De la Facebook la Instagram: scurta istorie de Social Media

A fost candva o vreme cand vietile ne erau goale, cu zile lungi si plictisitoare, si seri reci si fara de haz… Cand ne trimiteam sms-uri si ne sunam prietenii sa vedem ce mai fac, cand ieseam in oras ca sa stam la discutii… Dar Dumnezeu a zis Sa fie Facebook, si a fost! Zilele la lucru ne-au devenit mai scurte, viata ni s-a umplut de check-in-uri prin diverse locuri care nici nu existau pe vremuri, iar diminetile de sambata si duminica ni le petreceam stergand tag-uri la pozele de betie din serile precedente. Viata a inceput sa ni se scurga intre un like si un status update, iar timpul pare sa fi capatat o noua dimensiune…

Dar pentru ca nici raiul nu e infinit, Facebook-ul a inceput si el sa-si arate limitarile. De aici s-a nascut Twitter, din nevoia umana de a spune cate o tampanie dar fara nevoia de a fi ascultata, fara sa necesite like sau share pentru a putea fi valida. Iar limita de 160 caractere face lucrurile si mai simple pentru cei fara idei sau judecati de valoare, caci un gand oarecare se incadreaza de minune in parametri.

Dar omenirea a mers mai departe si nici cele 160 caractere nu ne-au mai fost de ajuns. Iar din neant a aparut Instagram, caci ne trebuia un spatiu liber si numai al nostru unde ne putem insira pozele facute in oglinda cu zambete studiate, sandvisul de la micul dejun si pastele de la cina, paharul de vin de peste zi, noile achizitii, rezultatele multumitoare dupa eforturile la sala… Un spatiu plin de hashtags unde prieteni si necunoscuti deopotriva sa ne dea like-uri, comment-uri si follow, sa simtim ca facem parte dintr-un univers de utilizatori entiziasti de iPhone care isi iubesc telefonul la fel de mult ca pe sine insisi, purtandu-l prin viata ca un talisman si documentand orice gogoasa inghitita (la propriu sau la figurat). De la Obama si Oprah la Lady Gaga si Cara Delavigne, Instagram e pentru toti!

Daca ma cautati pe Instagram, sunt irina_lene si pe langa poze in oglinda sau briose cu crema, am si imagini de pe unde ma plimb, ce mai vad prin Londra sau ce cosmetice noi imi apar in cale.

La cererea publicului…

Mi’a fost greu, mi’a fost foarte greu, o decizie care mi’a înghiţit multe nopţi de somn, sau mai degrabă de nesomn. Luni de zile am oscilat şi mi’am spus că sunt mai puternică decât tentaţia, că n’o s’o las să mă doboare, că n’o să cad in ghearele ei. Mai ales că am şi întrebat în toate zările, pe toţi cunoscuţii şi necunoscuţii deopotrivă, dacă mie chiar îmi trebuie aşa ceva, iar răspunsurile au fost negative în proporţie de 61% (deşi Răzvan a recunoscut cu nonşalanţă la vremea aceea că a votat “nu” de la mai multe calculatoare, doar să strice corectitudinea poll-ului). Doar 4 persoane au zis cum că da, chiar mi’ar trebui, iar alte 13 au zis că’mi este necesar pentru a fi în continuare la fel de tru. În plus, am primit şi răspunsuri precum “e un jeg” sau “persoanele deosebite nu au nevoie de aşa ceva” sau că “dă bine pe Blackberry”, precum şi “doar dacă eşti îndrăgistită de Russel Brand” (vorbe aparţănând în mod sigur şi evident Simonei). Aş vrea totuşi să se anunţe în gura mare cel care a răspuns “Nimic nu ştii”, m’am simţit ofensată!

Luni bune au trecut de atunci şi gândurile mi se potoliseră. Mi’am zis că o majoritate zdrobitoare nu semnifică decât un lucru: chiar nu am nevoie de aşa ceva! Mă pot exprima foarte bine cum am făcut’o până acum, sunt un om liber şi voios! Până într’o zi, când mai multe glasuri mi’au strigat la unison: “Fă’ţi, fă’ţi!”. Şi iar mi’au revenit dilemele, pe care le respingeam cutezătoare, însă insistenţele repetate ale confidentei mele Zuzzzu au făcut ca toată voinţa mea să se topească într’un “bine, fie…”. Merge de minune pentru acele păreri răzleţe, dar cu potenţial pe care n’ai vrea să le ţii doar pentru tine.

Aşadar, la cererea publicului… mi’am făcut cont pe twitter! Follow me!