la școală toate timpurile verbale posibile și imposibile, facem traduceri și retroversiuni până la epuizare și ne batem capul cu fel de fel de propoziții condiționale, doar ca să constatăm, după ani de muncă asiduă, că, ei bine, și englezii greșesc câteodată. Și culmea e că fac greșeli pe care noi, ca români, nu le facem în limba engleză.

Veți auzi adesea englezi spunând I don’t do nothing, deși negația dublă este incorectă în limba lor. Un copil român de clasa a 2-a nu o să facă niciodată o asemenea greșeală pe care o poți auzi din gura unui englez de 50 ani. Unii folosesc negația dublă cu sens metaforic, ca să accentueze poate o idee sau doar în glumă, pe când alții pur și simplu nu văd nimic greșit în asta. E ca și cum ai spune Ei este în română…

Există nativi care nu or să priceapă în veci diferența dintre they’re și their sau you’re și your. Atâta timp cât se pronunță la fel, ce mai contează că Ei sunt și al lor nu au absolut nimic altceva în comun?!

O altă treabă stranie de data asta este faptul că unii folosesc pronumele complement direct me în locul pronumelui posesiv my: Where’s my tea? (Unde este ceaiul pe mine când vor de fapt să spună Unde este ceaiul meu). Sunt două cuvinte pe care trebuie să fii tare ignorant să le confunzi, dar iată că se poate.

Și poate cea mai frecventă dintre greșelile lor este exprimarea try and do în loc de try to do (adică încerc și fac pentru încerc să fac) – unde do este doar un verb ales la întâmplare, în expresie poate intra orice verb cu putință. Am văzut într-unul din manualele lor niște cuvinte mari și lăbărțate într-un chenar roșu care sunau cam așa: “Atenție, englezi, această exprimare este incorectă, nu se spune așa” și multe semne de exclamare după.

Morala: engleza noastră nu o să fie niciodată ca a lor pentru că e pur și simplu prea bună!

Advertisements

Cuvinte din filme

Tomata îmi cere, în cea mai recentă leapșă de pe blogul ei, să împărtășesc trei citate din filme care mi-au fost dragi, care mi-au plăcut sau care m-au amuzat. O idee foarte drăguță de dat mai departe, însă eu am avut nevoie de câteva zile bune să pot să-i dau de cap, dintr-un motiv foarte simplu: eu nu (prea) mă uit la filme. Citesc multe cărți și mă uit la seriale de fiecare dată când prind ocazia, însă aș putea să număr pe degete toate filmele pe care le-am văzut anul trecut, de exemplu. Cu toate astea există câteva replici (cu excepția clasicului You had me at hello) pe care le păstrez în minte și care sunt numai bune de spus mai departe.

Primele cuvinte sunt din Big Fish, superbul film al lui Tim Burton, o poveste fantezistă despre un personaj descris ca fiind Santa Clause and the Easter bunny combined, just as charming and just as fake (Moș Crăciun și Iepurașul de Paști, pe cât de savuros, pe atât de fals):

He talked about a lot of things that he never did and did a lot of things that he never talked about. (A povestit despre o groază de lucruri pe care nu le-a făcut niciodată și a făcut o groază de lucruri despre care nu a povestit niciodată) – Povestea este, de fapt, despre un mitoman, dar dacă vedeți filmul o să înțelegeți câte sensuri noi pot căpăta aceste cuvinte.

Următoarea replică îi aparține lui Hitch, personajul din filmul omonim, și o să fie foarte ușor de înțeles de ce mi-a plăcut atât de mult:

Life is not the amount of breaths you take, it’s the moments that take your breath away.

Iar al treilea citat provine de fapt dintr-una din cărțile mele preferate, dar pe care îmi permit să o includ în această listă pentru că a fost totuși ecranizată (deși mărturisesc că n-am văzut filmul, dar e cu Anthony Hopkins, deci merită o șansă). Cartea este The Remains of the Day (Rămășițele zilei), de Kazuo Ishiguro), o poveste tristă și înduioșătoare despre dragoste, ratare și vise irosite, iar citatul prinde viață în special dacă ajungi să cunoști personajele:

“But what is the sense in forever speculating what might have happened had such and such a moment turned out differently? One could presumably drive oneself to distraction in this way. In any case, while it is all very well to talk of ‘turning points’, one can surely only recognize such moments in retrospect. Naturally, when one looks back to such instances today, they may indeed take the appearance of being crucial, precious moments in one’s life; but of course, at the time, this was not the impression one had. Rather, it was as though one had available a never-ending number of days, months, years in which to sort out the vagaries of one’s relationship with Miss Kenton; an infinite number of further opportunities in which to remedy the effect of this or that misunderstanding. There was surely nothing to indicate at the time that such evidently small incidents would render whole dreams forever irredeemable.”

