Voi, ăştia care mergeţi mai des la dentist…

Mă macină o întrebare şi mi-e o teamă cumplită de răspuns: cam cât de tare doare o plombă la o măsea care mă umple de suferinţă şi dacă o ating cu un deget, darămite cu o freză? Şi cam ce fel de analgezice ar trebui să iau preventiv ca să nu fiu nevoită să mă zbat de durere ca un vierme pe nisip?

Cu ocazia asta am aflat şi de ce atunci când intri într-un cabinet stomatologic din Marea Britanie prima întrebare la care trebuie să răspunzi este dacă ai probleme cu inima. Şi asta pentru că plomba de care vorbeam mai sus, plus alte tratamente suportate şi nesuportate de asigurarea de sănătate mă vor costa nici mai mult, nici mai puţin de 400 lire. Şi asta doar pentru 3 dinţi din 31 câţi însumează cavitatea mea bucală.

O proteză cât dumnezeu costă?! Nu cumva e mai rentabil?

Răspundem ascultătorilor (XX)

Ediția aniversară cu numărul XX

Dilema săptămânii:

ce sa faci sa nu mai mananci cand te plictisesti

Revelațiile săptămânii:

foamea, cea mai buna cura de slabire

fiecare om este ccea ce admira in taina

un catel e tot un om

Categoria Ce poate fi mai abstract de-atât:

in pui mei fernando cu gainile

Categoria Guglea știe tot:

ce vrea un caine de la un om

ce inseamna unde a tras uliul frana de mana

ce inseamna cand se zbate barbia? – umm, parkinson?

ce scrie pe piatra funerara a unei ipohondre?

in nestitor de cauza can semnezi fara sa te uiti ce se intapla

am visat ca mi-o cazut parul

interpretare vise am visat cind beam tuica

e bine in post sa donezi sange

datimi o propozitie cu substantivul cerul in cazu genitiv

rochia animal print merge cu sandale aurii?

Categoria Cum să ceva-ceva:

cum se pun mititeii la prajit

cum sa fac pampoanele tutorial

cum afli un sfert dintr-un intrg

Categoria Confesiuni:

mananc biscuiti zi de zi

m-am hotarat sa-l urmez pe isus

toate clipele vietii mele le iubesc

tati e un pampalau

maninc tort si ma bucur de viata

Categoria Cichicean:

baietii nu mai vor sa fie chichi cean

cati ani are cichicean

in engleza despre cichicean cine era cum se purta

Categoria Fitness:

ramai pitic daca fac sala?

cum sa faci spagatu intr-un termen scurt?

Categoria Google Maps:

unde este milano

unde e lisabona

unde se afla orasul sunset beach din america

Poveste cu alcoolici sau De ce nu cred eu în căsnicie

Un el și o ea intră într-un bar pub, ca să respectăm adevărul istoric. Ambii pe la vreo 60 și ceva de ani, clătinându-se pe picioare și părând să sfideze gravitația la fiecare pas. Se așează la bar și comandă o bere pentru el și un pahar de vin pentru ea. Roșu să fie. Ba nu, știi ceva, mai bine alb. Da să fie cu gheață și apă minerală. Dar nu prea multă, că se diluează vinul apoi. Știi ceva, mai bine nu mai pune decât vin.

El se afla în stadiul de ebrietate când simți nevoia obsesiv-convulsivă de a le povesti străinilor despre aventurile din armată și ce ți s-a mai întâmplat în ultimii… cam 40 ani, lucruri pe care începuse să i le mărturisească unei tinere americance aflată și ea la bar. În febra povestirii, el se întoarce cu tot spatele către nevasta care atinsese deja fundul paharului de vin și trecuse ușor de stadiul de ebrietate în care râzi absolut degeaba, avansând vertiginos către etapa în care te prăpădești ca bolovanul pe podea.

Ceea ce a și explicat bușitura care s-a auzit în momentul imediat următor, când gravitația a mai făcut încă o victimă. Și acum ajungem la subiectul căsnicie și absurditatea ei: ea zace leșinată și fără cunoștință pe podea, lumea din jur sare speriată neștiind ce să facă mai întâi, pe când el, neclintit de pe scaun, se uită scârbit peste umăr la nevasta-i inconștientă și spune: ”N-am s-o las eu pe ea să-mi strice seara”, continuându-și liniștit povestea despre cum și-a servit patria în Golful Mexic.

