Câteva gânduri despre Olanda

Cândva eram ferm convinsă că Portugalia este țara perfectă, apoi că și în Spania și Italia la vitta e bella, iar în ultima vreme că nici în Anglia nu se trăiește rău deloc. Asta până să ajung în Olanda, țara unde se întâmplă minuni pe fiecare metru pătrat. Fie că minunile astea sunt niște orășele superbe cu sute de canale care arată ca rupte dintr-o pictură de van Gogh, mâncarea ieftină și bună, oamenii frumoși și politicoși sau bicicletele alea roz atât de dărăpănate încât te și miri cum de nu li se desprind roțile în mijlocul șoselei.

Olanda este țara peste care s-a răsturnat sacul cu perfecțiune: peste orașe, peste case, peste oameni și, în special, peste DJ-ul din clubul din Haga! Am fost atât de încântată de tot ce am văzut în doar trei zile ncât ear cât pe ce să nu mă mai întorc în Anglia – după care mi-am amintit că sunt româncă, moment care a fost ca o palmă peste ochi din partea soartei și mi-am dat seama că nu prea am ce căuta în Olanda altfel decât ca turist.

Amsterdam nu mi-a plăcut. Sau, cel puțin, nu mi-a plăcut pe cât mă așteptam din poveștile tuturor cunoscuților care l-au vizitat. Cu două zile înainte de Queens Day, cum l-am prins eu, era plin ochi de turiști rătăciți și căscați chicotind în prostie la toate coffee shop-urile cu iarbă. Nu aveai pe unde să te miști de ei, nici măcar pe străduțele lăturalnice pe unde am încercat să ne aventurăm în speranța de a-i evita. Magazinele erau pline de rahaturi turistice ieftine, dar vândute scump, și cu greu găseai un restaurant decent unde să mănânci ceva bun. Piața de flori din Muntplein este o chestie atât de tristă încât parcă ți se rupea inima de mila lalelelor nevoite să îndure atâția turiști. Cel mai mult mi-au placut rețeaua de canale plină de bărci și bărcuțe și piața Noordermarkt din Westerstraat, pe care mi-a recomandat-o un prieten ca fiind  un loc frecventat mai mult de localnici. Tot acolo am mâncat și tarta de mere de la Winkel, sercită cu frișcă și ceai de mentă proaspătă, despre care se spune că e cea mai bună din Amsterdam – și din univers, aș adăuga eu!

Celebra tartă cu mere de la Winkel

Dacă aș fi stat tot impul în Amsterdam fără să văd vreo altă bucățică din Olanda, probabil că orașul mi-ar fi plăcut mai mult. Dar am avut ocazia să cunosc niște locuri divine, mulțumită rețelei interminabile de prieteni a gemenelor, lucru care mi-a schimbat total percepția. Amsterdam nu e Olanda, asa cum Londra nu are nici o legătură cu Anglia.

M-am îndrăgostit iremediabil de Leiden, unde am petrecut și Queens Day, și de Haga, unde am fost trei nopți la rând, inclusiv de Queens Night. (Nu aș fi dat Leiden pe Amsterdam, cel puțin de Queens Day, pentru nimic în lume, am preferat o zi liniștită și însorită printre olandezi decât un atac de claustrofobie printre turiști adunați grămadă pe fiecare centimetru pătrat.) Iar marea Nordului este de vis în Olanda, așa cum am văzut-o la Katwijk, unde am mâncat înghețată pe plajă și calamari într-un restaurant perfect de pe plajă.

Leiden

Leiden

Den Haag

Katwijk cu o înghețată

Spuneam de mâncare că este ieftină și bună. Am reușit și eu să învăț trei cuvinte în olandeză, dank u wel (mulțumesc), alstublieft (vă rog) și patat met mayo – cartofi prăjuți cu maioneză, din care am mâncat chiar și de trei ori pe zi pentru că nimic nu se compară cu cartofii flamanzi care ți se topesc în gură cu tot cu sosurile lor cremoase. De menționat și că băuturile alcoolice sunt ieftine și mai de calitate în Olanda, am băut un vin minunat cu vreo 3-4 euro sticla, pe când în Anglia o băutură la un astfel de preț ar fi atât de oribilă încât te face să-ți scuipi papilele gustative de la prima înghițitură.

Frumos în Olanda este și faptul că e o țară atât de mică și cu trenuri care circulă 24 ore/zi, chiar dacă uneori/zilnic întârzie. Mergeam din leiden de unde am stat în Den Haag cu trenul timp de 15 minute în fiecare zi și nu puteam să nu mă minunez de fiecare dată. 15 minute cu trenul în Londra înseamnă că am ajuns abia în cartierul învecinat, iar noaptea când te întorci din oraș poate să dureze și 2 ore să ajungi acasă, pe când în Olanda ai fi deja la granița cu Germania!

Amintiri din călătorii

De la Tomata am primit o leapșă tare faină și, deși mi-a luat aproape o lună să o onorez, sper să fi meritat așteptarea. Leapșa cere să adun într-un post cele mai frumoase poze pe care le-am făcut în călătoriile mele, numai bune de tăiat respirația oricărui privitor.