Iar ca bonus vă ofer trei replici de seriale care sigur or să vă placă:

By drinking, i’m helping the kids. The more i drink, the less there is for the kids to drink. (Bând, ajut copiii. Cu cât beau eu mai mult, cu atât rămâne mai puțină băutură pentru copii) Phoebe din Friends

Don’t mistake coincidence for fate. (Nu confunda coincidența cu soarta) John Locke din Lost

Okay, here it is, your choice… it’s simple, her or me, and I’m sure she is really great. But Derek, I love you, in a really, really big pretend to like your taste in music, let you eat the last piece of cheesecake, hold a radio over my head outside your window, unfortunate way that makes me hate you, love you. So pick me, choose me, love me. Cea mai drăguță declarație de dragoste din istoria televiziunii îi aparține lui Meredith Grey din, negreșit, Grey’s Anatomy

Aș vrea ca leapșa să meargă mai departe la Ana, Ela, Luiza și Blooo, care știu eu că sunt mult mai pasionate de filme decât mine…

Cât de mic este un om mare?

Noi oamenii suntem doar o mică parte din ceva cu mult mai mare. Atunci când mergem, ni se poate întâmpla să strivim o gâză sau să producem pur și simplu o schimbare în aer pentru ca o muscă să ajungă unde poate că altfel nu ar fi mers niciodată. Și dacă ne gândim la același exemplu, dar cu noi înșine în locul insectei, și cu universul în rolul pe care tocmai l-am jucat, este cât se poate de clar că suntem afectați zi de zi de forțe asupra cărora nu avem mai mult control decât o biată gâză are asupra unui picior gigantic care coboară asupra ei. Ce putem face? Trebuie să ne folosim de orice metode am avea pentru a înțelege mișcarea universului în jurul nostru și să ne plănuim acțiunile astfel încât să nu luptăm împotriva curenților, ci să ne mișcăm împreună cu aceștia. (Arthur Golden, Memoirs of a Geisha)

Lecții de engleză (II)

N-aș vrea să insinuez că în școlile românești se predă o engleză incorectă (poate doar ușor învechită, în unele cazuri), dar am constatat că se pune mai mult accentul pe varianta americană decât pe cea britanică. Dacă pronunția, deși foarte diferită, este până la urmă lesne de înțeles, intervin anumite probleme de vocabular deloc de neglijat.

Să luăm, de exemplu, cuvântul pants. De prin clasa a 2-a aflăm că pants este termenul englezesc pentru pantaloni. Nimic mai adevărat, însă mai degrabă în America și mai puțin în Marea Britanie. Veți fi poate surprinși să aflați că pants în Anglia înseamnă chiloți, o diferență de sens majoră, aș zice eu, pentru că una e să umbli pe stradă în pantaloni, alta e să te vânturi într-o simplă pereche de chiloți! Trousers și jeans sunt termenii care desemnează de fapt cuvintele pantaloni și respectiv blugi, ceea ce e util de ținut minte.

Și apropo de pants, în limbajul colocvial poate avea și sensul de nașpa, ca atunci când spui The Movie was pants (Filmul a fost nașpa), sinonim cu rubbish în acest sens.

Alte diferențe față de engleza americană ar fi deja cunoscutele pavement (termenul englezesc pentru sidewalk – trotuar) sau autumn pentru toamnă, și nu fall. Să nu uităm totuși de rubber, care în Anglia înseamnă gumă de șters (așa cum am învățat și noi la școală, la lecția despre rechizite), iar în America prezervativ. Emma Watson, actriță britanică, proaspăt studentă la o universitate de prestigiu din USA, povestea într-un interviu cum a strigat în gura mare în sala de curs dacă are cineva un rubber și toată lumea a întors capetele spre ea, pline de uimire la nonșalanța cu care cerea un… prezervativ. Probabil că și-au spus, instinctiv, That’s so European, căci nu cred să existe american pe lumea asta care să nu asocieze orice excentricitate cu spiritul european… Pants!

Cum o să scriu eu un roman

Nu aţi înţeles, titlul arată cam aşa: Cum o să scriu eu un roman?!

NaNoWriMo zice că este suficient să scrii în medie 1700 cuvinte pe pentru ca la sfârşitul lunii să ajungi la frumoasa sumă de 50.000 cuvinte, adică să-ţi atingi obiectivul şi să finalizezi romanul.

