O zi din viața unei pitzi

Pe la 10 dimineața, pitzi s-a trezit în patul ei de pitzi, între așternuturile din satin. Și-a pupat tandru, pe urechiușă, potaia ei de pitzi, un cățel minuscul pe nume Dior (E ca al lui Nicole Richie, fată!), după care s-a dus în baia ei de pitzi unde și-a făcut nevoile de pitzi, după care s-a spălat pe dinți cu periuța electrică, recomandată de 4 din 5 dentiști.

S-a întors în cameră, unde s-a postat în fața garderobei ei de pitzi, întrebându-se ce haine să mai poarte oare astăzi. Pentru că i-a fost imposibil să se decidă, s-a îndreptat către bucătăria ei de pitzi, unde și-a pregătit niste cereale Nestle fitness cu lapte degresat și un smoothie de mango, cum zice în Cosmo că e bun pentru ten. În timp ce răsfoia ultimul număr din Elle, a constatat că stilul animal print este în continuare la modă, așa că s-a hotărât să poarte o rochiță cu imprimeu de leopard, sandale cu toc și o gentuță Versace imitație de crocodil. Și-a atârnat cerceii de pitzi și s-a parfumat cu puțin Dolce Gabbana. A ieșit din casa ei de pitzi, butonând lejer pe smasung-ul ei roz de pitzi. S-a suit în mașinuța ei de pitzi și a plecat în grabă spre salon.

A ajuns la salon. Cosmeticiana o aștepta cu un frappuccino proaspăt, pe care pitzi l-a sorbit lent în timp ce i se uscau unghiile proaspăt decorate cu fluturași. Cosmeticiana tocmai i-a povestit că în seara precedentă se cuplase cu un milionar în Fratelli, așa că pe pitzi au început să o macine tot felul de gânduri. Iar gândurile de pitzi nu sunt deloc, dar deloc la fel cu gândurile de milionar, bugetar, blogger, corporatist, liber-profesionist, homosexual, cocalar, doctor, popă, pitzi, crocodil, sau de câine – numa’ zic.

Roasă de invidie pe norocul cosmeticienei și cu unghiile proaspăt făcute, pitzi s-a îndreptat în grabă către sală. Acolo s-a schimbat în pantalonașii și bustiera Nike, și-a aranjat puțin machiajul și s-a urcat pe singura bandă liberă, înconjurată de alte pitzi asemenea ei. Cum toate pitzi din preajmă erau slabe și cu părul proaspăt vopsit, pe pitzi a noastră au început să o macine tot mai multe gânduri de pitzi. Și dacă una din astea îmi fură milionarul pe care ar trebui să-l storc eu de bani?

După cele 30 minute de țopăit pe bandă ca o căprioară și zâmbit galeș la antrenorul de fitness (cu un oarecare aspect de cocalar), pitzi a plecat înapoi către casă, în mașina ei de pitzi. Ajunsă acasă, și-a pregătit o baie cu multă spumă, după care si-a exfoliat și hidratat întregul ei corp de pitzi. S-a îmbrăcat apoi cu o altă rochiță de pitzi, ciclam de data asta (se pare că e culoarea sezonului!), și s-a încălțat cu pantofiorii aurii. Și-a luat plicul minuscul din paiete și s-a mai parfumat cu un strop de Dolce Gabbana, după care a ieșit în club.

Ajunsă în club, s-a întâlnit cu prietenele ei pitzi și și-au comandat toate câte un Cosmopolitan, pe care l-au sorbit în timp ce dansau lasciv pe muzica Shakirei. În tot acest timp, pitzi are grijă să țuguie buzele și să zâmbească provocator oricărui tip cu aspect de milionar. După vreo două ore, pitzi a reușit să vrăjească un tip, a mai băut un Sex on the Beach și merge acasă la proaspăta ei cucerire. Constată că tipul stă într-o garsonieră și își dă seama că este de fapt un corporatist, dar acum e deja prea târziu, tot ce poate să faca e să se simtă bine măcar câteva minute. E drept că nu-i un milionar sau măcar vreun liber-profesionist, dar cel puțin nu e bugetar sau, doamne ferește, blogger sau homosexual. Stând în pat, alături de corporatist, gândurile ei de pitzi nu o lasă să doarmă.

Între ele, unul mai cu seamă face ravagii în creierul ei de pitzi.

Lasă că mâine seară agăț un milionar!

Răspundem ascultătorilor (XVI)

Ştiu că ştiţi că scriu rar, se vede şi cu ochiul liber că am fost răpusă de o lene ucigaşă şi că abia mă urnesc să leg 2-3 vorbe. Am avut şi câteva îndatoriri de respectat (despre care promit să vorbesc săptămâna viitoare pentru că sunt un subiect de interes naţional, mai ceva decât donarea de sânge), dar acum îmi voi respecta o altă obligaţie, în rândurile de mai jos. A, şi vroiam să zic că mama n’a strâmbat prea mult din nas când a auzit de Barcelona pentru că am aplicat o strategie inteligentă: am aproximat în minus costurile şi i’am prezentat excursia ca pe un fapt consumat, în privinţa căruia şi aşa n’ar avea ce face (în plus, i’am zis că nu’i cer nici un leu, aşa că a fost chiar recomfortant reconfortant pentru ea :D).