Am să încep, cum era poate de așteptat pentru cine mă cunoaște câtuși de puțin, cu Lisabona văzută de la înălțime:

Apus de soare la Cabo da Roca, cel mai occidental punct al Europei continentale:

Porto, un oraș care mie mi se pare ireal de frumos:

Apeductul roman din Evora, într-una din pozele cele mai reușite din colecția mea:

La Barcelona, în Park Guell, am prins un grup de copii de grădiniță veniți să facă poze cu clasa și erau incredibili de drăgălași:

Big Ben pe Tamisa:

Camden Market, unul din locurile mele preferate din Londra:

Poză de la Warwick Castle, Anglia (Nu călcați iarba, dragonul doarme sub ea):

Stratford-upon-Avon, orașul lui Shakespeare, și un apus de soare de februarie pe râul Avon:

Vedere de pe Domul din Milano:

Edinburgh, probabil cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată:

Wroclaw, orașul podurilor…

… și al piticilor:

Cișmigiu de Paști:

Arthur Verona, București:

Micul Monstru din Brașov, fotografiat în acel moment special al zilei când s-a sinchisit să deschidă ochii:

Sibiu în prag de seară:

Și mă opresc aici pentru că altfel nu mai termin niciodată…

British Museum

British Museum este unul dintre cele mai mari muzee din lume. Cu mai bine de 70.000 expoziții și 7 milioane de exponate pe o suprafață de peste 2.5 mile, este una dintre cele mai vaste colecții de antichități de pe toate continentele. Colecțiile de artă din Grecia și Roma antică sunt unice, cea egipteană este cea mai însemnată colecție din afara Egiptului, la care se adaugă comori neprețuite din perioada Anglo-Saxonă, Africa, Japonia, China, India, Mesopotamia sau America de Nord, Centrală și de Sud. Toate aceste cifre devin cu atât mai impresionante când îți amintești că British Museum este, printre altele, cel mai mare muzeu al bunurilor furate, o adevărață colectie de jafuri comise de britanici de-a lungul secolelor coloniale în întreaga lume.

Clădirea originală care găzduiește toate aceste colecții datează din secolul XIX, fațada impresionantă cu coloane ionice contrastând puternic cu sala centrală foarte modernă din sticlă, marmură și oțel unde se află una dintre cele mai extinse cupole din lume.

Galeriile dedicate Greciei și Romei antice reprezintă cea mai extinsă secțiune a muzeului. Localizate de-a lungul a trei etaje, ai nevoie de cel putin 3-4 ore pentru a le admira în toată splendoarea lor. Unele dintre ele sunt minuni ale lumii antice, frânturi din construcții arhitectonice remarcabile, smulse de-a lungul vremii direct din zidurile monumentelor. Printre cele mai importante se află Monumentul Nereidelor, un templu originar din secolul IV construit in Lycia, aflată astăzi pe teritoriul Turciei Moderne. Nereidele, fiicele lui Nereus, erau nimfele mării sau Aurae, zeițele vântului.

Una dintre cele mai faimoase relicve ale British Museum o constituie sculpturile Parthenonului, cunoscute drept Marmurile Elgine, după lordul Elgin care a începuit să le smulgă de pe zidurile monumentului din Atena în 1801. Fiind ambasadorul britanic la Constantinopol, Elgin a pretins că deține permisiunea autorităților otomane pentru a îndepărta orice piesă conținând inscripții și sculpturi. Așa se face că a furat majoritatea sculpturilor și a basoreliefurilor de pe fresca Parthenonului, pe care le-a afișat apoi cu nerușinare în grădina vilei sale din Londra, până în momentul în care a fost forțat să le vândă statului. Deși grecii au cerut în repetate rânduri înapoierea statuilor pentru a le expune în muzeul construit special pentru acestea lângă Acropole, englezii au pretins că acestea se află în mai mare siguranță la British Museum – lucru deloc adevărat, căci multe dintre artefacte au fost afectate în timpul petrecerilor private găzduite de muzeu. Și cum ar putea oare englezii să renunțe la sculpturile Parthenonului când acestea se află într-o sală care de la bun început a fost construită tocmai pentru a le afița doar pe ele? Din nefericire însă, frescele de marmură pot părea ușor dezamăgitoare ca simple bucăți de piatră, smulse dintr-un tot unitar și al căror loc de drept este cu totul altul decât o sală impozantă și rece…

O altă relicvă cu o valoare inestimabilă o constituie fresca Mausoleului de la Halicarnassus (orașul Bodrum de azi), mormântul regelui Maussollos datând din secolul IV și una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice.

Colecțiile din antichitatea Orientului Apropiat acoperă Egiptul, Siria și Mesopotamia, printre care se numără sculpturi și basoreliefuri cu inscripții cuneiforme (printre care și fragmente din Epopeea lui Gilgamesh) și hieroglife, plus o vastă galerie de mumii egiptene.

Urmează apoi nenumărate galerii dedicate unora dintre cele mai mari civilizații precum Japonia, China, Coreea, India și Islam, dar și din America de Nord și Mexic – una din preferatele mele.