M-am apucat şi eu de scris acum 3 zile şi am reuşit să mă menţin în grafic, ba chiar să i-o şi iau puţin înainte. Şi eu mă mir că am trecut cu puţin de 5000 de cuvinte, mi se umple inima de bucurie când văd atâtea pagini scrise cu mânuţa mea. De cele mai multe ori mă folosesc de ideile care-mi vin pe moment sau de cele care-mi mai răsar în minte în timpul zilei. Noaptea este singurul moment când pot să scriu pentru că doar atunci reuşesc să-mi adun cuvintele, dard in nefericire sunt prea obosită să mă concentrez prea intens.

De aceea, presimt că inspiraţia îmi va secătui în scurt timp, aşa că îmi vor prinde bine nişte idei din afară. Deci o să vă povestesc şi voi despre ce scriu ca să facem un brainstorming sau, mai degrabă, un blogstorming.

Romanul meu este despre viaţa unui clown. Ceea ce se vrea a fi mai inedit e că personajul povesteşte despre meseria lui ca despre o artă şi este clown sub acoperire, nici unul din cunoscuţii lui nu bănuiesc cu ce se ocupă. Momentan sunt încă în faza în care scriu despre pregătirea lui şi despre identitatea secretă, dar va trebui să trec în curând la partea aventuroasă a muncii lui. Totul se vrea, într-un fel, o parodie la Secret Diary of a Call Girl sau Aventurile unei prostituate de lux de Belle de Jour, dacă aţi văzut serialul, respectiv citit cartea. Însă în loc să fie vorba despre o prostituată, scriu despre un clown. Aţi simţit ironia fină ? 😀

Deci când o să am eu nevoie, voi să fiţi pregătiţi să aruncaţi cu idei !

P.S. Către ceilalţi “scriitori” (Ela, Liana, Ambasadoarea): vouă cum vă merge ?

Verbul “a scrie” e preferatul meu

La fel ca şi a bea, a mânca, a lenevi

Deşi nu mă simt neapărat pregătită în acest moment al vieţii mele să scriu ceva care chiar să conteze, îmi dau seama că ar fi totuşi un bun exerciţiu pentru o zi viitoare. De aceea, în noiembrie o să scriu un roman. Sau cel puţin ăsta e planul…

Inspirată de Ela, m’am înscris şi eu, la fel ca alte mii de oameni, pe NaNoWriMo, adică National Novel Writing Month – un site care îşi propune să scoată scriitorul din tine şi să’l pună la treabă. Scopul este ca între 1 şi 30 noiembrie să reuşeşti să scrii minim 50.000 cuvinte, pe undeva pe la 170 pagini.

Obiectivul pare imposibil, dar NaNoWriMo garantează că lucrurile nu sunt atât de suprarealiste cum arată la prima vedere. La fel arată şi la a doua vedere, a treia, poate chiar şi a zecea, eu una de două săptămâni deja mă tot întreb dacă aş fi în stare să scriu atâta…

Totuşi, NaNoWriMo se vrea a fi, pe lângă multe altele, o metodă de a lupta împotriva lipsei de inspiraţie. Dacă ajungi să scrii zilnic câte 1700 de cuvinte, cum te sfătuiesc ei, în mod sigur nimic nu’ţi va mai sta în cale. Scopul e să scrii pur şi simplu ce’ţi vine în minte fără să’ţi faci griji privind calitatea, noiembrie nu înseamnă decât cantitate, în decembrie începe editarea draft-ului.

Eu o să încerc. Am deja o idee de ce aş vrea să scriu, însă cu ea nu aş putea umple nici 10 pagini, aşa că mă bazez pe inspiraţie (care ar face bine să apară pe parcurs). Am prostul obicei de a începe prea multe lucruri deodată şi de a le abandona la primul obstacol, deci ar fi o minune ca NaNoWriMo să reuşească să mă vindece de maladia amânatului…

Cine se mai încumetă?

Viaţa în agendă

Am o agendă, mică şi ponosită. Cândva a fost albă şi lucioasă, dar a văzut prea multe la viaţa ei să mai rămână ca altădată. A petrecut luni de zile în Lisabona, unde s’a îngroşat cu poveşti despre portughezi şi alte naţii, despre Lene, Barbie şi Românu’, despre caragialisme. Apoi s’a întors la Bucureşti şi poveştile au devenit mai nostalgice, mai ironice, mai vesele sau mai triste.

