Supă à la snob

S-ar putea numi aşa din cauza unor ingrediente (şi pentru că e reţeta mea), dar promit că nu e deloc mâncare de snobi!

Ceapă, ardei gras, morcov, păstârnac, 1-2 roşii proaspete, cartofi şi cartofi dulci, toate tocate mărunt în cubuleţe sau orice formă practică. Se pun la fiert în vreo doi litri de apă filtrată (a la snob, da?), după care se adaugă doi pumi de quinoa şi alţi doi de linte roşie, plus un vârf de sare de mare. Se lasă la foc mic minim o oră, iar spre sfărşit se aruncă şi un vârf de ghimbir prosapăt, leuştean şi 2-3 linguriţe de seminţe tocate de in, floarea-soarelui şi dovleac (pentru puţină Omega-3).

Cam asta e reţeta, simplă şi rapidă, cum îi place oricărui snob

 

Citiți și vă delectați. Site-uri delicioase

Sagres este cea mai populară marcă de bere portugheză și când au lansat versiunea Sagres Preta Chocolate (Neagră cu Ciocolată), au avut cea mai delicioasă idee pe care a scornit-o marketing-ul până acum: un site din ciocolată! Și nu oricum, ci la propriu, care să mai și scoată sunete autentice de pătrățele dulci zdrobite cu un click. Somos Gulosos înseamnă ”suntem lacomi”, și pe bună dreptate, mai ales dacă intrați la secțiunes Baking Of, unde vă veți putea delecta cu întreaga poveste a turnatului în formă de site a unor munți de ciocolată.

They Draw and Cook îmbină două arte minunate într-un mix de toată frumusețea artistico-gurmandă, căci din desene pline de talent și rețete delicioase nu pot ieși decât capodopere. Mai precis, o colectie de mâncăruri din întreaga lume, povestite cu mai puține cuvinte și cu mai multe ilustrații (doar ilustrații, vreau să zic). Artiști mai mult sau mai puțin anonimi de pe toate continentele contribuie zilnic să îmbogățească o carte de bucate virtuală, în multe culori faine și idei originale.

Dacă vă place mâncarea și mai și citiți blog-uri, poate că numele de Smitten Kitchen nu vă spune nimic nou. E suficient de popular să-l fi întâlnit măcar o dată, dar m-am gândit să-l dau ca simplu exemplu pentru cine e în căutare de rețete, pentru cei care își doresc să învețe să gătească și au nevoie de îndrumare pas cu pas, sau pur și simplu pentru cine savurează pozele culinare la fel de mult ca și gustarea în sine.

P. S. Știu că blogurile culinare autentice nu ne lipsesc și că sunt cel puțin la fel de bune ca site-urile în limba engleză. Le citesc și le analizez și eu cu mare drag, dar m-am gândit că n-au nevoie de publicitate, sigur le știți pe de rost

 

Pentru timpul liber: Free Online Courses

După părerea mea, maladia secolului XXI este paradoxul timpului liber: ne văităm că nu avem destul, dar irosim haotic chiar și puținele ore de care dispunem în fiecare săptămână. Cred că nu e zi să-mi spun că ar fi bine dacă aș profita la maxim de serile de după serviciu sau zilele de weekend să învăț ceva nou sau să fac ceva util pentru mine. Dar cum poate v-ați dat seama de cum ați intrat pe pagina asta, cuvântul la ordinea zilei, tipărit prin toate ungherele, este lene, acel fenomen devastator care îi împiedică pe unii să se mobilizeze.

Însă, presupunând că voi găsi un leac să-mi vindece lenea (cea din afara celor 8 ore de serviciu unde sunt tare harnică, sau cea care nu e condiționată de un deadline pentru dizertație, pe care am nimicit-o cu succes), am investigat puțin în ce fel aș putea să mă folosesc de timpul liber pentru a învăța ceva nou sau pentru a aprofunda ceea ce știu deja. Și pentru că sunt convinsă că astfel de dileme vă chinuie și pe domniile voastre, vă prezint…

Free Online Courses (in English)

7 e-learning courses on EU institutions and policies – Toți știm ce este UE, dar puțini avem habar cum funcționează ea de fapt, cu ce se ocupă instituțiile europene, care e sistemul legislativ, ce înseamnă Tratatul de la Lisabona etc. Poate suna cumplit de plictisitor la prima citire, dar nu strică să știm mai multe despre lumea în care trăim.