Poftim căsnicie!

Despre avort

Avortul a fost mereu și o să fie mult timp de acum înainte o chestiune puțin spus controversată. Crimă sau act inofensiv, moral sau imoral, legal sau ilegal, un păcat capital sau o alegere personală, părerile sunt împărțite și concluziile niciodată aceleași. Însă nu despre avort în general am eu de gând să vorbesc în acest articol (și nici măcar despre faptul că acum se poate avorta printr-o simplă pastilă de la farmacie), ci despre avortul în Portugalia și mai degrabă cum a fost el privit de opinia publică.

Un mic context: în Portugalia avortul a fost interzis până în anul 2007, când s-a realizat un al doilea referendum care întreba: Sunteți de acord cu dezincriminarea întreruperii voluntare a sarcinii, dacă aceasta se realizează, prin alegerea făcută de femeie, în primele zece săptămâni, în instituții de sănătate autorizate din punct de vedere legal? Primul referendum din 1998 a fost respins de 51% din populație, însă în 2007 aproape 60% din populația alegătoare prezentă la vot a aprobat legalizarea avortului. Fiind o țară catolică și conservatoare, în Portugalia au existat numeroase controverse și discuții interminabile până la a se ajunge la un asemenea rezultat.

Lăsând deoparte opiniile presei “serioase” de la vremea aceea, mie mi-a rămas în minte mai degrabă o interpretare umoristică a întregii probleme. În rolurile principale îi veți remarca pe membrii grupului Gato Fedorento (Motanul împuțit), care fac un soi de teatru de revistă, foarte populari în Portugalia și a căror emisiune a rulat ani buni pe postul național de televiziune RTP.

Pentru că filmulețul în sine s-ar putea să nu vă spună prea multe (nu doar că vorbesc în portugheză, dar au și un debit verbal și o intonație colocvială care îngreunează puțin lucrurile), o să interpretez eu întreaga conversație. Un domn prezentator sfătos și plin de sine își începe pledoaria: Întrebarea care ne este pusă în referendum este o întrebare mincinoasă. Una e dezincriminarea avortului și alta e liberalizarea avortului. Sunt de acord cu prima parte a întrebării, dar dezaprob a doua parte. Prin această lege femeia poate avorta pentru că de-aia! Se duce la cinema, nu mai sunt bilete, așa că poate să avorteze! Nu putem să permitem ca așa ceva să se întâmple. Dezincriminarea femeii care avortează este favorabilă, liberalizarea avortului nu e! Deci dacă întrebarea ar fi fost: Sunteți de acord cu dezincriminarea femeii care avortează, dacă aceast lucru se realizează, prin alegerea făcută de femeie, în primele zece săptămâni, în instituții de sănătate autorizate din punct de vedere legal, eu aș vota că da.

Și acum o tânără portugheză îl întreabă pe maestru:

Profesore, avortul e un lucru extrem de oribil, nu-i așa?
Este.
Atunci ar trebui interzis.
Exact.
Dar eu aș putea să-l fac?
Ai putea.
Și ce mi s-ar întâmpla?
Nimic.
Dar ar fi împotriva legii?
Ar fi.
Și cum m-ar pedepsi legea?
În nici un fel.
Păi și asta nu-i puțin cam incoerent?
Avortul este interzis. Dar se poate face. Deși e interzis. Dar se poate face. Doar că e interzis…

Concluzia e de fapt în introducerea pe care am făcut-o: nu există nici o concluzie. Rău pentru unii și rău necesar pentru alții (căci nu-mi pot închipui pe cineva care să facă avort de plăcere), el există și e parte din societatea noastră. Temă de gândire pentru data viitoare rămân cuvintele care “împodobesc” o clădire din campusul universitar din Lisabona:

Eu avortez, tu avortezi, ea avortează. Un drept, o alegere.

Este sau nu un drept, o alegere a fiecăruia?