Categoria Acolo unde Barbie nu e, nimic nu e:

barbie joc unde face sex – copiii mileniului 3 chiar nu mai au nici o jenă!

barbi la padure – spărgând o sămânţă şi râgâind după o bere? căt de occidental!

jocuri cu barbie care isi spala hainele – există maşini de spălat şi nu cred că’i e frică să le foloseasca.

filme cu barbie cand isi taie parul – dacă Samson poate, atunci de ce n’ar putea şi Barbie?

vreau sa-mi pun o poza cu barbie pe calc – aştepţi cumva încurajare de la Sfântul Sobor?

sa le fac manicura la barbie – dacă n’ai altceva mai bune de făcut sau vreo carte de deschis…

barbie pedepsita – pedepsită să vă îndure pe voi!

barbie danseaza cu iubi – doar pe mine mă irită apelativele astea?

jocuri cu barbie cand e trista – care ar mai fi farmecul unui asemenea joc? Poate doar dacă mergi pe ideea “I hate Barbie, that bitch has everything” (de la David citire).

http://barbie-e-nebuna.hi5.com – că de n’ar fi, nu s’ar mai povesti…

barbi frumoase bagate an piscina – păcat că sinapsele tale sunt băgate în ceaţă…

barbi are permis de conducere – cu sau fără şpagă?

barbie se spala pe dinti – că tot n’ar fi rău să salvăm lumea de carii.

Categoria Acolo unde sinapsă nu e, nimic nu e:

persoane care s-a dat cu balsam de buze – dacă vroiai să găseşti persoane care s’au dat cu racheta nucleară, era mai complicat, că de balsam de buze nu prea ducem lipsă.

cum se face ficat de porc pe gril? – am eu faţă de carte de bucate? zău aşa!

strigaturi pentru fotbal – eu sugerez să faci un workshop pe stadion, sigur ai multe de învăţat.

sex cu minore – nu se mai pedepseşte cu închisoarea?

pozitii pt poze cool pt hi5 – există câteva principii simple şi toate au la bază originalitatea. Ceea ce presupune poze pe capota unei maşini sau măcar rânjind suav pe lângă vreun bolid furios, haine animal print, machiaj stil travesti, poze cu iuby ş.a.m.d.

partea interesanta in mecatronism – există?

porto portugalia si legatura cu cei trei – muschetari? crai de la răsărit?

pagina micilor creatori compunere – dacă sunteţi aşa de mici şi de creatori, de ce nu vă faceţi singuri compunerile, de ce apelaţi la guglea pentru opere de artă?!

cum sa cuceresti un emo – îi arăţi tăieturile de pe mâini, fără a’ţi deranja însă pleata din ochii conturaţi puternic cu dermatograf negru.

vise fara speranta – neuronii voştri au rămas fără speranţă.

la ce intrebare raspunde genul vocativ – vocativul e un gen atât de deosebit încât e chiar caz!

date despre chichi cean – cichi cean e erou urban, semizeu şi apostol de’al lui Iisus

cum devi sirena – de la brâu în sus sau în jos?

piticul de la simplu – o întrebare complicată.

glume si bancuri despre chimie – oare sunt singura persoană căreia chimia nu’i provoacă nici măcar un zâmbet resemnat?

facultatea de manechiura – n’ar fi mai bine să termini mai întâi generala?

Categoria Că de n’ar fi, nu s’ar mai povesti:

este lenea un viciu? – nu e un viciu, ci o cruce de purtat…

ce sa faci cind tii lene – de obicei nu faci nimic, nu trebuie să depui nici un efort pentru că în combinaţie cu arderea caloriilor lenea poate deveni letală. Aşa că stai şi aştepţi să treacă, tragi un pui de somn, te scobeşti în buric etc.

există viaţă după marmotă – dacă în această viaţă eşti marmotă, în următoarea poţi fi ciocolată sau chiar staniol, deci ai toate şansele să supravieţuieşti lanţului trofic. Iar dacă eşti biodegradabil, atunci cu atât mai bine!

Cam atât pentru azi, am vrut să fie scurt şi la obiect, că de guglea oricum n’o să se sature nimeni în veci, aşa că materialul nu se va epuiza vreun mileniu de acum încolo…

Răspundem ascultătorilor (IX)

Am promis solemn că fac din Răspundem ascultătorilor rubrică săptămânală, ba chiar una de duminică – deşi mă cam doare sufletul să pângăresc cu atâta neruşinare Ziua Domnului, propovăduind Evanghelia după Guglea… Dar eu simt că e modul ideal pentru a petrece ultima zi din săptămână.

1. Categoria Unde’s doi puterea creşte, însă Barbie’i depăşeşte:

vreau sa compun o revista barbi-planuri de viitor – în timp ce unii visează să descopere un tratament pentru cancer sau să salveze lumea de carii, alţii îşi îndreaptă atenţia către lucruri mai mărunte. Fiecare după posibilităţi…

jocuri doctorita barbi care pune oasele – n’aş vrea să ştiu câţi oameni şi’ar pune picioarele pe după gât doar ca să dea de Barbie pe la ortopedie…

jocuri cu papusi barbie modeste – Barbie e blondă, înaltă, suplă, bogată… Şi ca şi când toate astea n’ar fi de ajuns, mai e şi modestă pe deasupra!

exista autobuzul barbiei vreau sa ma joc – (O să trecem suav peste partea cu autobuzul, deşi toată lumea ştie că Barbie e posesoare de Ferrari.) Astăzi vom studia declinarea substantivului propriu “Barbie” (care mai e şi neregulat pe deasupra – nu ştiu cu ce se ocupă Ken în timpul liber):

Nominativ singular: Barbia                    Nominativ plural: Barbiile

Genitiv-dativ sg.: Barbiei                        Genitiv-dativ pl.: Barbiilor

Acuzativ sg.: pă Barbie                             Acuzativ pl.: pă Barbii

Vocativ sg.: fă Barbio!                              Vocativ pl.: fă Barbiilor!