MIT Open Courseware – Massachusetts Institute of Technology este, în 2012, pe locul 1 în topul celor mai bune universități din lume, conform QS Top Universities. Și cum prea puțini norocoși se pot lăuda cu diplome de la MIT, nu putem decât să fim mai mult decât mulțumiți cu cele 2100 de cursuri gratuite în toate domeniile posibile – plus Free Online Interactive Courses prin edX. Chiar dacă nu o să-ți poți trece în CV un certificat de la MIT (decât dacă ești Victor Ponta, bineînțeles!), este totuși o șansă extraordinară să ai acces la unele dintre cele mai prestigioase cursuri din lume.

Open Yale Courses – Yale College nu mai are nevoie de nici o prezentare, iar faptul că platforma lor a fost inclusă de Time în Top 50 Websites of 2011 vorbește de la sine. Yale oferă cursuri introductive în format audio, video și text, predate de cei mai renumiți specialiști în domenii precum arte, economie, fizică, istorie sau inginerie.

Webcast Berkeley – Din nou, un nume prea mare pentru orice introducere: University of California at Berkeley. Care, spre bucuria muritorilor de rând, oferă un serviciu gratuit de acces chiar și la cele mai recente cursuri din celebrul campus american, din 2005 până în 2012.

Stanford Online – Stanford își propune să ofere învățământ superior de înaltă calitate chiar și gratuit, folosindu-se de experimente online creative și inovatoare. I Heart Colorz a scris despre un curs de introducere în creativitate, dar veți descoperi și alte domenii, în special Inginerie, Informatică, Business și Management.

Pentru mai multe idei de cursuri, dar și audio books sau cursuri de limbi străine, am descoperit Open Culture, care se autointitulează the best free cultural & educational media on the web. Iar dacă vă apucați cumva de vreun curs, dați-mi de veste, poate ne motivăm reciproc!

 

Mai pe românește

Prin a doua săptămână de lucru, am aflat că doamna care ne face curat la bucătărie și în sălile de mese în firmă e româncă. Elena sau, pentru prieteni, doamna Lili. Ea nu știa că eu sunt româncă și s-a speriat strașnic când am tratat-o cu bună dimineața într-o zi. După care am început să vorbim zi de zi, căci doamna Lili e probabil una dintre cele mai prietenoase persoane pe care le-am întâlnit până acum.

La cei cam 40 ani ai săi, dintre care un ultimul petrecut în UK, doamna Lili vorbește engleză mai bine decât orice altă femeie de serviciu. Toată lumea o iubește și o apreciază, unii îi aduc pișcoturi dimineața, alții o întreabă de sănătate și cam toți ne bucurăm când se întoarce din concedii. În plus, doamna Lili are și blue card și lucrează perfect legal – și se mai are bine cu CEO-ul nostru, de care se miră ea că e plin de bani și vine la serviciu cu bicicleta.

Am întrebat-o într-o zi dacă mai sunt și alți români care lucrează cu noi, din pură curiozitate. Și doamna Lili a avut aceeași curiozitate și așa a descoperit că mai este încă o tipă într-un alt departament. ”A, da? Și ce face?”, am întrebat eu. Dar doamna Lili nu știa mai nimic, căci persoana respectivă n-a prea băgat-o în seamă, i-a spus că ei nu-i place să vorbească în română și cu asta a încheiat orice discuție. Așa se explică și faptul că, până să ne știm prea bine, doamna Lili se temea să mă țină prea mult de vorbă și mi-a spus că mă lasă cu lumea ”de seama mea”, căci ea-i doar o femeie de serviciu…

N-am știu ce să-i răspund la toate astea. Am vrut să-i spun că aș intra în pământ de rușine dacă mi-ar fi într-adevăr rușine să vorbesc cu ea, pe limba mea. Că mama m-a crescut degeaba și că tot degeaba m-am și plimbat prin lume, dacă aș ajunge să-i privesc pe alții ca inferiori doar pentru că n-au studii, sau bani, sau că fac munca de jos. Nu știu cum m-aș mai simți om dacă aș uita brusc să mai vorbesc româna în care m-am născut și pe care o vorbesc de atâția ani. Cu toții mai uităm detalii, cuvinte pe care le folosim mai rar sau pluraluri ale uni substantive, dar să te trezești vorbind română ”italienească” sau alte fițe occidentale (cu excepția celor care au plecat în țară de mici copii), mi se pare un snobism scârbos. Și mi-a fost mie rușine că CEO-ul ăla plin de bani, care vine cu bicicleta la lucru, e mai prietenos cu femeia de serviciu decât o tută care se crede prea deșteaptă că și depășit condiția de româncă să se mai înjosească la asemenea conversații.