Umor englezesc (Overheard on River Thames)

Londra, soare cu dinți și vânt puternic. Vaporul înaintează agale pe Tamisa. London Eye, London Bridge, Tower Bridge… Deși nu e un vas de croazieră, vaporul e plin de turiști, înghesuiți pe puntea îngustă și pozându-se de zor. Unul dintre angajații vasului preia microfonul:

Doamnelor și domnilor, bine ați venit la bord! Vă anunțăm că în curând vaporul va accelera considerabil până la o viteză de 15 mile pe oră. Știu că nu vi se pare mult, eu am acasă o mașină care prinde de 7 ori mai mult, poliția locală îmi e martoră. Însă vă spun eu că pentru un vapor înseamnă ceva. Așa că vă rog să nu vă sprijiniți de balustrada de pe punte pentru că nu este un scaun. Dacă ar fi, ar avea perne! Să vă sprijiniți de balustradă ar fi “bloody stupid” (n.r. complet cretin), scuzați expresia! Pentru că, deși suntem în plin centru al Londrei, temperatura apei este de 3ºC. Corpul uman nu poate rezista la această temperatură decât timp de patru minute. Iar nouă ne trebuie trei minute doar ca să întoarcem vaporul. Așa că s-ar putea să nu ne mai obosim deloc până la urmă și să vă lăsăm acolo. Și vă spun eu că în mijlocul Tamisei v-ați simți foarte, foarte… singuri.

Răspundem ascultătorilor (XIX)

După aproape un an şi jumătate de pauză, postul cu numărul 19 din seria Răspundem ascultătorilor este, în sfârşit, gata să iasă la lumină! Fără prea multe comentarii de prisos, vă prezint topul celor mai inspirate căutări pe Google din ultimele (aproximativ) 18 luni:

Intrebarea lunii:

cum sa devii sirena?

Dilemele săptămânii

cna-ul ma poate gasi cu ajutorul hi5?

diabeticii au voie sa sofeze??

smeagol e facut pe calculator sau e om?

Categoria Gulgea, invață’ne!

ce faci cand nu ai aer

cum sa trec de frica de ginecolog??

cum sa inveti sa manevrezi un cutit

ce sa faci cind nu mai faci nimic

cum sa agati fara sa te afle nevasta

cum poti sa cumperi pampoane pe gratis?

cate pachete de tigari ai voie in bagajul de cala in avion blue air

cum sa mananci pizza

cum sa ne facem surori de sange

cum afli trei sferturi dintr-un intreg

ce faci cand curge sange din nas

cind se maninca micul dejun

Categoria Barbie

jocuri care se pupa barbi dar se ascunde

barbibarbibarbi – mi’e teama ca avem un psihopat printre noi

barbi face botez

barbye face pizza cu mana iei

un joc cu barbi in care mergi la piata faci cumparaturi dormi dai intalniri ai frati surori

jocuri cu barbi sa le pun parul pa moate

Categoria super-eroi

cati ani are chichi cean

ce inaltime are chuck Norris

pildele lui chuck norris

poze cu betmen

Categoria filozofică

e atat de frumos sa-ti fie dor de cineva – de Guglea?

vreau sa-mi impart toata viata cu tine – cu Guglea?

de ce ma minti – cine, Guglea?

ia-ma de mana – tot Guglea?

mai exista tineri cu principii?

facebook cartea fara coperta

Categoria abstracte

compuneri povesti de adormit copacei

despre numai futurea

poze cu toti oamenii care locuiesc in portugalia

formula chimica pentru frica

Categoria fitness

ramai pitic daca mergi la sala la o varsta frageda

am 16 ani si vreau s fac spagatul

instructiuni si regim pentru a face spagatu

Categoria optice

vad un pic literele dublu cu ochelari

cand ma uit la filme vad pixeli

Categoria turistică

cand e bine sa vizitezi hawaii – când ai bani.

unde sa mergem sa ne balacim in vacanta la milano

ce luam la londra lire sau euro – pesetas!

Categoria zoologie

mediu de viata a marmotei

cercetari despre vacile pitici

papagalii fac paduchi?

hamster pletos

Categoria lingvistică

cum se scrie reconfortant sau recomfortant

cum se scrie corect: devi sau devii?

cum se pronunta although – si cam cum vrei tu sa’ti raspunda guglea?

portugheza seamana cu romana la auz?