(în episodul următoar poate trecem şi la functii sintactice, mă mai gândesc)

barbi se saruta tare cu baieti – nu ştiu exact ce anume presupune noţiunea “tare”. Să fie oare valoarea forţei de apăsare sau numărul de decibeli emanaţi?

poze barbie,patind ceva – Lumea s’a cam săturat să’i tot meargă bine Barbiei. Mulţi visează să’i mai vadă şi pe ceilalţi chinuindu’se, iar dacă se întâmplă ca aceşti ceilalţi să fie însăşi Barbia, atunci cu atât mai bine!

barbie ajunge pe luna – Un pas mic pentru Barbie, un pas mare pentru omenire…

2. Categoria Neadaptaţi lingvistic:

cum se poate invata portugheza – Este un proces anevoios, a cărui durată se întinde pe perioada mai multor ani, uneori ajungându’se chiar la decenii. Te bagi? (nu de alta, dar se ştie, cu cât sunt mai puţini vorbitori la noi, cu atât cresc şansele pentru cei înzestraţi – aşa ca mine, de exemplu :D)

cat de bun trebuie sa fii la portugheza – Mult mai bun decât ar putea cuvintele să exprime.

dispare cratima din ortografia limbii romane – Cu ajutorul Celui de Sus, poate n’o dispărea. Deşi la cum se arată lucrurile, eu n’o văd bine pe tanti cratima. Apostroful rulează!

3. Categoria Ocultisme:

mama omida online intrebari si raspunsuri – Primul impuls ar fi să’l îndrum către www.mama-omida.ro. Însă mi’e teama că o să păţesc ca şi cu pomelnice.ro, care s’a dovedit a nu fi atât de fictiv cum credeam eu. Şi o să mă acuze lumea că fac propagandă religioasă sau ocultă, pe când eu nu citez decât din Evanghelia după Guglea.

vrajitoarea irina se ocupa cu magia alba – Iar Sfântu’ Petru stă’n Poarta Raiului, mare brânză!

incantatii de ursitoare pentru botez – Nu ştiu, chiar nu sunt de meserie.

ce mi-au zis mie ursitoarele la nastere? – Deci dacă nici măcar tu nu ştii, nu văd cine te’ar putea ajuta. Pe www.ursitoare.ro ai incercat?

4. Categoria Am intrat în anul morţii:

umflarea oaselor fruntii – Este vorba de o boală tropicală pe care băştinaşii mutamba o numesc căpăţânită. Ne pare rău, dar nu are leac, va trebui să trăiesti cu capul cât un dovleac până dă pe dinafară.

oasele fruntii umflare – Unul dintre efectele adverse ale căpăţânitei sunt delirările, după cum se poate remarca.

ce se intampla daca nu mi port ochelarii – Calci în străchini. La propriu.

de la cati ani poti purta lentile de contact – De la 2 până la 4 ani după moarte.

5. Categoria Guglea cel de toate zilele:

ce zi este astazi ? – Ziua să te uiţi în calendar.

unde cumpar in bucuresti pitici de ceramica – La farmacie. Sau la morgă, depinde de la caz la caz.

poze cu popeye marinaru si sotia – O cheamă Olive, dar nu s’au căsătorit până acum, încă mai trîiesc în păcat.

6. Categoria Crapă pipota’n mine:

am fost in algarve – Trebuie să înţelegeţi că pe lumea asta mai există şi oameni care suferă de singurătate şi n’au nici cu cine schimba două vorbe. Aşa că Guglea le e confident…

am fost la lisabona – acum înţelegeţi cum vine asta cu singurătatea?

7. Categoria Kant era un fraier, iar pe Nietzche nu’l ducea capul:

tomatele nu merg in rai – Că multe mai ştii tu! Tomato, ia zi’i tu vreo două!

nu-mi gasesc locul in lumea asta – Iată o mostră de filosofie nihilistă cu influenţe schopenhaueriene.

trebuie sa te trezesti la realitate – Iar aici niste realism pur.

care este intrebarea pentru care viata merge inainte – Păi sunt mai multe întrebări care ne ţin în viaţă: Ce’avem de mâncare?, Când sunt reducerile?, Noi ce mai bem în seara asta? Cine ştie mai multe este rugat să contribuie, sinucigaşii din toate zările vă vor purta recunoştinţă veşnică.

Răspundem ascultătorilor (VIII)

S’au facut cateva luni bune de cand tot adun cautarile pe care le veti citi mai jos si trebuie sa recunosc ca nu mi’a fost deloc usor sa le selectez pe cele mai notabile, dat fiind ca sunt foarte multe cele care m’au facut sa rad cu lacrimi, si apoi sa le grupez frumos pe categorii ca sa poata fi savurate mai usor. Multumiri lui guglea, care a fost la fel de simpatic ca in fiecare zi a existentei sale, un sprijin de nadejde pentru toate sufletele chinuite de intrebari arzatoare.

