Nu’i frumos ce e frumos, e frumos ce’i din Italia

Sau din Germania, Spania, Anglia… Şi cu un brand cât mai mare şi lucios afişat în punctele esenţiale. Şi despre care să te poţi lăuda că te’a costat vreo 200 euro/lire, când de fapt nu ai scos din portofel mai mult de 20. Vorbesc, bineînţeles, despre ce poartă românii. Delectaţi’vă mai întâi cu acest reportaj Pro Tv, ca să înţelegeţi ce mi’a venit tocmai acum.

Românii nu ştiu să se îmbrace, zice Maurice Munteanu. Eu zic că e mai rău de atât. Românilor le lipseşte discernământul şi poate chiar bunul simţ. Cum să nu ai din ce trăi mâine, dar să dai 300 euro pe nişte adidaşi fără măcar să clipeşti şi apoi să te mai şi lauzi cu achiziţia ta luxoasă? Nu ştiu dacă aţi remarcat în clip, dar reporteriţa nu făcea decât să’i întrebe „Cu ce te’ai îmbrăcat?”, iar răspunsul multora dintre ei nu era „cu pantaloni şi tricou”, ci „din Italia”. „Cu ce te’ai îmbrăcat?” „Din Italia.” Cum vine asta, spuneţi’mi şi mie?! Pentru că originea (şi implicit preţul) hainelor e cu mult mai important decât însuşi aspectul lor. Şi la ce bun să plăteşti sume exorbitante pe haine şi încălţări care par, pur şi simplu, ieftine? Pentru că, până la urmă, pentru oameni ca noi, românii, încă mai există şi prosperă brand-uri opulente precum D&G, Versace sau Roberto Cavalli.

Studiu de caz: cetăţeanul Costică poartă în discotecă pantaloni de trening Nike şi tricou cu strasuri, pe toate “le’a adus din afară”. De remarcat şi adidaşii albi, model pentru femei, care l’au costat 300 lire. Lire, da? I’a cumpărat din Anglia, zice Costică. Ei bine, eu m’am enervat! Şi asta pentru că de câteva luni de când umblu în adidaşi 5 zile pe săptămână nu mă mai consider deloc ignorantă într’ale încălţărilor sport. Şi pe cuvântul meu de pioner dacă am văzut în vreun magazin adidaşi care să coste mai mult de 180-200 lire! De exemplu, cei mai scumpi adidaşi de alergat de la Nike sunt Air Max+ de 155 lire, Adidas au un model Adizero pentru fotbal de 180 lire, Reebok vând nişte Pump Vintage Mid superbi cu 196 lire. Aşa că nu pot deloc să înţeleg unde a găsit el cetăţeanul Costică adidaşii ăia hidoşi cu 300 lire! Eu am înţeles că “din afară”, dar sunt cumva din afara Galaxiei?!

Eu sunt perfect de acord cu achiziţionarea hainelor din străinătate. Mai mult decât atât, nici nu’mi amintesc când mi’am cumpărat ultima dată ceva din România, cu excepţia câtorva vizite la Mini Prix. Pentru că mă irită gândul de a da 100 RON pe o bluză no-name din Unirii, de o calitate puţin spus îndoielnică şi pe care o poţi găsi într’un bazar de rând de cel puţin 2 ori mai ieftină. Pentru că prefer să’mi cumpăr haine de la Zara &co. (Stradivarius, Bershka, Pull&Bear) din Spania şi Portugalia unde preţurile sunt reduse şi colecţiile nou-nouţe. Pentru că un pardesiu de la H&M, chiar şi fără nici un discount, tot e mai ieftin decât unul din Unirii şi arată de nenumărate ori mai prezentabil. Pentru că acesta este şi rostul de a’ţi cumpăra haine din străinătate: sunt mai ieftine şi mai de calitate.