Categoria ezoterice, farmece și vrăjitorii

cum sa cuceresti un baiat prin farmece

am visat cap de om

am visat ca mi-a cazut parul si aveam bube

Categoria emo

sunt tacuta

foloseste’ma…oricum n’a mai ramas nimic

cum.se.indragostesc.pusti.din.ziua.de.azi

frizuri baieti cap rotund

tunsori pentru cap patrat

cum sa fii rau

Categoria dragoste & sex

http://www.matrimoniale barbati greci singuri.c

cum se face xex cu un om in varsta

Ultima frontieră

Anul 2 de facultate, examen de Civilizație americană. Unul dintre subiecte (cel cu ponderea mai însemnată) este Semnificația frontierei în istoria Statelor Unite conform discursului lui Turner. Întrebarea mea a fost care Turner? Lesne de înțeles că nu aveam nici cea mai mică idee, nu citisem deloc pentru examen, căci nu prea vedeam rostul acestei materii, cand eu studiam de fapt la secția de Engleză britanică. În ultimele câteva minute rămase, am reușit să încropesc vreo două paragrafe oarecum incoerente despre Space, the final fronteer și cum a cucerit omul Luna. Trist, dar asta e tot ce mi-a venit în minte, deși aveam cumva bănuiala că Turner nu scrisese despre nave spațiale la 1800 și ceva. Am luat 10, datorită seminaristei cu inima prea largă și simțul umorului prea dezvoltat care ne-a corectat lucrările.

Anul 3 de facultate, Lisabona, examen de Civilizație americană – materie pe care o alesesem din pură pasiune pentru proful prea carismatic. De data asta citisem, mai mult de jena profului respectiv, dar nu reușisem să acopăr chiar 100% din materia de vreo 5-600 pagini. Mă simțeam, oricum, relativ pregătită. Printre subiecte se numără, bineînțeteles, Semnificația frontierei în istoria Statelor Unite conform discursului lui Turner. Iar soarta face ca eu să fi trecut cu vederea capitolul respectiv, pe motiv că mi se părea pur neinteresant. Zic, drace, numai eu puteam să am norocul ăsta. Și scriu, evident, despre Space, the final fronteer și cum a cucerit omul Luna. Probabil că proful a crezut că am avut un moment de nebunie curată și că mi s-o fi pus vreo pată pe creier, căci din restul lucrării mele reieșea probabil că știam ceva istorie a Americii. Am luat 16 (din 20), care s-a tradus printr-un 9 în sistemul de învățământ românesc.

Morala acestei povești se învârte pe undeva prin jurul zicalei populare Prost să fii, noroc să ai. Nici nu mai știu multele momente pe care le-am trăit și care insistă să-mi demonstreze asta. Prostia pare să fie condiție esențială a norocului…

***Frederick Jackson Turner susține că dorința de inovație, egalitate și democrație tipice caracterului american au fost determinate de experiența frontierei, aflată într-un lung proces de evoluție și care a dar nașterei libertății, spărgând limitele tradiției și oferind noi experiențe. N-are nici o treabă cu Luna!

Povestea motanului descălțat

Colega mea de cămin din anul întâi suferea de sindromul abandonului, motiv pentru care obişnuia să adune motani de pe stradă şi să le “ocrotească” la noi în cameră. Eu n’am nimic cu pisicile, doar că nu le support, mai ales să vieţuiesc sub acelaşi acoperiş cu nişte animale nespălate, nevaccinate şi culese de prin orice şanţ. Când m’am trezit prima dată cu un motan urât mirositor în mijlocul propriei camera, am cerut de urgenţă evacuarea intrusului, cu promisiunea că ziua următoare avea să i se găsească un adăpost de drept.

Ziua s’a transformat în săptămâni, în care motanul petrecea 24 ore în cameră, unde mânca, dormea și își făcea nevoile. Colega mea de cameră se temea pentru viața lui, căci fetele de pe palier, alergice la părul de pisică, amenințaseră că’i vor produce grave vătămări corporale. Eu nu’l înghițeam deloc și n’am ascuns niciodată asta, mai ales că îl găseam mereu cu nasul în mâncarea pe care o mai uitam la îndemână. Într’o zi am ieșit din cameră 10 secunde și a apucat să’mi devoreze jumătate din ultimul copan, în condițiile în care eu eram mai hămesită decât un lup flămând. Motiv pentru care i’am dat o așa mamă de bătaie, încât a tulit’o sub un dulap de unde n’a mai ieșit trei zile nici implorat de stăpână’sa. Și mai avea un obicei tare prost. Dimineața, pe la 4-5, pleca din patul colegei mele și sărea la mine pe pătură, făcându’mă să mă trezesc în cele mai cumplite spaime cu motanul în cap.