Categoria Multa minte nu se cere, Barbi(e) este la putere – unde se vorbeste despre Barbi(e)/y in toate cele 69 de pozitii si dincolo de ele:

barbi se bate cu baiat – spuneti nu violentei domestice!

barbi la facultate – se stie, Barbie este studenta in anul 3 la Mecatronica, sa nu mai aud intrebari din’astea.

barbie si gagicul ei – adica Barbie si Ken, dar in varianta de Salajean.

barbi munceste – este fierar-betonist, cu 6 ani de experienta in domeniu.

barbi cea mai buna gospodina – nu stiu cum de reuseste sa le faca pe toate asa de bine…

barbi merge la biserica

barbi practica vrajitoarelor

vreau numai sai fac parul lui barbie – Mai am un singur dor…

barbi în limuzină – unde’i e locul.

barbie da nu barbie – deci da…

barbi viseaza ironic nu o trezi – Somnul ratiunii naste monstrii. Si cautari cretine.

barbie nici macar nu exista – asta ca sa stiti si voi!

barbie cand iti saruta colegul de scoala – in perioada ei de adolescenta rebela.

barbie cu gagicul ei la poarta – precum si in varianta rurala

Categoria Învârti’m’as in jurul cozii – unde aflam ca viata bate Guglea (sau invers):

care e raspunsul la intrebarea cine intreaba

misa umflat rau picioarele ce poate sa fac – taie’le!

de la sfecla rosie poti face treaba mare – poti face multe treburi, nu doar salata de legume.

facultatea de manichiura – sectia Cuticule, specializarea Forfecuta.

previziuni asupra pietei de ciocolata – piata de ciocolata e atat de imprevizibila…

de ce numele celor 7 pitici e usor de retinut – ca e pentru copii, de’aia!

intrebari din biblie gen vrei sa fi miliardar – si in loc de Iantu sa fie Sf. Petru, nu?

papusa care ii creste in loc de par gazon – viziune suprarealista. Dali, unde te ascunzi tu oare?

Categoria Gospodinele intreaba, dar cine sa le raspunda:

cum repar un ficat prajit prea tare – what’s done is done…

sandwich maker nociv? – parca o aud pe mama vorbind, si ea avea teoriile ei cu radiatiile de la cuptorul cu microunde.

m-am fript la aragaz ce sa fac – astia’s de’ai mei

m-am fript cu fierul de calcat – accidente casnice, la ordinea zilei.

Categoria Culãri din toate zarile, uniti’va:

bluza iggy pop, h&m – o stiu, o stiu si am zis ca mi’o si cumpar 😀 (stiam eu ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu culãrii)

obsesia mea sunt cerceii – recunosc problema, e cu dichis…

ce e la moda in ziua de azi

balsam de buze baieti – Nivea inca nu s’a adaptat noilor tendinte…

cum recunosti lee cooper original – dupa eticheta?

tunsori l moda pentru vara 2009 – chica e inca in top :))

sunt invidiat pe unde ma opresc smecheri

Categoria Curier sentimental:

pe ce teme se poate de vorbit cu fetele – omul este in impas…

de ce nu ma suni fat frumos? – Ileana Cosânzeana si dilemele ei

cum sa facem amor clasic? – idei, anybody?

cum sa manevrezi un baiat cum vrei? – Voodoo este solutia!

cum sa cuceresc o fata care are un gagic – impossible is nothing, tinere!

Categoria Neadaptati lingvistic:

cum se zice buna in portugheza – olá. A fost greu?

cum se pronunta in engleza si un sfert – ti si impleticeste limba, nu te forta!

could you be loved traducere in romana – i don’t think you could…

raspunsul la intrebarea: how are you?

Categoria Martiri, unde se vorbeste despre blestemul aerului albastru:

am zburat cu blue air – aplauze va rog, inseamna ca inca mai traieste!

zborul cu blue air este sigur? – gugãluitorul de dinainte ne demonstreaza ca da. Daca pe el nu l’a rapus Blue air-ul, atunci putem sa ne pastram speranta. Eu cu speranta asta si traiesc, ca doar in februarie ma asteapta si pe mine un zbor – sper doar sa fie mai lipsit de peripetii decat ultimul…

Categoria Trivia, unde intrebarile se tin lant:

ce se-ntampla cand ti se bate ochiul stang – pleci la drum de seara.

suricata ce inseamna? – si devii un animal…

cate ore faci cu avionul pana la lisabona – daca e direct, cam 5. Daca nu’i direct (si avand in vedere ca doar la Blue Air gasesti asa ceva), atunci dumnezeu cu mila…

cum se invata chimia – daca as fi stiut raspunsul, crede’ma ca ma gaseai pe lista laureatilor Premiului Nobel pentru Pace.

nu imi place sa port ochelari de vedere – nici mie, dar daca suntem chiori…

Categoria speciala V’am zis eu:

fobie nasturi – deci daca si omul asta a cautat’o, ce alta dovada va mai trebuie? E clar ca fobia de nasturi a fost atestata documentar!

Stiu ca a fost lung si ca ochii vostri urla dupa Visine, dar sper ca ati savurat Enciclopedia Guglea – capitolul VIII. Mai urmeaza inca 70…

Raspundem ascultatorilor (VI)

Oi fi eu departe, peste tari si eventual si peste mari (depinde pe unde o iei), dar inca mai pastrez legatura cu Guglea. Avem o relatie speciala si stiu ca multi nu ar putea trai fara el. Dovada o gasiti in randurile ce urmeaza:

Unde e lisabona? – Pe harta.

Monstre cu nuante de blond – monstre, monstri, cine sa mai stie?

Ileana cosanzeana versus fat frumos – Cine are mai multi fani? Cine are parul mai lung? Care e mai destept? Intrebari peste intrebari… Raspunsul nu’l vom putea afla decat intr’un singur mod – poftiti la poll!

Intrebari si raspunsuri despre bcu – Doamne, tineretul din ziua de azi chiar nu stie sa se exprime? Om fi toti niste neintelesi? Vezi aici BCU.

Propria imagine pe fundalul profilului de hi5 – narcisistule!