Concluzie pentru acest post nu există. Pentru că dacă ar exista, ar fi prea tristă. Încă mai visez la un viitor optimist, cu haine mai puţin lucioase şi cu mai mult gust.

Advertisements

Un cocktail de impresii

Acest post este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Tot ceea ce scriu eu este pură ficţiune inspirată din realitate.

Mie îmi place să nu mănânc cu zilele şi sunt foarte încântată când reuşesc. Mă simt uşoară şi flower-power, lucru ce’mi aminteşte de vorbele unui personaj preferat: “But I haven’t eaten in three days, just to look lovely”. Iar dacă ies sâmbătă seara în club, nici nu se mai pune problema să mănânc altceva decât mere, varză sau morcovi, ca să pot ţopăi în voie ca un iepure. Întâmplător am descoperit că toată treaba asta poartă un nume ştiinţific şi este considerată o tulburare de alimentaţie: alcoorexie, definită ca un “fenomen care implica saritul peste mese pentru “cheltuirea” caloriilor zilnice pe bauturi alcoolice”. Mie mi se pare o prostie să zici că toată treaba asta e o boală! În primul rând, a cui e vina că băuturile alcoolice sunt hipercalorice? Ce e de făcut când o bere are tot atâtea calorii ca şi masa de prânz? Normal că preferi să sari peste o friptură ca să poţi savura liniştit(ă) un pahar mare cu vin roşu delicios. Iar o cherry vodka e de nu ştiu câte ori mai îmbucurătoare decât o salată de ridichi, nimeni nu poate nega asta! Cel mai înţelept ar fi ca toate barurile şi cluburile de pe mapamond să’şi ticsească rafturile cu băuturi precum low-fat tequila, diet beer, low-calory vodka, precum şi diet absinth, diet B52, diet sambuca… Şi lista poate continua până mâine!

Nu vă puteţi închipui câtă bucurie şi explozie de lumină şi culoare a fost în sufletul meu când am dat peste Dieta băutorului (the Drinking Man’s Diet). Mare om a fost inventatorul ei când a spus: mai puţini carbohidraţi, mai mult alcool! Este, bineînţeles, recomandat să’ţi consulţi doctorul înainte de a începe o asemenea dietă, însă nu ştiu ce’ar zice medicul meu de familie dacă i’aş spune la următoarea consultaţie că eu vreau să beau în loc să mănânc. Dar ce treabă au medicii cu caloriile, veţi întreba. Niciuna!

Pentru că febra musculară e mai comodă decât viruşii

Bănuiesc că s’a convins toată lumea cum ar arăta Bucureştiul fără metrou: ca o capitală a călcatului în picioare şi a autobuzelor gemând de lume. Eu una am preferat să nu asist la acest spectacol al comediei umane şi, timp de 2 zile cât s’a revoltat Metrorex-ul sub bagheta jocurilor politice, am preferat să nu mă alătur gloatei plătitoare de bilete RATB şi să fac oraşul la pas până la muncă.

Nu de alta, dar nu am mască de gaze acasă şi chiar nu aş fi rezistat fără în asemenea condiţii vitrege. Ca să nu mai menţionez că detest mulţimile furibunde şi dezorganizate care mişună libere prin capitala României, aduse până la isterie de greva Metrorex-ului. Iar faptul că sunt ipohondră mă face să vizualizez cu ochii minţii toţi viruşii şi bacteriile propulsate de pensionari, vârsta a 3ª şi alte clase sociale cu care prefer să nu’mi împart aerul.

Şi pe bune de nu’i o experienţă înălţătoare să faci Ştefan cel Mare sau Calea Moşilor la picior, e dovada vie a faptului că Bucureştiul nu’i chiar o întindere interminabilă de betoane şi gunoaie. Întindere e, cu tot cu betoane şi gunoaie, dar nu e interminabilă! Are chiar mai multe capete balaurul ăsta de oraş…

Pentru că, deşi e criză, shoppaholicii nu dorm niciodată

De fiecare dată când mă gândesc la hoinărit prin magazine, inima stă să’mi iasă din piept , iar ochii din cap, atâta sunt de entuziasmată de perspectiva unor noi haine, pantofi sau poşete.