L’am izgonit până la urmă pe hol, când mila și compasiunea mea deja se epuizaseră, iar într’o bună zi a dispărut fără urmă și fără ca cineva să știe ceva de el. M’am bucurat nespus că pacea și ordinea fuseseră restabilite în univers, că în cameră nu mai mirosea a motan nespălat și puteam să dorm singură în pat.

După câteva luni de zile, când povestea motanului era aproape uitată și stăpână’sa încetase să mai suspine după micul împuțit, aud un mieunat dubios la ușă și dau cu ochii de însăși arătarea pe care o credeam dusă pe veci. Am simțit numaidecât un anevrism furios gata să’mi erupă între tâmple, toate membrele tremurându’mi la unison și ochii aproape ieșiți din orbite. L’am înșfăcat de îndată și m’am repezit cu el pe balcon, știind că nu aveam să mai resist vreodată cu el sub același acoperiș nici măcar timp de o oră. Și, în timp ce’l țineam deasupra balustrade,la o înălțime de 5 etaje, mi’am dat seama că nu aș fi putut niciodată să’i dau drumul. În primul rând pentru că nu sunt un monstru ucigaș de motani, fie ei și împuțiți, iar în al doilea rând pentru că mi’era teamă că o să cadă tot în picioare.

L’am pus în prima sacoșă de plastic pe care am găsit’o și am plecat cu el în lume, hotărâtă fiind să’l las în libertate cât de curând, însă pe cât se poate de departe de casă, căci știam că o pisică normală va găsi mereu drumul înapoi dacă e prea aproape. Îmi trecuse prin minte să iau metroul până în Pantelimon sau chiar Pipera, în colțuri opuse ale Bucureștiului, dar mi’era teamă că avea să înceapă o sesiune de mieunat în plin vagon înțesat de oameni, cu toate că de 3 minute de când îl vârâsem în sacoșă nu scosese nici măcar un oftat – pe când un motan normal probabil că ar fi sfâșiat punga cu ghearele’i cât ai zice miau. În disperare de cauză, i’am dat drumul la doar două străzi distanță, iar soarta mi’a demonstrat că motanul era chiar mai tâmp decât îl crezusem eu inițial, căci n’a mai găsit drumul înapoi nici până în ziua de azi!

Nu’i frumos ce e frumos, e frumos ce’i din Italia

Sau din Germania, Spania, Anglia… Şi cu un brand cât mai mare şi lucios afişat în punctele esenţiale. Şi despre care să te poţi lăuda că te’a costat vreo 200 euro/lire, când de fapt nu ai scos din portofel mai mult de 20. Vorbesc, bineînţeles, despre ce poartă românii. Delectaţi’vă mai întâi cu acest reportaj Pro Tv, ca să înţelegeţi ce mi’a venit tocmai acum.

Românii nu ştiu să se îmbrace, zice Maurice Munteanu. Eu zic că e mai rău de atât. Românilor le lipseşte discernământul şi poate chiar bunul simţ. Cum să nu ai din ce trăi mâine, dar să dai 300 euro pe nişte adidaşi fără măcar să clipeşti şi apoi să te mai şi lauzi cu achiziţia ta luxoasă? Nu ştiu dacă aţi remarcat în clip, dar reporteriţa nu făcea decât să’i întrebe „Cu ce te’ai îmbrăcat?”, iar răspunsul multora dintre ei nu era „cu pantaloni şi tricou”, ci „din Italia”. „Cu ce te’ai îmbrăcat?” „Din Italia.” Cum vine asta, spuneţi’mi şi mie?! Pentru că originea (şi implicit preţul) hainelor e cu mult mai important decât însuşi aspectul lor. Şi la ce bun să plăteşti sume exorbitante pe haine şi încălţări care par, pur şi simplu, ieftine? Pentru că, până la urmă, pentru oameni ca noi, românii, încă mai există şi prosperă brand-uri opulente precum D&G, Versace sau Roberto Cavalli.