Cuvinte din cele 4 dialecte ale lb rom – Sorry, dar ceri prea mult de la mine…

Copacei sintaxa – Ah, ai atins un punct sensibil. Asa de sensibil incat mi s’a facut pielea de gaina, pe cuvant! Eu inca mai trag speranta ca am scapat de copacei si de “copacit”,  asa ca am sters din minte tot ce inseamna sintaxa limbii engleze. Dupa 2 ani de copacei, mi’ar placea sa ma reorientez catre… floricele 😀

Adrese pt a putea trimite pomelnice – Mi’ar placea sa te indrum catre www.pomelnice.ro sau www.mantuire.ro, dar nu exista asa ceva. Dar nu trebuie sa uiti niciodata caDumnezeu este doar la un click distanta (asta e pentru generatia Hi5)…

Later edit: Doamne, www.pomelnice.ro chiar exista, nu’mi vine sa cred! A’nebunit lumea!

http://www.sintaxa si morfologia limbii romane – Generatia Hi5 e peste tot, clar. Lumea chiar nu mai utilizeaza DEX-ul sau Indreptarul ortografic, ortoepic & co? Incotro?

Provenienta literei ş in limba romana – interesanta intrebare, chiar nu mi’am pus problema asta. Dar ar merita o cercetare mai amanuntita, nu prea sunt multe limbi europene care au litera ş. Exista din punct de vedere fonetic in multe limbi, dar ca si forma grafica nu prea am vazut’o… Ma simt prost sa ma tot dau cu parerea fara sa stiu mare lucru, raspunsul e tot la biblioteca…

Cine este ene – Ene, c’est moi!

De ce sunt intrebari fara raspunsuri – pentru ca sunt retorice, de’aia 😛

Din seria “Mama care m’ai facut”:

Ce este libidoul – Vei afla cand vei auzi si de Freud.

Cum se cuceresc fete in zilele noastre – mda…

Intrebari si raspunsuri cum dai limbi – no comment.

Imi place sa fac amor – Bravo tie! Sa scot cartea lui Freud?

Cum sa arati bine toata ziua – n’ai cum, L’Oreal nu e de ajuns.

Cichi cean cu vaca – Ma abtin.

Din ciclul “Barbie-Barbi-Barby”:

barbie isi scrie temele

barbi si ken cum fac dragoste

povesti de vorbit cu barbi

socuri barbi

barbie la piscina si baietii draguti

ursitoarele barbie

lene barby

barbi scrie

barbi are un iubit

se caută barbi

barbie merge in vacanta

barbie barbie barbie smechere

молодость эта одна из –

Ma opresc aici. Toate intrebarile astea ma epuizeaza… Guglea fie cu voi!

Răspundem ascultătorilor (V)

Dat fiind că lumea nu se mai satură să tot pună întrebări, care mai de care mai demne de Vrei să fii miliardar sau de Copiii spun lucruri trăsnite, mă reîntorc la cea mai longevivă “rubrică” cu putinţă, pentru a mai elucida câteva din marile mistere ale omenirii. Let the (stupid) questions begin!

1. Cum fac un pomelnic pentru un mort de 3 ani? – Despre pomelnice am mai vorbit si acum câteva săptămâni, dar se cere totuşi un răspuns urgent, dat fiind că sâmbăta morţilor se apropie cu paşi repezi şi răposaţii cer ca tradiţiile să fie respectate (da, chiar şi răposaţii de 3 ani). Aşa că răspunsul este: întreabă’l pe popă! 

2. Cum sa ma razbun pe un porc? – De ce ar vrea un om să se răzbune pe un amărât de porc? Guiţa prea tare? Nu avea carnea prea fragedă? Avea şoriciul prea ţepos? Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine mă bate gândul să sun la Salvaţi animalele de  nebuni…

3. Cum te degajezi de faptul ca esti inselata? – Iată o problemă cu care omenirea s’a confruntat de la Adam şi Eva încoace… De’a lungul timpului, femeile au descoperit nenumărate metode de a se degaja de această problemă, printre cele mai eficiente numărându’se shopping-ul, în special pantofii – musai Manolo (asta ne învaţă pe noi Sex and the City), pilates, îngheţata, precum şi un nou iubit. Alegerea e a ta!

4. Problema tineretului de azi – Da, chiar aşa, tineretul de azi are vreo problemă? Feel free to say no. Probabil că întrebarea asta a fost pusă de baba care vinde lumânări la biserică sau de una din venerabilele doamen care’şi fac veacul prin strană/naos/pronaos. Nişte invidioase…

 5. Massuri in anumite limbi – Uite, de’asta or să ne dea ăştia afară din UE, că puştii noştri or să înceapă să trimită massuri “în anumite limbi” până or să enerveze trei sferturi din populaţia Europei, speriindu-i că le vor cădea unghiile sau că li se vor învineţi limbile… Ruşine să vă fie!

6. Te voi iubi chiar daca tu nu ma vrei in viata ta – Mulţumesc, e bine de ştiut…

7. Cum influenteaza moda tineretul din ziua de azi – Sinceră să fiu, nu prea mă pricep atât de bine la treburile astea, dar aş putea să mă dau cu părerea. probabil că o influenţă majoră o constituie cerceii cu frunzuliţe de marijuana şi tricourile cu inscripţii amuzante. Eu una am o colecţie întreagă de astfel de tricouri – mărturie stă şi tricoul din postul de mai jos 🙂

8. Cum sa mi fac unghile daca le am mici? – Le tai. Nu’i aşa că nu te’ai gândit la asta?

9. Cum sa incepi sa faci spagatu? – Spui Tatăl nostru, după care îi dai drumul.

10. Tara care incepe cu lit. co si se vorbeste… – Guglea, ruşine să’ţi fie că n’ai preluat şi restul întrebării! Cum o să pot răspunde acum cu toată seriozitatea dacă nici măcar cerinţa n’o ştiu? Să fie oare Cocostârcia?