Și bonus absolut, o statuie de pe Insula Paștelui:

Despre gastronomia poloneză

Primul lucru care îmi vine în minte este asemănarea izbitoare a mâncărurilor poloneze cu cele românești: pline de carne, greoaie, care necesită în general multe ore de pregătiri, cu mese bogate și mai multe feluri de mâncare, cu paste făinoase și condimente care se regăsesc în majoritatea bucătăriilor est-europene.

O masă tradițională începe cu niște aperitive și câteva păhărele de vodcă. De fapt, mai corect ar fi să menționez că vodca este acompaniată de aperitive, și nu invers, în ordinea importanței. Herring marinat, brânză proaspătă cu cartofi copți, precum și un soi de carne crudă de porc amestecată cu ou, tot crud (pe care nu m-am încumetat să o încerc, din păcate – sau din fericire?) sunt cele mai comune mâncăruri care se servesc împreună cu vodca. Urmează apoi supa – de cartofi, roșii, pui, burtă, dar și sortimente mai stranii (czernina – din sânge de rață). Și polonezii folosesc barszcz la supe (mai precis, borș), dar pentru acrit se folosește și varza sau castraveții murați (cea mai delicioasă supă pe care am mâncat-o până acum este ogórkova, cea cu castraveciori).

Felul principal are la bază carnea și pastele făinoase – sau chiar o combinație între ele. Pierogi sunt poate cea mai cunoscută specialitate poloneză, un soi de ravioli umplute cu ciuperci, brănză proaspătă, carne, cartofi sau cu diverse fructe, ca desert (cireșe, căpșuni, afine, mere). Wikipedia susține că varianta românească poartă numele de piroști, chiroște sau colțunași. Mâncărurile pe bază de carne sunt kotlet schabowy (foarte asemănător cu șnițelul), kaczka z jabłkami (carne de rață cu mere), gulașul, gołąbki (sau cum le-am spune noi, sarmale – care se servesc tot cu smântână), kaszanka (un tip de cârnat preparat cu carne de porc în sânge, ficat, plămân și hrișcă).

Deserturile poloneze includ pączki (gogoși umplute cu marmeladă sau dulceață), sernik (prăjitură cu brânză proaspătă), makowiec (ruladă cu mac), pierniki (turtă dulce), krówki (cele mai bune caramele din lume), diverse sortimente de budincă și compot de fructe.

Cum este de așteptat, un asfel de festin culinar necesită întregi de îngurgitare și digerare, dar și de alergare prin parc pentru a contracara efectele secundare nedorite. Atâtea grăsimi, paste făinoase și zahăr combinate, la care se adaugă câteva păhărele bune de vodcă (pentru digestie, evident!) asigură la o singură masă tot necesarul caloric de care ai avea nevoie pentru 3 zile!

De menționat că nu am încercat chiar toate mâncărurile enumerate mai sus – pentru că în acest caz ar fi trebuit să-mi rezerv nu unul, ci două locuri de avion la plecare – dar cele pe care le-am gustat mi-au plăcut tare mult. În plus, în Wroclaw am găsit cea mai demențială combinație cu putință: broccoli în crustă de pui!

Și câteva imagini relevante:

Czernina, supa din sânge de rață, care nu arată nici pe departe atât de rău cum te-ai putea aștepta

Pierogi ruskie, umplute cu cartofi și brânză de vaci – preferatele mele

Oscypek, sortiment de brânză afumată din lapte de oaie, tradițional din regiunea Munților Tatra

Și un clip idilic despre gastronomia poloneză, menit să atragă masele de turiști:

Cracovia

Știți cum e atunci când nu faci lucrurile la timp și devin din ce în ce mai greu de dus la capăt? Așa am pățit eu cam toată luna aprilie, iar acum suntem deja în mai și mă lupt din greu să îmi adun gândurile să termin ceea ce am început. Mai exact, să vorbesc despre Polonia, pentru că mi-au rămas așa de multe de spus și atâtea poze care merită arătate…

Cracovia este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa (primele vestigii arheologice datează din Epoca de piatră) și se bucură de o tradiție academică, artistică și culturală foarte bogată. Tot centrul istoric al orașului a fost declarat, pe bună dreptate, patrimoniu UNESCO, și este incredibil de bine conservat și amenajat – ceea ce mă face să spun, încă o dată, că avem enorm de multe de învățat de la polonezi. Universitatea Jagiellonă din Cracovia este una dintre cele mai vechi din Europa – a fost fondată în 1364 (cu fix 500 ani înaintea Universității din Iași, cea mai veche din România) – și cuprinde o vastă colecție de manuscrise medievale printre care se numără și scrierile originale ale lui Nicolaus Copernicus (De Revolutionibus).

Cine a văzut filme precum Lista lui Schindler sau Pianistul este familiarizat cu istoria orașului în perioada celui de-al doilea război mondial. Având o populație evreiască deosebit de numeroasă, Cracovia a fost scena unora dintre cele mai sângeroase momente din istoria umanității. Evreii au fost mutați de forțele naziste într-un ghettou în care condițiile de viață erau la limita supraviețuirii, de unde aveau să fie transportați la Auschwitz sau în alte lagăre de concentrare din împrejurimi. Roman Polanski, regizorul filmului Pianistul, este unul din supraviețuitorii acestui ghettou – un motiv în plus pentru a vedea sau revedea filmul, plin de scene cutremurătoare tocmai pentru că este inspirat din realitate.