După un an întreg, agenda asta a devenit parcă o bucăţică din mine. Atâta “eu” a încăput în ea, încât mi se pare că nici nu m’aş mai recunoaşte dacă n’aş purta’o tot timpul după mine. Acolo unde sunt eu, e şi ea, se cuibăreşte de minune în orice poşetă aş vârî’o. Şi când o văd sau dau de ea întâmplător, simt cum mă năpădesc toate gândurile deopotrivă, gânduri pe care dacă le înşir cum trebuie, după gust, culoare şi miros, sigur iese ceva bun.

Multe pagini din agendă au devenit posturi pe care le citiţi chiar acum, însă pe câteva dintre ele le păstrez doar pe hârtie. Pentru că unele sunt gânduri pe care n’aş vrea să le ştiu în capul altcuiva, iar pentru altele încă n’a sosit momentul să fie libere.

Cred că agenda e lucrul care mă face să mă simt la fel de “eu” în fiecare zi. Să fiu eu, dincolo de ciclul birou-pat-birou-pat în care risc să mă pierd. De aceea, cred în puterea magică a agendei şi îmi place să daruiesc diverse forme de carnete şi carneţele şi celor care îmi sunt dragi. Pentru că fiecare are nevoie de o agendă care să’i amintească zi de zi că n’ar trebui să trecem prin viaţă fără gânduri şi fără vise.

O Cola, două Cole

Spuneţi-mi, vă rog, că eu am trăit până acum într-un univers paralel! Pentru că bunul meu prieten ET, care practic m-a şi crescut de când m-au răpit pe mine extratereştrii acum mulţi ani lumină, m-a învăţat că pluralul de la Cola nu e nicidecum Cole, ci e chiar Cola, pentru că la magazin nu zice nimeni „Daţi-mi şi mie două Cole”, ci „Daţi-mi şi mie două Cola”, frază din care s-ar înţelege oarecum sintagma „sticle de Cola”. Dacă spui Cole e ca şi cum ai spune Fante sau Mountain Dewe şi pe bune că n-ar avea niciun sens! Că doar dacii nu ziceau „barză, viezure, brânză, Cole”, ce s-o mai zbate el Burebista în mormânt cu gândul la nişte Cole reci…

Mie îmi place toamna

Toamna e plină de struguri şi nuci, de placintă cu dovleac, de gutui şi mere coapte. Toamna cad frunzele şi miroase a pamânt ud. Nu ştiu dacă aţi trecut vreodată printr’un morman de frunze uscate, e o senzaţie incredibilă, e ca şi cum ai pluti şi totul foşneşte în jurul tău. Acum mulţi ani, eram pe munte şi am ajuns într’o poiană care era pur şi simplu inundată de frunze, ne ajungeau până la brâu de nici nu mai puteam să trecem de ele. Cerul era alb, copaci de jur împrejur şi o linişte perfectă… De’asta îmi place mie toamna.

Toamna începe totul, şi nu la 1 ianuarie cum ni se pare nouă. Nu doar şcoala, facultatea şi serviciul, ci şi noile colectii de la Zara, Mango şi alte nume frumoase care mă fac să chicotesc de fiecare dată când îmi vin în minte. Toamna încep noile sezoane din Grey’s Anatomy, Desperate Housewives, How I Met Your Mother şi toate poveştile pe care le’am aşteptat o vară întreagă să continue. De’asta îmi place mie toamna.

Am decât doi neuroni care îi folosesc rar

Şi cu asta consider că am sintetizat subtil cele mai spinoase fenomene lingvistice care agasează gramatica română de câţiva ani încoace. Poate că părinţilor chiar nu le mai pasă cât de corectă e limba pe care o vorbesc odraslele lor sau poate că la şcoală învăţătoarele au hotărât brusc să încurajeze creativitatea copiilor lăsându’i să ignore liniştiţi chiar şi regulile de bun simţ.

Cert e că, în ziua de azi, multă lume pare să fi uitat că adverbul “decât” se foloseşte exclusiv în propoziţii negative sau că pronumele relativ “care” este mereu precedat de prepoziţia “pe” când se află în cazul acuzativ. Un fleac, ar zice unii, dar ne’au ciuruit limba…

Nu ştiu dacă ne stă în putinţă să schimbăm toate astea, dar eu sunt de părere că fiecare dintre noi e dator să încerce. Şi poate că, într’o bună zi, “nu” îl va regăsi pe “decât” în aceeaşi preafericită frază, iar “pe” o să’l întâlnească pe “care” sub acelaşi complement direct… Şi atunci câte planete s’or mai alinia…