11. ZolezozoleZole, vezi că fanii tăi au nimerit la mine. Guglea se cam ţine de şotii…

12. Esti doar a mea – De ce spun toţi asta?

13. Ce este femeia? – O întrebare foarte reuşită, problema e că nici macar Dumnezeu n’ar fi în stare să’ţi răspundă. Pentru că dacă ar fi ştiut, îţi zic eu că n’ar fi pus un măr în preajma ei…

Categoria V.I.B – Very Important Barbie sau dacă vreţi V.I.P – Veşnicul Impotent Păros – adică cele mai stupide cerinţe cu privire la Barbie:

barbi care fac numai mancare

sa ii fac parul si unghiile lui barbi

bate copilul lui barbie

filme cu barbi fata insulei magice

barbi socuri sa facem unghii

http://www.barbie.koom

barbi este imbracata cool la volan

filme cu barbi traduse in romina vizionare

barbie la munceste

Mă opresc aici cu barbi, dar am certitudinea că V.I.P este cel are nu se va opri curând…

Categoria Hi5 de’aici!

cum sa vizitez o profil pe hi5 – tineretul hi5 nu’i în stare să facă nici măcar acordul de gen. Trist…

caractere pentru hi5 cu caractere – suferi de bâlbâială cronică?

cum gasesc un aspect pt hi5? – ai căutat la groapa de gunoi? Poate a aruncat cineva vreunul… Nu uita de detectorul de metale – te ajută să găseşti mai uşor tinicheaua.

manichiura hi5 – iată dovada faptului că hi5 a ajuns un stil de viaţa. Oamenii îşi fac chiar şi manichiură de hi5!

cum imi fac tema la hi5 – oare de ce nu întreabă nimeni de tema la mate?

sa se vada poza principala mare la hi5 – asta e cumva vreo incantaţie?

O mică menţiune : habar n’am cum se măreşte poza principală de pe profilul de hi5, aşa că mă întrebaţi degeaba. Şi nu cunosc nici noţiunea de simboluri pentru hi5, aşa că nu voi putea ajuta societatea nici de data asta, aşa cum un cetăţean mi’a sugerat într’un comment binevoitor:

e adv c spui u aici…dar k sa faci sh u cv util societatii…baga’ne sh noua totusi nish simoluri pt hi5 :D:D:D ;;)

That’s all, folks!

Răspundem ascultătorilor (IV)

O nouă săptămână, un nou tur de forţă printre cele mai inspirate căutări adresate lui Guglea…

Întrebarea săptămanii. Imi place de o fata care are gagic cum fac – Într’adevăr, ne confruntăm cu o situaţie mai dificilă. Problemele de natură sentimentală sunt cele mai grele în viaţa unui om, mai ales când vorbim de un om care riscă în orice clipită să’i fie sucit gâtul de către un mic-mare ceafă-de-porc, gagic al duduiei de mai sus… Fereşte’ţi capul, tinere!

Categoria “Barbie cea de toate zilele” – cu menţiunea că avem un obsedat printre noi:

ii fac parul lui barbie – spor la treabă

sai fac unghile lui barbi – măi, da ocupat mai eşti…

barbi spune la altcineva sa-mi faca mancare – că doar nu ţi’o face ea!

barbie care merge la intalnire cu ken – da, şi?

barbie e la ziua prietenei sale – deja mă doare capul…

ajuto pe barbi sa se imbrace in noaptea nuntii – eu cred că poate să se descurce şi singură. În cazul tău, prefer să nu mă pronunţ…

Categoria “Guglea e Mama Omida” – încă o serie de întrebări arzătoare:

biografia fecioarei maria – n’ar fi mai simplu să foloseşti Biblia?

cum se fac unghiile in ziua de azi – tot cu ojă, ca altădată…

cine raspunde la intrebarea unde ? – complementul circumstanţial de loc. Mare greşeală au făcut c’au scos Capacitatea…

impresii de zbor cu blue air – în curând, mai aşteaptă puţin…

catalina ponor id messenger – ai încercat şi la prăvălie?

fetele de la cichi gals – ce’i cu ele?

tineretul emo prototip – uită’te în jur, realitatea îţi oferă suficiente mostre.

Categoria “De neînţeles” – şi de nepriceput:

intrebari la care nu pot raspunde – uite una: unde ţi’e capul?

am sa las tot ce a fost al meu in urma – aşa să faci!

numai inteleg lumea din ziua de azi – eu numai nimic…

bronzeaza cu forta gandului – cam la asta s’a ajuns de când piţipoancelor le’a intrat în cap că trebuie să se maronească cu orice chip. Soarele nu a mai fost bun, aşa că s’a inventat solarul lor cel de toate zilele. Dar se pare că nici solarul nu le mai satisface, aşa că urmează să fie pusă în practica o metodă experimentală care se zvoneşte că ar fi mult mai eficientă decât cele de până acum. Este vorba de bronzarea cu puterea gândului – se ia un neuron şi se pune la alergat până se bronzează. Încă nu se cunosc efectele adverse ale acestui procedeu, dar se pare că ar fi destul de nociv pentru neuronii antrenaţi în proces.

Categoria “Mare ţi’e haifaivul, doamne!” – mic ghid de bun simţ:

monstre pt hi5 – şi monştri nu?

cum sa-mi fac cel mai misto profil pe hi5 – ţi’au luat’o alţii înainte!

cum maresc poza principala profil hi5 – mărimea nu contează

cum sa vizitezi profilul daca nu esti prieten – nu poţi, asta e şi ideea

se poate seta profilul de hi5 in asa fel – se dă click dreapta, opţiunea “Setează profilul în aşa fel”

de pe site-uri pot sa iau poze pt commenuri – totul e să vrei.