Cracovia a fost numită Capitala Europeană a Culturii în 2000 și este, de departe, cel mai turistic oraș al Poloniei, reușind să atragă anual peste 7 milioane de vizitatori. Cele mai importante atracții ale Cracoviei sunt Piața Centrală cu Bazilica Sf. Maria și Palatul Țesătorilor Sukiennice, Castelul și Catedrala Wawel, Poarta medievală Sf. Florian cu turnul de apărare (Barbican). Muzeul Czartoryski, unul dintre cele 28 ale Cracoviei, găzduiește capodopere ale unor pictori precum Leonardo da Vinci și Rembrandt.

În Cracovia am văzut cel mai fain muzeu dintre toate cele pe care le-am întâlnit până acum. Podziemia Rynku este o galerie subterană aflată chiar sub Piața Centrală și Palatul Țesătorilor și aș fi trecut cu siguranță pe lângă ea (sau mai degrabă pe deasupra ei) fără să știu că există un întreg univers medieval la doar câțiva pași distanță. Vestigiile arheologice pe care le găzduiește sunt o descoperire recentă făcută în timpul restaurării Pieței (în 2005) și este surprinzător cât de repede s-au mișcat lucrurile pentru a ridica din nimic un muzeu subteran superb și pentru a renova piața de deasupra lui. (Să ne mai întrebăm oare din ce cauză centrul vechi al Bucureștiului se află încă în stadiu de șantier de atâția ani fără ca nimeni să valorifice în vreun fel ruinele medievale descoperite?). Rămășițe din așezământul medieval, fragmente de clădiri și obiecte datând din secolele 13 și 14 descoperite în timpul excavațiilor reprezintă punctele-cheie ale galeriei, aflate într-un contrast puternic cu animațiile 3D, hologramele, proiecțiile cu laser și instalațiile multimedia al căror scop este să introducă vizitatorii în atmosfera medievală și să le stârnească interesul. La toate acestea se adaugă efecte sonore și ecrane cu filme care prezintă cele mai importante locații din Cracovia, scene din viața medievală și legende locale. Este cel mai interactiv muzeu pe care l-am văzut până acum și pe care mi-ar plăcea să-l revăd oricând.

Și acum, câteva poze care să însumeze acele mii de cuvinte care îmi mai rămân de spus despre Cracovia…

Bazilica Sf. Maria

Cât pot fi de drăguți caii ăștia!

Imagini din Piața Centrală

Străduțe din Cracovia:

Catedrala Wawel

Vedere asupra râului Vistula

Zubrowka, probably the best vodka in the world:

Collegium Maius și Universitatea Jagiellonă

Povestea piticilor din Wrocław

Povestea piticilor din Wrocław are, surprinzător poate, origini istorice cu iz anarhist și revoluționar din perioada comunistă a Poloniei. La începutul anilor ’80 a apărut în Wrocław o nouă mișcare politică și culturală numită Orange Alternative (Alternativa portocalie). Scopul lor era acela de a aduce suprarealismul socialist la viață și credeau în cuvintele faimosului poet polonez Maria Konopnicka: ‘whether you want it or not, there are dwarfs in the world’ (fie că vrem sau nu, există pitici pe lume). Militanții luptau împotriva ipocriziei Republicii socialiste fără a apela la violență, încercând să saboteze ‘milicja’ (miliția) care acoperea cu vopsea graffiti-urile și inscripțiile anti-comuniste din spațiile publice. Alternativa portocalie desena pitici peste aceste urme lăsate de miliție și de atunci piticii au devenit simbolul mișcării și al orașului. Waldemar Fydrych, conducătorul Alternativei, spunea că graffiti-urile anti-comuniste erau teza, vopseaua miliției antiteza și piticii sinteza. Un protest pașnic prin absurd…

Alternativa portocalie a organizat în anii ’80 diverse evenimente de protest care s-au bucurat de sprijinul popular, în special din partea tinerilor. Au împărțit pe străzi hârtie igienică pentru a ridiculiza lipsa de produse de larg consum din societatea comunistă și au organizat “Revoluția Piticilor”, un eveniment în cadrul căruia peste 10.000 persoane s-au strâns în centru orațului purtând pălării portocalii. Astfel de manifestări se soldau, de obicei, cu arestarea câtorva sute de participanți care nu reușeau să scape la timp. La un moment dat, rebelii au reușit să provoace miliția să aresteze 77 de Moși Crăciuni sau, cu altă ocazie, toate persoanele care purtau ceva roșu. Unul din sloganurile lor preferate era: “Citizen, help the militia, beat-up yourself.” (Cetățeni, ajutați miliția, bateți-vă singuri.)

