Lamentări socio-politice

Când ești român și locuiești peste hotare, îți place viața ta, dar câteodată n-ai somn și îți pui tot felul de întrebări cu mai mult sau mai puțin rost… Sau când aproape orice discuție cu cei de acasă se termină melancolic pe tema Și nu ai de gând să te întorci în România

Începe aproape zilnicul și inevitabilul proces de conștiință, în care înșiri mintal interminabile liste de pro și contra. Mi-e dor de mama, dar detest piața muncii din Romania. Aș vrea să petrec mai mult timp cu soră-mea, dar nu mă mai văd locuind în București. Aș vrea să-mi văd prietenii în fiecare zi, dar nu vreau să trăiesc într-o țară în care Ponta e prim-ministru… Și lista poate continua la nesfârșit, motiv pentru care suferă adăugiri în fiecare seară înainte de culcare.

Și ca să înțeleagă toată lumea de ce mi-e mie dor de cei de acasă, dar nu mi-e deloc dor de acasă și de ce sunt de fiecare dată mai dezamăgită de România când o revăd, nu e nevoie decât să deschizi un ziar (mai trist e când ziarul ăsta e The Economist sau New York Times) și să citești despre ce se mai petrece în viața politică de acasă sau să te uiți pur și simplu pe geam – toate astea sunt imagini care pe mine mă sperie.

În plus, după săptămâni întregi de urmărit dezbaterile pe tema “Eu (cu cine) votez la referendum?”, Facebook a avut ingrata onoare de a-mi arăta că pană și unii oameni pe care îi stimez și apreciez urlă în gura mare Huo, Băsescu! ca și când toate relele din țara asta de el ar fi fost cauzate. Am constatat cu maximă stupoare și că lumea îl crede pe Ponta în accesele lui de mitomanie, mai ales când susține că Ion Iliescu nu mai are nici o legătură cu politica, sau că îl consideră pe Crin un potențial președinte integru, sau că citește ziare care îl proclamă pe Adrian Năstase deținut politic…

Dar pentru că vorbele Copilei blonde îmi răsună tot mai clar în minte, cum că președinții se schimbă, dar prietenii rămân, am ales să-mi șterg din minte toate părerile schimbate sau micile dezamăgiri politice pe care nu vreau să le las să-mi umbrească prieteniile. Mai ales când nici cei din jur nu-mi întorc spatele pentru că sunt băsistă, dat fiind că n-am votat la referendum (împotriva oricăror obiecții ale lui Ponta care consideră că românii de peste hotare n-ar trebui să aibă drept de vot).

Viața merge mai departe, încă n-am uitat de ce nu vreau să mă întorc în România… Acum îmi este însă tot mai clar și de ce lista de argumente contra se lungește, dar și de ce din discuțiile elevate erau interzise teme precum politica sau religia – încing spiritele și nu te îmbogățesc cu nimic.

Advertisements