Studiu de caz: cetăţeanul Costică poartă în discotecă pantaloni de trening Nike şi tricou cu strasuri, pe toate “le’a adus din afară”. De remarcat şi adidaşii albi, model pentru femei, care l’au costat 300 lire. Lire, da? I’a cumpărat din Anglia, zice Costică. Ei bine, eu m’am enervat! Şi asta pentru că de câteva luni de când umblu în adidaşi 5 zile pe săptămână nu mă mai consider deloc ignorantă într’ale încălţărilor sport. Şi pe cuvântul meu de pioner dacă am văzut în vreun magazin adidaşi care să coste mai mult de 180-200 lire! De exemplu, cei mai scumpi adidaşi de alergat de la Nike sunt Air Max+ de 155 lire, Adidas au un model Adizero pentru fotbal de 180 lire, Reebok vând nişte Pump Vintage Mid superbi cu 196 lire. Aşa că nu pot deloc să înţeleg unde a găsit el cetăţeanul Costică adidaşii ăia hidoşi cu 300 lire! Eu am înţeles că “din afară”, dar sunt cumva din afara Galaxiei?!

Eu sunt perfect de acord cu achiziţionarea hainelor din străinătate. Mai mult decât atât, nici nu’mi amintesc când mi’am cumpărat ultima dată ceva din România, cu excepţia câtorva vizite la Mini Prix. Pentru că mă irită gândul de a da 100 RON pe o bluză no-name din Unirii, de o calitate puţin spus îndoielnică şi pe care o poţi găsi într’un bazar de rând de cel puţin 2 ori mai ieftină. Pentru că prefer să’mi cumpăr haine de la Zara &co. (Stradivarius, Bershka, Pull&Bear) din Spania şi Portugalia unde preţurile sunt reduse şi colecţiile nou-nouţe. Pentru că un pardesiu de la H&M, chiar şi fără nici un discount, tot e mai ieftin decât unul din Unirii şi arată de nenumărate ori mai prezentabil. Pentru că acesta este şi rostul de a’ţi cumpăra haine din străinătate: sunt mai ieftine şi mai de calitate.

Concluzie pentru acest post nu există. Pentru că dacă ar exista, ar fi prea tristă. Încă mai visez la un viitor optimist, cu haine mai puţin lucioase şi cu mai mult gust.

Apeluri de maximă urgenţă

Pe 14 octombrie, Poliţia din Greater Manchester a hotărât să facă publice toate apelurile primite la numărul de urgenţă, pentru a’şi justifica activitatea în faţa publicului plătitor de taxe şi pentru a arăta lumii întregi cu ce se confruntă de fapt autorităţile zi de zi. Pentru asta au apelat la Twitter ca mijloc de comunicare, unde au publicat nu mai puţin de 3205 tweet-uri cu detalii privind incidentele petrecute în zona Greater Manchester timp de 24 ore, care s’au soldat cu 341 de aresturi şi 126 de persoane reţinute în custodie. Este, fără doar şi poate, o iniţiativă lăudabilă şi care s’a bucurat de un mare succes. O mişcare de social media foarte inteligentă!

Eu am fost foarte curioasă să aflu cu ce se ocupă poliţia în general, aşa că am frunzărit puţin printre tweet-uri şi am ales cele mai interesante incidente:

Call 225 man appears asleep at bus stop in Manchester

Call 231 child playing with mobile

Call 261 cows on the road in Bolton

Call 264 horses in the road in Partington

Call 267 another call about loose horses in Partington

Call 284 report of man walking in the road in Wigan

Call 312 child calls 999 by mistake. Parents spoken to by call handler

Call 371 report of animal cruelty to a puppy in Trafford

Call 396 complaints about a man urinating against a school wall in Manchester

Call 424 report of loose dogs on a road in Blackley

Call 446 silent 999 from a mobile phone in a drivers pocket

Call 471 Report of computer hacking in Wigan

Call 548 report of cat trapped at address in Tameside – regular nuisance caller

Call 225 Police chase two men on bikes in Wigan

Call 101 Confused man calling to say he’s been missing. Regular and not currently shown missing

Call 91 Rat in the house. Caller thinks the cat may be responsible, Bury.

Fascinant, nu? Poliţia trebuie să fie tare ocupată cu atâtea reclamaţii de vaci rătăcite pe şosea sau urmărind biciclişti deosebit de periculoşi. Însă nimic nu se compară cu următoarele două apeluri:

Call 384 report of man holding baby over bridge – police immediately attended and it was man carrying dog that doesn’t like bridges

Call 686 man shouts ‘you’re gorgeous’ to woman