Piticii așa cum îi putem vedea astăzi, sub formă de statui, au început să apară abia în august 2005. De atunci, au împânzit străzile din centrul orașului și numărul lor exact este încă necunoscut. Pe unii îi poți zări numaidecât în locurile aglomerate, pe alții trebuie să-i cauți atent prin spatele altor statui, iar pe mulți îi poți scăpa din vedere pur și simplu trecând pe lângă ei. Și nu e de ajuns să te uiți pe unde mergi ca să-i descoperi la vreun colț de stradă, pentru că, de exemplu, unii sunt cocoțați pe stâlpii de iluminat. E o adevărată aventură să mergi pe urmele piticilor, cu atât mai mult cu cât fiecare are un nume diferit și propria lui poveste.

Życzliwek
Friendly dwarf dwells near Spring Fountain, smiles at all the passers-by and give them sunflowers. If you stroke his cap, Friendly dwarf will bring you a few drops of happiness from the fountain. He is said to be the happiest dwarf in Wroclaw!

Rzeźnik (na Jatkach)

Śpioch
Sleepy is at St. Nikolas str., in the back of the historic houses “John and Margaret”. There’s an entrance to the Dwarf’s Village. The entrance to their settlement is guarded by Sleepy. Fortunately, he isn’t very vigilant. If you tiptoe to him and look through the key hole, you may see the Magic World of Dwarfs…

Gołębnik (obok Spiża)

The Motorcyclist
He rides his motorcycle using one hand while waving with the other to drivers and passers-by. Who is it? The first dwarf in the city to ride a motorcycle and a devoted friend of all motorcycling fans.

Syzyfki (na Świdnickiej)
Sisyphuses are two dwarfs who couldn’t agree with each other. One of them pushes a stone ball and the other pushes it back. They have been at the same place for 200 dwarf years. And you still can hear as follows: “Go ahead, push, push!… Why are you staring? Why don’t you help me? I protest. I won’t go any further, push the ball yourself!”


The Withdrawer Dwarf
A regular guest in the human BZ WBK bank branch at the Wroclaw’s Old Market Square. Every now and then he disappears, only to spend the money he paid out of the bank, but then he always comes back for another portion of the cash.

Jeden ze Słupników na Oławskiej

Głuchak, Ślepak i ‘W-skers (przed wejściem do Ratusza)
There are three of them – W-skers, Blind and Deaf. They patrol the city looking for architectural barriers. Each of them in his own, special way tries to change our thinking about disabled. And their lives aren’t easy at all. You will find them in front of the town-hall.

Mai mulți pitici puteți admira aici și aici. Iar aici găsiți poveștile unora dintre ei și câteva legende despre pitici în general.

Wrocław

Wrocław (pronunțat vrotswaf) sau Breslau, pe numele lui nemțesc, se bucură de o istorie foarte bogată. De-a lungul vremii, a făcut parte din Polonia, Bohemia, Austria, Prusia și Germania. După cel de-al doilea război mondial a devenit cel mai important oraș din sud-vestul Poloniei.

La prima vedere, Wrocław pare un oraș pur nemțesc, stilul arhitectonic și urbanistic fiind ușor de recunoscut. În plus, toate anunțurile importante sunt scrise în polonă, engleză și germană, asta și datorită numărului mare de turiști veniți din Germania aflată la doar câțiva kilometri distanță. Și pentru că le-a aparținut cândva, nemții încă păstrează o profundă afecțiune pentru Wrocław și în ultimii ani au contribuit substanțial la renovarea orașului. Piața Centrală sau Rynek este zona zero a orașului, locul unde se petrec toate evenimentele culturale și unde se găsesc nenumărate cafenele, baruri, terase și restaurante (unele dintre cele mai faine pe care le-am văzut până acum). Deși datează din secolul XIII, a fost complet distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial și reconstruită în anii ’50.

Primăria din Wrocław, una dintre puținele clădiri care au supraviețuit bombardamentelor

Vedere asupra centrului din vârf de turn

Wrocław este situat pe râul Odra, Oder pe numele lui nemțesc, care străbate orașul de la est la vest printr-o serie de canale și formează câteva insulițe superbe chiar în centrul urbei. Tocmai de aceea Wrocław este supranumit orașul podurilor, unul mai frumos decât celălalt și pe care le găsești la orice pas.

Cea mai impresionantă dintre insulițe este Ostrów Tumski, vechi centru al orașului medieval, sanctuar religios cu o istorie foarte bogată. Toată zona are un aer atât de liniștit, încât după ce treci podul spre Ostrów Tumski te simți undeva rupt de lume și la sute de kilometri depărtare de oraș:

O străduță din centru

Un loc unde se bea bere bună și proaspătă

Iar în episodul următor o să vă povestesc despre piticii din Wrocław, principala atracție a orașului (cel puțin pentru mine)…

Despre locuri cu limbi necunoscute

Nu știu dacă am apucat să menționez asta până acum, dar eu mereu m-am întrebat cum ar fi sa vizitezi o țară a cărei limbă să nu o cunoști absolut deloc, să nu înțelegi nici o boabă din ce se discută în jurul tău și să te uiți în general cu gura căscată la oameni. Până acum n-am ajung decât în Portugalia și portugheză știu destulă cât să port până și conversații academice (sau mai degrabă academice), apoi în Spania și Italia unde, de bine, de rău, orice român reușește să priceapă niște instrucțiuni minime, să vorbească din mâini cu babele de pe la colțuri și să ceară liniștit o sangria sau o pizza. Iar în Marea Britanie e ca-n orice țară vorbitoare de engleză – adică simplu când te obișnuiești cu accentul (recunosc că cel mai dificil a fost în Scoția, unde trebuia să ciulesc urechile la maxim ca să evit orice confuzii – sunt fascinanți oamenii ăștia, jur!).