Criza a picat ca un bolovan peste portofelul meu (cu imprimeu cu Minnie jucând bowling :D), mai ales din cauza necesităţii de a strânge bani pentru emigrat (planul meu pentru 2010). Însă nevoia de a’mi schimba periodic garderoba şi de a combina haine şi accesorii noi nu a scăzut proporţional cu finanţele, deci trebuie cumva hrănită.

De aceea, eu şi soră’mea ne’am gândit la un sistem ideal prin care să ne reînnoim periodic garderoba. Cum amândouă avem tone de haine din care nu purtăm decât o zecime, de care ne’am şi săturat de mult timp, am decis să profităm de faptul că avem aceleaşi măsuri, în ciuda celor mai bine de 6 ani care ne despart. Am deschis şifonierele şi am ales din ele toate hainele mişto pe care nu le mai purtăm din cauză că ne’am plictisit de ele. Apoi le’am dat la schimb pe cele pe care nu le mai poartă cealaltă din aceleaşi motive. Iar când ne vom plictisi şi de aceste haine, ni se va face dor de ale noastre şi vom declanşa procesul invers, de recuperare a vestimentaţiei pierdute…

Rezultatul e că, prin numeroase combinaţii şi aranjamente, reuşim amândouă să ne bucurăm de o garderobă nouă, fără să investim altceva decât nişte ore pierdute în faţa oglinzii. Iar spiritul de shoppaholic rămâne la fel de viu chiar şi pe timp de criză (mai ales datorită second-urilor de care mă declar dependentă de ani de zile).

Ce tot ciripeşte lumea asta?

Mess am, că nu mai trăieşte nimeni fără de mulţi ani de zile, uneori te ţine în viaţă mai mult decât oxigenul. Hi5 am, că nu poţi fi cu adevărat cul fără câteva poze prin care să le arăţi cunoscuţilor şi necunoscuţilor unde ai ajuns tu în viaţă. Facebook mi’am făcut în Portugalia pentru că tot globul pământesc are şi altfel nu poţi să rămâi în contact cu restul lumii. În plus, Facebook e şi foarte tru. Nici Picasa nu’mi lipseşte, că doar îmi place să fac poze şi am văzut şi câteva locuri de merită fotografiate pentru eternitate, aşa că firesc ar fi să unesc poza cu locul şi să iasă… galeria. Flickr tot la asta e bun, însă e în paragină de multă vreme. Shelfari este şi el pe listă, că doar e foarte util când vine vorba de contorizat cărţi, mai ales că senilitatea va sosi şi ea într’o bună zi. De blog nu mai zic, că se vede cu ochiul liber că nu duc lipsă de o asemenea unealtă de comunicare, fără de care ceea ce scriu eu aici nici nu ar mai fi posibil.

Un ochi mai avizat şi mai perspicace de la natură ar sesiza de îndată ce lipseşte cu neruşinare din lista de mai sus. Twitter, domne, Twitter! D’ăsta chiar n’am! Mi’a luat ceva până să mă prind cu ce se mănâncă ciripeala asta şi am făcut multe ture prin microblogosferă până să mă luminez cât de cât. Dar ce n’am înţeles eu nici până în sfânta zi de azi (care nu ştiu cât de sfântă e ea de fapt, da’ aşa sună mai plastic) care este adevăratul lui scop, menirea lui supremă pe acest pământ?

Că îi satisface omului nevoia de a spune cip-cip-cip la intervale mai mult sau mai puţin regulate? Că îţi oferă ocazia să te exprimi în păsărească în orice secundă te’ar cuprinde pe tine dorul de un croncănit sau un măcăit scurt, după caz? Oamenii se trag din maimuţe sau din păsări?!