 

Când dragostea devine virală

Prin vară, mergeam cu Andreea spre casă când, în părculețul din capătul străzii, vedem următorul afiș rudimentar printat pe o foaie A4 și lipit de un stâlp:

Pentru mama sau pentru cine nu vede bine, zice, pe scurt, cam așa: Ești cumva Barney sau știi pe cineva cu numele ăsta? Eu sunt Eliza, ne-am cunoscut în Cornwall săptămâna trecută, în stația de autobuz, aveam o bandană și o brichetă cu lanternă, iar tu mi-ai spus că vrei să te lași de școală să devii actor. Am aflat că stai în Chiswick, îmi pare rău că nu ți-am luat numele, dar sună-mă!

Am râs mult și bine după ce am citit asta, dar îmi dau seama că generația noastră trăiește de prea mulți ani cu comedii romantice și finaluri fericite, cel puțin pe ecran, deci gesturi precum un afiș pe un stâlp ar putea să ni se pară că pot avea rezultatele la care visăm. Realist vorbind, din cele 9 milioane de locuitori ai Londrei și cei 35.000 ai Chiswick-ului, dacă doar unul dintre noi este acel Barney pe care îl caută Eliza, atunci acul în carul cu fân e o comparație cel puțin nimerită. Deși, cum ne-au învățat comediile romantice de la Hollywood, dacă Barney e the one, atunci se vor găsi cel mai probabil cumpărând o pâine de la supermarket.

Mi-am amintit de Barney zilele trecute când am găsit pe Facebook un articol cu titlul: Tânăr portughez îndrăgostit ”în căutarea Dianei”, poveste tragicomică din categoria boy meets girl care ni se perindă constant prin fața ochilor pe ecranele de cinema. S-au cunoscut într-o noapte la protestele anti-austeritate din Lisabona și au stat de vorbă pe o bancă în parc până la ziuă, dar la plecare Diana pesemne că s-a crezut Meg Ryan când i-a spus că nu o să-i dea numărul, dar că îl provoacă să o găsească până pe 14 octombrie când pleacă la Paris. Motiv pentru care tânărul Tom Hanks a umplut Lisabona de bannere și afișe și a strâns în primele 10 zile nu mai puțin de 20.000 de like-uri pe pagina de facebook À Procura de Diana. La cei 24 ani ai lui, Ricardo a devenit vedetă căutând-o pe Diana, căci televiziunile se înghesuie să-i dedice reportaje și ziarele articole…

Of, cine e de vină că noi fetele visăm doar la un Ricardo, iar ei aleargă după câte o Diana??

Și traducerea: Din acea noapte în parc, m-am îndrăgostit iremediabil de tine! Am acceptat provocarea… O să fac orice să te găsesc!

 

Despre jobul meu “misterios”

Nu e deloc misterios ceea ce fac, dar este absolut confidențial, chiar și atunci când vorbesc în română. Nu vă pot da nume sau detalii amănunțite, dar vă pot povesti despre industria în care lucrez, care mie mi se pare absolut fascinantă.

Așadar, lucrez într-o companie de cercetare de piață care anul acesta și-a sărbătorit 40 ani de la înființare cu o campanie despre care The Times a vorbit pe prima pagină. E un nume despre care cine se ocupă cu studiul de piață a auzit măcar o dată. Cele mai mari universități sunt abonate la rapoartele de inteligență de piață pe care le elaborează colegii mei (chiar am dat acum despre un document publicat de University of Manchester care te învață cum să citești cat mai productiv rapoartele respective). Mulți dintre specialiștii care lucrează cu noi sunt intervievați sau citați zilnic de cele mai mari trusturi de presă.