Săptămâna asta o să-mi împlinesc visul de a ateriza printre străini vorbitori de limbă ciudată și necunoscută mie, căci în câteva ore zbor către Polonia. Și poate că lucrurile ar fi fost și mai fascinante dacă nici nu cunoșteam pe nimeni care să-mi traducă până și prețurile din magazine, dar nu e cazul, căci mă duc în vizită la niște prietene poloneze cu care mi-am petrecut unele dintre cele mai frumoase luni din viață, la Lisabona. O revedere după mai bine de 2 ani, pe care o plănuiam de prea mult timp să mai suporte încă o amânare…

Așadar, mă duc să pozez piticii în Wroclaw și să mă plimb pe străzile din Cracovia, iar printre picături să explorez această vastă cultură poloneză culminând cu Wódka – pentru cine nu știe, Polonia produce vodcă de mii de ori mai de calitate decât cea rusească. Pablo Picasso spunea cândva: “The three most astonishing things in the past half-century were the blues, cubism and Polish vodka” (Cele mai uimitoare trei lucruri din ultima jumătate de secol au fost muzica blues, cubismul și vodca poloneză). Să mergem, deci, pe urmele lui Picasso…

Iar până mă întorc cu poze și impresii, am niște posturi pentru voi numai bune de scos la lumină…

Greenwich și Meridianul 0

Londra este genul acela de oraș pe care cu cât îl vezi mai mult și mai des, cu atât îți dai seama cât de puțin îl cunoști și câte îți mai rămân de descoperit. Și, cu toate că mai bine de 90% din populația turistică se regăsește în centrul metropolei britanice, există o zonă de periferie care n-o să înceteze vreodată să fascineze orice vizitator. Este vorba despre Greenwich, cunoscut în întreaga lume pentru Meridianul 0 pe care îl găzduiește, separând emisfera vestică a Pământului de cea estică. Și poate că hoardele de turiști nu s-ar mai îmbulzi să ia cu asalt Greenwich dacă acesta nu ar avea mult mai multe de oferit decât o dungă (imaginară la origine, totuși).

Ca să ajungi în Greenwich, poți să optezi pentru tradiționalul metrou sau ocazionalul double-decker. Însă cel mai spectaculos mijloc de transport rămâne o plimbare cu vaporul pe Tamisa, pornind din Westminster, chiar de lângă London Eye, trecând pe sub London Bridge, Tower Bridge și celelalte poduri superbe ale Londrei, admirând clădirile medievale pe malul nordic al râului și construcțiile futuristice pe cel sudic.

Când cobori apoi de pe vapor, după o plimbare superbă de jumătate de oră, descoperi că Greenwich este plin de monumente arhitectonice impresionante. Old Royal Naval College (Colegiului Maritim Regal), care te întâmpină chiar de pe malul râului, este un ansamblu de clădiri simetric poziționate în centrul unei grădini perfecte, capodoperă a celor mai mari arhitecți britanici ai tuturor timpurilor – Christopher Wren, Nicholas Hawksmoor, John Vanbrugh și John Webb.

Capela, una dintre cele patru clădiri ale Colegiului

Painted Hall, cea mai spectaculoasă sală din întreg ansamblul

Turul continuă cu National Maritime Museum (Muzeul Național Maritim), o clădire spectaculoasă, cu acoperiș de sticlă și formă de navă. Deține o colecție impresionantă de modele de caravele, vapoare, vaporașe, bărci și bărcuțe de diverse dimensiuni, inclusiv o galerie temporară cu bărci de jucărie, de care adulții și copiii vor fi deopotrivă de încântați.

Mirodenii culese de navigatori din întreaga lume

Copii construind bărcuțe de hârtie, pe care ăsta mic le călca apoi în picioare cu maximă nerușinare 😀

Punctul central al întregului ansamblu Greenwich îl constituie Queen’s House (Palatul Reginei), prima clădire Renascentistă a Angliei. Capodopera lui Inigo Jones se remarcă prin câteva elemente arhitectonice deosebite, precum o sală centrală sub forma unui cub perfect și The Tulip Stairs – primele scări sub formă de spirală din Marea Britanie, pe care în mod sigur până și Antonio Gaudi le-ar invidia:

Fotografie clandestină și făcută pe fugă vis-a-vis de semnul ”Fotografiatul interzis”. O imagine mai de calitate găsiți aici.