Eu tot nu înţeleg. Însă recunosc pe deplin valoarea de trend a Twitter-ului şi ca un culăr sârguincios ce sunt, am început chiar să mă şi întreb: mie oare chiar îmi trebuie Twitter ca să ţin pasul cu civilizaţia? Aşa că supun atenţiei domniilor voastre una bucată poll, la care rog a se răspunde cu maximă seriozitate, dat fiind că onoarea unui culăr e în joc!

Răspundem ascultătorilor (VIII)

S’au facut cateva luni bune de cand tot adun cautarile pe care le veti citi mai jos si trebuie sa recunosc ca nu mi’a fost deloc usor sa le selectez pe cele mai notabile, dat fiind ca sunt foarte multe cele care m’au facut sa rad cu lacrimi, si apoi sa le grupez frumos pe categorii ca sa poata fi savurate mai usor. Multumiri lui guglea, care a fost la fel de simpatic ca in fiecare zi a existentei sale, un sprijin de nadejde pentru toate sufletele chinuite de intrebari arzatoare.

Categoria Multa minte nu se cere, Barbi(e) este la putere – unde se vorbeste despre Barbi(e)/y in toate cele 69 de pozitii si dincolo de ele:

barbi se bate cu baiat – spuneti nu violentei domestice!

barbi la facultate – se stie, Barbie este studenta in anul 3 la Mecatronica, sa nu mai aud intrebari din’astea.

barbie si gagicul ei – adica Barbie si Ken, dar in varianta de Salajean.

barbi munceste – este fierar-betonist, cu 6 ani de experienta in domeniu.

barbi cea mai buna gospodina – nu stiu cum de reuseste sa le faca pe toate asa de bine…

barbi merge la biserica

barbi practica vrajitoarelor

vreau numai sai fac parul lui barbie – Mai am un singur dor…

barbi în limuzină – unde’i e locul.

barbie da nu barbie – deci da…

barbi viseaza ironic nu o trezi – Somnul ratiunii naste monstrii. Si cautari cretine.

barbie nici macar nu exista – asta ca sa stiti si voi!

barbie cand iti saruta colegul de scoala – in perioada ei de adolescenta rebela.

barbie cu gagicul ei la poarta – precum si in varianta rurala

Categoria Învârti’m’as in jurul cozii – unde aflam ca viata bate Guglea (sau invers):

care e raspunsul la intrebarea cine intreaba

misa umflat rau picioarele ce poate sa fac – taie’le!

de la sfecla rosie poti face treaba mare – poti face multe treburi, nu doar salata de legume.

facultatea de manichiura – sectia Cuticule, specializarea Forfecuta.

previziuni asupra pietei de ciocolata – piata de ciocolata e atat de imprevizibila…

de ce numele celor 7 pitici e usor de retinut – ca e pentru copii, de’aia!

intrebari din biblie gen vrei sa fi miliardar – si in loc de Iantu sa fie Sf. Petru, nu?

papusa care ii creste in loc de par gazon – viziune suprarealista. Dali, unde te ascunzi tu oare?

Categoria Gospodinele intreaba, dar cine sa le raspunda:

cum repar un ficat prajit prea tare – what’s done is done…

sandwich maker nociv? – parca o aud pe mama vorbind, si ea avea teoriile ei cu radiatiile de la cuptorul cu microunde.

m-am fript la aragaz ce sa fac – astia’s de’ai mei

m-am fript cu fierul de calcat – accidente casnice, la ordinea zilei.