Mă opresc aici, cu menţiunea că cele de mai sus nu sunt decât o mică parte dintre cele mai cucuiate întrebări adresate lui Guglea. Întrebări multe, răspunsuri modeste… Noi să fim sănătoşi!

Răspundem ascultătorilor (III)

Dragii mei, revenim cu o nouă rundă de răspunsuri la cald pentru toţi ascultătorii dornici de a descifra marile taine ale universului şi de a descoperi adevăratul sens al vieţii omului pe Pământ. Mulţumim, ca de fiecare dată, lui guglea, care este alături de noi în demersurile noastre de natură civică, morală şi filozofică de a le fi de ajutor celor aflaţi în suferinţă.

Începem în forţă cu…

Întrebarea zilei: Nu am noroc in dragoste, ce pot sa fac? – E trist, ştiu, ursitoarele sunt de vină. Nu ştiu exact ce sfaturi credeai tu că ţi’ar putea da guglea ca să rezolvi această problemă de natură amoroasă, dar o să încerc şi eu să mă dau cu părerea, dacă tot ai ajuns aici, şi să’ţi dau un sfat: După bărbaţi şi tramvaie să nu alergi, mereu vine altul (la intervale regulate, s’ar zice). Şi dacă se simte careva mai sfătos aşa de fel, atunci îl rog să’i dea domnişoarei o mână de ajutor, poate dă şi peste ea norocul…

   
 

1. Raspunsuri mijto la intrebarea ce faci – Tânărul în cauză trebuie să aibă o viaţă foarte anostă şi probabil ca s’a săturat până peste cap să mai răspundă cu clasicul ‘Bine’ la şi mai clasica întrebare ‘Ce faci?’, aşa că vrea să’şi mai condimenteze puţintel existenţa (cel puţin în ochii altora) şi să creeze impresia că trăieşte într’o permanentă stare de briză. Pe cine încerci tu să păcăleşti, şmechere?

2. Cum sa fac un pomelnic pomelnic – Deci nu un pomelnic, ci un pomelnic pomelnic, să fie clar! Păi sunt câţiva paşi cât se poate de simpli. Pasul unu: se iau una bucată hârtie (poate să fie şi igienică, Domnului nu’i pasă, el nu face diferenţe), plus una bucată creionel (dacă are şi vârf, cu atât mai bine) şi una bucată neam cât se poate de numeros. Pasul doi: se înşiră toate, dar absolut toate neamurile care umplu crengile preabogatului arbore genealogic, fără a’l omite pe naşul de botez, pe vecinul de la 2, pe instalatorul ca ţi’a reparat ţeava de la baie, precum şi pe guglea, că e de’al nostru. Pasul trei: se înmânează popii, cu o lumânărică, după care urmează coliva şi toate cele.

3. Scaun influentat de consumul de sfecla rosie – Această întrebare a generat polemici intense în mintea mea, asta pentru că sunt conştientă de importanţa pe care o joacă răspunsul ei în viaţa cititorului nostru. Deci se dau datele: un scaun (de la Ikea sau de la Mobexpert? sau n’are importanţă?) şi una bucată sfeclă roşie. x=? O ecuaţie cu o singură necunoscută, poate părea chiar banală la prima vedere, dar vedem cum năvălesc dintr’odată o oştire întreagă de chestiuni neprevăzute. Şi dacă ecuaţia are loc, să zicem, pe undeva prin intestinul gros? Şi dacă se simte şi vreun miros apăsător? Dar n’aş vrea să coborâm pe intestin în jos, că deja intrăm în nebuloasă. Morala: lasă’ne, frate!

4. Suferinta lui barby – Ooo, da, mereu am zis că viaţa mea e o telenovelă din categoria Suferinţele Sărmanei Irina sau Irina Mercedes. Doarc că Barby nu a făcut niciodată parte din lista de personaje, să’i întreb pe băieţii de la recuzită poate ştiu ceva de ea, nu cumva zace pe undeva pe fundul cutiei cu machiaj de scenă?

5. Ce facem in lisabona – Încă nu ştiu, dar vom afla în curând!

6. Nu noi luam decizii si ele ne iau pe noi – Saramago dixit, doar că el s’a exprimat ceva mai poetic şi mai coerent chiar. Dar, per ansamblu, aşa e!

7. Doamne – Căutare greşită. Guglea, de ce faci mişto de fra… ăăăă oameni? Ce să caute dumnezeu pe wordpress? Are el treburi mai importante acolo în ceruri, vorba poetului: God is in heaven, all’s right with the world (R. Browning, pentru fani).

8. Acum poti viziona online desenele kids channel – Mulţumim de informaţie, transmitem mai departe tuturor celor interesaţi.

9. Cum sami fac unghile – Marş la bibliotecă cu tine, nu la salon!

10. Intrebari la care nu s-a raspuns – Mai avem multe, stay tooned!

Până data viitoare, vă urez o viaţă… dilematică!

Răspundem ascultătorilor (II)

Pentru că dilemele ascultătorilor noştri încă nu au ajuns la final, ba din contră, continuă să se adâncească, o să încerc să mai răspund la câteva întrebări, aşa cum mă pricep eu mai bine, şi sper ca toată colaborarea cu guglea să fie una suficient de fructuoasă încât să satisfacă setea de cultură şi cunoaştere a internauţilor mioritici.