Parcul Greenwich este una dintre cele mai vechi grădini regale, construit în secolul XV și deschis publicului abia 300 de ani mai târziu. Henry VIII a fost unul din monarhii care au îndrăgit foarte mult acest parc și l-a populat cu căprioare, ai căror urmași încă mai zburdă și astăzi într-o zonă îngrădită a parcului. Aici se găsește și Queen’s Elizabeth Oak (Stejarul Reginei Elisabeta – care este de fapt un castan), în jurul căruia se spune că au dansat Henry VIII și Anne Boleyn. Lui Elizabeth îi plăcea să se joace în acest copac și legenda spune că la poalele acestui castan și-a câștigat Siir Walter Ralegh titlul de cavaler, așternându-și pelerina peste o baltă de noroi peste care regina să poată trece pentru a nu-și murdări pantofii. Dealul din centrul parcului oferă o panoramă încântătoare asupra malului Tamisei și a întregului oraș:

Royal Observatory (Observatorul Regal), cel mai vechi institut științific din Marea Britanie, găzduiește faimoasele Greenwich Mean Time și Prime Meridian, nici mai mult nici mai puțin decât o dungă de câțiva metri, pentru care turiști de toate națiile stau la coadă, înfruntând ploaia măruntă și vântul tăios, doar din dorința de a face o poză cu bătrânul meridian și de a putea spune că s-au aflat cu un picior în emisfera estică și cu celălalt în cea vestică – un sentiment care îți cam gâdilă orgoliul, trebuie să recunosc, dar priveliștea nu este nici pe departe atât de impresionantă pe cât visam toți.

Meridianul 0, echivalentul longitudinal al Ecuatorului, această minunată… dungă

Coadă la meridian 😀

Se pare că așa arată meridianul pe timp de noapte: dunga devine fosforescentă și clădirea alăturată se desface în două. Din nefericire însă, Observatorul se închide la ora 17, ceea ce înseamnă că probabil doar paznicul are ocazia să admire această minune a tehnicii… Eu nu cred până nu văd cu ochii mei! Sursa foto și mai multe detalii aici.

Despre Londra, cu bune şi rele

Tocmai mă gândeam că am fost la Londra de 10 ori de când sunt în Anglia şi nu am scris nici măcar o dată despre ea. Şi asta pentru că Londra e genul ăla de subiect despre care ai putea scrie zile la rând şi tot nu l’ai epuiza. La Londra merg să mă plimb, să vizitez, să socializez, să fac cumpărături, să mai fac un curs, să mă văd cu câte cineva. Dar până să apuc eu să vorbesc despre toate astea, mă gândeam că cel mai înţelept ar fi să atac problema dintr’un unghi turistic, şi anume: se merită oare să vizitezi Londra?

Recent, am tot dat peste articole în care lumea se plânge că Londra e prea scumpă în comparaţie cu Parisul, de exemplu, că metroul e prea lent, că mâncarea e prea proastă şi costisitoare, cazarea mult prea scumpă pentru condiţiile pe care le oferă… Da, Londra este toate astea, ba chiar mai rău, şi anume:

Londra este mare. Prea mare! Dacă Londra ar fi o ţară, ar fi a 9-a din Europa ca populaţie*. Vă daţi seama ce înseamnă asta, un oraş cât o ţară?! Metropolă sau aglomeraţie urbană sunt pur şi simplu nişte cuvinte nedrepte pentru a descrie Londra! Iar gândul de a vizita un oraş care este atât de vast încât nici dacă ai locui acolo o viaţă întreagă nu ai ajunge să’l cunoşti cu adevarat este destul de dezarmant pentru orice potenţial turist. *Nu’mi amintesc unde am citit treaba asta, dar Wikipedia susţine că la cele 12-14 milioane de locuitori ai Londrei ca arie metropolitană, este undeva între Kazakhstan şi Grecia, adică a 13a din Europa.

Londra este scumpă. Să luăm un exemplu concret: transportul. Un abonament zilnic de metrou pentru zonele 1-2 (unde se găsesc mai toate obiectivele turistice) este £7.20, iar dacă circuli în afara orelor de vârf £5.60. Nu e neapărat exagerat de mult, căci te aştepţi oricum să plăteşti ceva pentru transport într’o capitală europeană (care nu e Bucureşti). Dar câţi turişti se cazează oare în zonele 1-2 şi câţi au privelişte către Big Ben când deschid fereastra hotelului? Aşadar, dacă ai cazare în zona 4, de exemplu, şi plăteşti un bilet de metrou cash, te costă £4.00 (iar un abonament zilnic £10.00). Cifre care te sperie puţin dacă le adaugi la cele £17.95 cât costă o plimbare în London Eye (sau £16.15 cumpărat în avans), £12.00 o plimbare pe Tamisa, £17.00 intrarea în Turnul Londrei, £22.50 la Madame Tussaud’s, £16.00 la acvariul Sea Life, £16.50 la London Zoo… Există, bineînţeles, variante puţin mai ieftine, cu bilete cumpărate în avans şi grupate pentru mai multe atracţii turistice, dar difereţele nu sunt chiar atât de mari.

Londra este murdară şi gri. Deşi centrul şi în principiu zonele 1-2 sunt curate şi îngrijite, restul Londrei este o cu totul altă poveste. De la murdar la mizerabil, ai şansa să întâlneşti cele mai diverse peisaje pe care ţi le poţi imagina. Iar Tamisa e veşnic tulbure şi de’a dreptul cenuşie, atât în inima oraşului, cât şi la periferie. Pe cât e de frumoasă Londra în vederi, pe atât poate fi de dezamăgitoare în realitate.