Categoria Culãri din toate zarile, uniti’va:

bluza iggy pop, h&m – o stiu, o stiu si am zis ca mi’o si cumpar 😀 (stiam eu ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu culãrii)

obsesia mea sunt cerceii – recunosc problema, e cu dichis…

ce e la moda in ziua de azi

balsam de buze baieti – Nivea inca nu s’a adaptat noilor tendinte…

cum recunosti lee cooper original – dupa eticheta?

tunsori l moda pentru vara 2009 – chica e inca in top :))

sunt invidiat pe unde ma opresc smecheri

Categoria Curier sentimental:

pe ce teme se poate de vorbit cu fetele – omul este in impas…

de ce nu ma suni fat frumos? – Ileana Cosânzeana si dilemele ei

cum sa facem amor clasic? – idei, anybody?

cum sa manevrezi un baiat cum vrei? – Voodoo este solutia!

cum sa cuceresc o fata care are un gagic – impossible is nothing, tinere!

Categoria Neadaptati lingvistic:

cum se zice buna in portugheza – olá. A fost greu?

cum se pronunta in engleza si un sfert – ti si impleticeste limba, nu te forta!

could you be loved traducere in romana – i don’t think you could…

raspunsul la intrebarea: how are you?

Categoria Martiri, unde se vorbeste despre blestemul aerului albastru:

am zburat cu blue air – aplauze va rog, inseamna ca inca mai traieste!

zborul cu blue air este sigur? – gugãluitorul de dinainte ne demonstreaza ca da. Daca pe el nu l’a rapus Blue air-ul, atunci putem sa ne pastram speranta. Eu cu speranta asta si traiesc, ca doar in februarie ma asteapta si pe mine un zbor – sper doar sa fie mai lipsit de peripetii decat ultimul…

Categoria Trivia, unde intrebarile se tin lant:

ce se-ntampla cand ti se bate ochiul stang – pleci la drum de seara.

suricata ce inseamna? – si devii un animal…

cate ore faci cu avionul pana la lisabona – daca e direct, cam 5. Daca nu’i direct (si avand in vedere ca doar la Blue Air gasesti asa ceva), atunci dumnezeu cu mila…

cum se invata chimia – daca as fi stiut raspunsul, crede’ma ca ma gaseai pe lista laureatilor Premiului Nobel pentru Pace.

nu imi place sa port ochelari de vedere – nici mie, dar daca suntem chiori…

Categoria speciala V’am zis eu:

fobie nasturi – deci daca si omul asta a cautat’o, ce alta dovada va mai trebuie? E clar ca fobia de nasturi a fost atestata documentar!

Stiu ca a fost lung si ca ochii vostri urla dupa Visine, dar sper ca ati savurat Enciclopedia Guglea – capitolul VIII. Mai urmeaza inca 70…

Mici snobisme

Daca ne indepartam putin de ceea ce inseamna snob pentru autorii DEX-ului, ajungem la premisa ca a fi snob inseamna ceva mai mult decat a’ti cumpara anumite lucruri doar pentru a fi in pas cu moda. Oana-de-neplictisit face un survey asupra temei “Sunt snob si ma mandresc cu asta” si intreaba care sunt brandurile fara de care nu poti sa traiesti (sau, ma rog, la care ti’e greu sa renunti). Eu una nu prea mi’am pus problema asta pana acum, dar cu aceasta ocazie am constatat ca, pe langa multe altele, mai sunt si oarecum snoaba… Iata lista:

  • de multi ani de zile, nu pot trai fara 3 produse de la Amway: pasta si periuta de dinti de la Glister si deodorantul roll-on de la BodySeries. Bine, mai folosesc si alte produse de’ale lor, dar le enumar doar pe acestea pentru ca’mi sunt absolut indispensabile. Simt ca mi’ar pica dintii din gura daca m’as spala cu Colgate si ca n’as mai putea sa traiesc cu mine insami daca as folosi Rexona 😀
  • lenjeria intima – aici simt eu ca snobismul meu atinge cote maxime, dat fiind ca “investitiile” mele in acest domeniu ma costa… o avere. Women’s Secret, Intimissi, H&M, Debenhams… Nu vreti sa stiti :))
  • sunt snoaba si la carti, cum era de asteptat. Snobismul meu se manifesta prin refuzul vehement de a imprumuta carti si preferinta de a le cumpara (ceea ce’mi reduce bugetul la fiecare inceput de semestru, cand vad bibliografia la literatura engleza). A, si cartile sa fie de la Oxford, clar! (Oxford, nu Penguin :P) Asa se face ca am o intreaga colectie, de la Shakespeare la Ulysses (pe care nici macar n’am fost capabila sa’l citesc). Intr’adevar, mai imprumut si carti, dat fiind ca in zilele noastre nu prea iti permiti sa fii snob, o fac cu inima indoita, mai ales daca trebuie sa imprumut o carte foarte buna – incep instinctiv sa’mi doresc s’o am in biblioteca. A, si cand cumpar o carte, o analizez foarte bine sa nu aiba nici o zgarietura sau vreo pagina indoita. Plus ca am o grija excesiva fata de cartile mele, sufar cand vreuna din ele pateste cate ceva. Ah, si mai sunt snoaba si pentru ca prefer sa citesc cartile in original si nu traducerea lor (de’aia si cumpar de la Oxford) – am propria mea teorie a traducerii, o teorie foarte snoaba, conform careia o carte tradusa nu coincide cu cartea in limba originala. Punct.
  • sunt snoaba la cosmetice de toate genurile. Nu am un brand preferat, dar nu as putea niciodata sa folosesc cosmetice si make-up de la “tarabe”. Si utilizez doar masti naturiste, pe care mi le prepar in mod obligatoriu singura, nu’mi plac cele gata facute – cine stie ce’au prin ele? Merg pe principiul Ce’si face omul cu mana lui se cheama lucru manual.
  • nu folosesc decat sampoane si masti de par dermo-cosmetice (eu una sunt fana Ducray). Pentru unghii nu folosesc decat o anumita crema de la Hemmel si nu utilizez oja de nici un fel.
  • am o mica problema si cu gentile. Nu’mi cumpar genti luxoase si nici nu am o colectie intreaga, dar gentile pe care mi le’am luat pana acum au fost totusi o oarecare investitie financiara. Consider ca se merita sa investesti bani in genti, respectiv ghiozdane &co., doar le porti toata ziua.
  • nu beau apa de la robinet (totusi, nu consum nici Evian), fac mofturi la mustar si la condimente, nu folosesc decat un anumit ulei de masline (cel mai scump pe care l’am gasit), cand ies beau de obicei doar Carlsberg sau Heineken (portughezii nu prea consuma de’astea, asa ca aici a trebuit sa ma obisnuiesc cu berea lor traditionala), am o inclinatie catre Nokia si din cand in cand si Samsung, prefer laptopurile Toshiba doar pentru ca sunt Toshiba si nu din alte motive care au de a face cu calitatile lor (pentru ca efectiv nu ma pricep la procesoare, memorii interne si alte dracii).
  • de haine nici nu mentionez. Nu spun decat ca H&M si Pull and Bear sunt niste cuvinte pe care le visez si noaptea :))
  • si sa nu uit: Conversii. Unul dintre cele mai flagrante mofturi pe care le am. Stiu, o adunatura de cauciuc, panza si sireturi, cu preturi de multe ori nejustificate. Dar pe care ii iubesc. Momentan am doar unii adusi din Hawaii (stiu sa danseze si hula-hula), dar mi’am propus ca, cu ultimii mei bani, sa’mi iau si unii de la Lisabona (care sa cante fado). 🙂

Ma opresc aici. Nu de alta, dar simt ca pe minut ce trece imi descopar tot mai multe snobisme si nu face bine la sanatatea mintala. Si cum sunt un om deosebit de finut, imi face placere sa’i ajut si pe ceilalti sa descopere “bolile” de care sufera. Asa ca ii binecuvintez cu o leapsa pe Dora, Tomata si Mihai.

That’s all, folks! 🙂