Departamentul în care lucrez eu operează o bază de date în care se află informații despre milioane de produse din țări-cheie din întreaga lume. În cifre, 20.000 de produse noi în fiecare lună, 650 pe zi, iar fiecare prezentare de produs cuprinde informații complete care acoperă peste 80 de câmpuri, de la nume, poziționare pe piață și marketing, până la dimensiunile produsului sau ingrediente. La ce ajută toate astea, vă veți întreba. Iar răspunsurile sunt infinite… Clienții sunt marile companii care vor să dezvolte noi produse sau servicii și vor să afle ce e nou pe piață, care sunt trendurile, în ce merită investit, cum să obțină soluții inovatoare, cum se descurcă firmele concurente etc. Mai precis, cum să ai succes pe o piață deja suprasaturată.

Eu, personal, lucrez cu industria de frumusețe. Primesc produse cosmetice din întreaga lume de la persoane al căror job este acela de a umbla prin magazine și de a achiziționa tot ceea ce e nou pe piață sau inexistent în baza noastră de date. Când acestea ajung la Londra, eu le analizez pe fiecare în parte, iau produsul în mână și nu îl pun înapoi în cutie până nu am înregistrat toate informațiile relevante. Am fost angajată, în principiu, să mă ocup de produsele din Portugalia și Brazilia, dar s-au bucurat să afle că am și cunoștințe de franceză și spaniolă pe care le pot fructifica destul de productiv (plus produse din țările vorbitoare de engleză, by default). Cu toate acestea, e foarte greu să intervină rutina, căci se întâmplă să te trezești cu țări precum Coreea, Filipine sau Thailanda (piețe în plină ascensiune, apropo, pentru cine e în urmă cu noutățile), cu etichete în limbi pe care nu le poți citi sau într-o engleză de Google Translate, plină de perle nemaîntâlnite.

E fascinant să urmărești cum se schimbă piața de la o țară la alta și, cel mai mult, de la o regiune la alta, în funcție de consumator și de considerente de multe ori bizare (ca de exemplu castă socială). În fiecare zi descopăr produse și branduri noi de care nici nu știam că există sau pe care nu le găsești în Europa, ingrediente inovatoare, trenduri surprinzătoare… Și partea cu adevărat minunată e că, după ce fiecare produs în parte trece prin mâinile a 5-6 persoane din echipe diferite, acestea ne sunt împărțite tot nouă de către firmă

 

1, 2 și 3

Povesteam, nu cu mult timp în urmă, despre ce am apucat să fac până acum în 2012 și despre câte vor urma începând din septembrie, luna în care mi-am reînceput anul și, cu toate metaforele de rigoare, viața…

1 septembrie a fost ziua în care mi-am terminat și predat lucrarea de dizertație, fructul a două luni de scris intens și a unui an întreg de citit, cercetat, studiat și răscolit biblioteci în căutare de materiale. Deși încă nu am primit rezultatul oficial din partea profesorilor, o ultimă recitire a tezei a mi-a adus nu doar satisfacția de a mai fi bifat o căsuță (dissertation – check!), dar de a fi scris ceva de care sunt cu adevărat mulțumită – o lucrare închegată și cu suficiente idei originale încât să se cheme că e a mea (și nu a lui Ponta haha). Iar ca bonus, am ales un titlu uberintelectual:

2 septembrie a fost ziua în care am părăsit cartierul în care am locuit încă din aprilie 2011 când m-am mutat în Londra, un loc care mi-a fost tare drag și unde am mulți prieteni. Deși inițial îmi propusesem să rămân tot în vest, cât mai aproape de unde am stat până acum, am avut totuși o revelație subită: Londra e prea mare să mă limitez doar la o zonă, așa că am părăsit vestul pentru sud. M-am mutat într-un loc despre care Liana mi-a reproșat că nu există, conform spuselor mele de altădată, pentru că nu e pe harta metroului, dar din fericire pentru mine e pe harta trenului care mă duce la lucru în doar 30 și ceva de minute.

Ceea ce mă duce la…

3 septembrie, care nu a fost doar o simplă zi de luni, ci ziua de luni în care am început primul job serios de om mare și român get-beget european pe tărâmul Regatului Unit. Pe scurt, am reușit printr-o minune să găsesc un job de vis, într-o companie faină, cu oameni frumoși din toate colțurile lumii, unde fac ceea ce-mi place într-un domeniu care mă interesează maxim, și unde șansele care ți se oferă sunt pe măsura eforturilor depuse.

Despre care vă voi povesti într-un episod următor