Londra este plină de imigranţi şi agasată de turişti. Dacă te plimbi prin Londra, ai şansa să auzi până şi cele mai dubioase limbi ale lumii, dintre care engleza este probabil ultima care îţi va trece pe lângă urechi. Este atât de plină de turişti, încât efectiv nu ai loc să mergi pe trotuar, mai ales prin zone precum Westminster şi, chiar mai rău, Oxford Street, paradisul cumpărăturilor, unde eşti izbit din toate colţurile de turişti căscaţi cu sacoşe imense atârnate de toate membrele. În plus, dacă te depărtezi puţin de centru, ai şansa să ajungi în locuri colorate spre foarte colorate. Nu ştiu dacă v’aţi regăsit vreodată în situaţia de a vă afla într’o ţară europeană şi de a constata ca sunteţi singura persoană albă dintr’un întreg vagon de metrou. Nu sunt rasistă, dar e imposibil să nu te uimească asemenea lucruri.

Londra nu este ceea ce pare. Sau cel puţin ceea ce credem noi că este până să ajungem acolo. De exemplu, Big Ben. Ştim toţi că este un turn cu ceas, că face parte din clădirea Parlamentului şi că se oglindeşte frumos pe malul Tamisei. Doar e unul dintre cele mai vestite monumente din Europa şi poate din întreaga lume, nu? Când am văzut pentru prima dată Big Ben-ul, eu m’am uitat în jur nedumerită, în speranţa că poate nu văd bine şi că adevăratul Big Ben este pe undeva prin preajmă. Şi asta pentru că el măsoară de fapt 96.3 metri (cu tot cu fundaţie) şi are 16 etaje, deci e pur si simplu un bloc mai înalt. Iar când reuşeşti să’l prinzi pe tot într’o poză chiar şi dacă te afli de partea cealaltă a străzii, nu poţi să nu te întrebi: Asta’i tot?! Un alt exemplu: Buckingham Palace. Magnificul palat al Reginei. E urât, al naibii de urât, o clădire fără nici un stil, fadă şi lipsită de culoare, cu excepţia unor statui aurii şi lucioase aşezate strategic de cealaltă parte a porţilor. Dezamăgitor e puţin spus!

Iar acum să vă spun şi de ce se merită într’adevăr să vizitezi Londra, în ciuda celor scrise mai sus.

Londra este mare, dar toate punctele-cheie sunt concentrate pe o zonă restrânsă. Mai mult decât atât, dacă e vreme bună, poţi foarte uşor să te plimbi pe jos între toate obiectivele turistice. În plus, ai oricând opţiunea de a te urca într’un double-decker şi de a admira peisajul de la etaj.

Londra este scumpă, dar multe lucruri sunt gratis. Intrarea la cele mai importante muzee este gratuită. National Gallery, National Portrait Gallery, Tate Modern, Tate Britain, Museum of Science, Victoria and Albert Museum – sunt toate unele dintre cele mai mari muzee din lume şi nu te costă nici măcar o liră. În plus, atracţii precum schimbarea gărzilor de la Palatul Buckingham şi de la Palatul Gărzilor de pe Whitehall sunt gratuite şi accesibile oricui.

Londra este murdară şi gri, dar poate fi impresionant de verde. Orice ar spune unii, centrul Londrei e impecabil de curat şi dichisit. În plus, Londra e plină de parcuri, unele dintre ele imense şi foarte îngrijite, pline de o iarbă verde timp de 12 luni pe an (pe care ai voie să calci, sic!) şi unde găseşti cele mai simpatice veveriţe cu putinţă, care vin să’ţi şi ciugulească din palmă.

Londra nu e deloc ceea ce pare, dar are propriul ei farmec. Şi culmea e că farmecul constă în lucruri mai degrabă mărunte, cum ar fi cam toate clădirile din oraş, care au majoritatea o înălţime uniformă de 4-5 etaje şi par să fie toate diferite, dar se armonizează într’un mod aproape inexplicabil. În plus, Big Ben este mic, dar e frumos, cu tot auriul cu care e împodobit. Iar dacă se întâmplă să’l prinzi într’o zi însorită, nu’ţi mai vine să’ţi iei ochii de la el! Iar Buckingham Palace, al naibii de urât şi cu toate statuile lui de prost gust, e ceva ce nu poţi să ratezi: pare atât de pustiu şi liniştit, cu gărzile lui nemişcate şi sobre, iar contrastul cu mulţimea furibundă de turişti aflată de cealaltă parte a porţilor e ceva fascinant. Iar Tower Bridge, altă faimoasă atracţie, este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase poduri din lume (să vă mai spun că până şi în ziua de azi se mai ridică să lase vapoarele să se strecoare pe sub el?).

O să mai scriu despre Londra, mai am in continuare multe de zis, dar acum nu mai am timp decât de o ultimă concluzie. Londra trebuie văzută, aşa cum e ea, cu bune şi rele. Şi să fim serioşi, dintre toţi cei care au vizitat Londra, aţi auzit pe cineva spunând că îi pare rău să fi văzut capitala Marii Britanii?!