1. Cum se face spagatu? Pentru a putea răspunde la această întrebare, am încercat să fac o aplicaţie practică – propria experienţă ar trebui să stea la baza cunoşterii, prin metode pur empirice. Problema e că nu mi’a ieşit! Poate că am îmbătrânit prea tare şi nu mai am mobilitatea din tinereţe. Dar problema nr. 2 e că nu am reuşit să fac şpagatul nici măcar în tinereţe. De aceea am ajuns să cred că răspunsul nu este: ‘crăcănează-te la maxim’, ci lucrurile sunt ceva mai complicate, e necesară o oarecare tehnică sportivă mai elaborată. Dar poate guglea te ajută şi cu o adresă de mail de’a Cătălinei Ponor sau de’a Andreei Răducanu…

2. Ii fac unghile lui barbie (nici mai mult, nici mai puţin de 11 căutări – deci pare să fie o problemă spinoasă). Trecând peste exprimarea defectuoasă, pur şi simplu nu reuşesc să percep sensul acestui enunţ. Să fie oare o întrebare (Îi fac unghiile lui Barbie?) sau o mirare (Îi fac unghiile lui Barbie!) – tot nu mă dumiresc… În orice caz, e evident că persoana respectivă face oarecum apel la prototipul de Barbie clasică cu manichiura atent elaborată, adaptată la societatea contemporano-piţipongică a zilelor noastre, când numai naturel nu vezi pe nicăieri. Dar mai mult de atât nu văd ce aş putea spune, deşi judecând după numărul de căutări pe tema barbi, cred că avem un obsedat printre noi. Dovada:

barbie o bate pe alta barbie

sa arati ca barbie

sa ii fac unghile lui barbie (3 căutări)

barbie l oglinda

filme cu barbie in limba romana

barbie o bate pe alta barbie

3. Cum cuceresc un emo? Dragi ascultători, acum ne vom îndrepta atenţia către problemele amoroase ale tineretului din ziua de azi şi încercăm să’i alinăm suferinţa unei tinere (fecioare? – glumesc doar) măcinate de intense trăiri de natură sentimentală (cât de pleonastică pot fi! – dar când vorbim de emo, îmi permit). Tânăra în cauză nu ştie cum să cucerească inima băiatului iubit care, damn it, e emo. Cum nu mi’am permis să aprofundez tema uraganului emo (metafora îi aparţine lui Zole) – şi nici nu mi’am dorit vreodată să fac asta, Hi5 îmi ajunge – fac apel la ceilalţi ascultători care au mai multe cunoştinţe cu privire la acestă castă socială distrinctă, pe numele ei emo. Deci cei care pot da o mână de ajutor sunt rugaţi să trimită mesaje pe adresa curier sentimental [at] vai de capu nostru [punct] ro sau să lase pur şi simplu un comment mai jos. Iar eu vă mulţumesc anticipat în numele tinerei în cauză, ştiu că viaţa ei va fi mai frumoasă datorită vouă!

4. Imi place david lodge. Şi mie. Sau stai! Era o întrebare: Imi place david lodge? Păi nu ştiu, îţi place? Eu zic că scrie binişor, e inteligent tipul şi foarte cult, se simte de departe. În plus, e atât de ironic încât nici nu te prinzi cât de ironic e cu adevărat… Deci cum poţi să te aştepţi să’ţi zică gulgea dacă să’ţi placă au ba?

5. Ordinea cartilor gossip girl. Ah, ce nu fac eu pentru ascultătorii mei! Am făcut săpături pe site-ul de la Nemira şi aici poţi să vezi toată lista cu cărţile Gossip Girl şi ordinea lor (partea faină e că sunt chiar la reduceri în perioada asta). Mai mult nu mă pot pronunţa, nu sunt cititoare de cărti chic / fancy sau ce’or mai fi astea – nu zic că e rău sa le citeşti, doar că pe mine nu m’au tentat până acum – dar am văzut serialul şi îmi place, e simpatic.

6. Raspundem ascultatorilor. Şi voi? Tot Radio România Actualităţi sunteţi, nu?

7. Intrebarile de fapt sunt raspunsuri. Interesantă ipoteză, îmi place cum gândeşti şi apreciez bunăvoinţa de a’mi împărtăşi părerea ta (vorbesc chiar serios!). Dacă îmi ziceai şi cum te cheamă, mă jur că puneam un ditai quote’ul deasupra paginii. Acum rămâi anonim, păcat…

8. Hesse siddharta recenzie. Nu am recenzie pentru Siddharta, dar dacă apuc să recitesc cartea vara asta, promit să scriu una (cu dedicaţie pentru tine).

9. Limbi straine pitzipoance. Am intrat oficial în dilemă. Nu reuşesc să mă dumiresc în ceea ce priveşte scopul precis al acestei căutări. Oare persoana în cauză emite interesanta ipoteză conform căreia pitzipoancele ar fi toate vorbitoare de anumite limbi străine? În cazul ăsta, e clar că de pe listă nu ar trebui să lipsească engleza (ca s’o înţeleagă pe Beyonce) şi spaniola (ca s’o înţeleagă pe Maria Mercedes când suspină după Jose Fernando Ramirez Soares de Matador y Vancellas – bla! nu vorbesc spaniolă). Dar ar mai fi o posibilitate. Poate tânărul sugerează, într’un mod josnic, că fetele de la Limbi străine ar fi nişte pitzipoance. Ei bine, dacă asta a vrut să spună, atunci mesajul meu este următorul: Fuck off! ftwaDE BGAW ERZTSE QDQ ZWEV WEXV XEARDV RNXFGA ce eşti!

Gata pentru azi, dragi ascultători, până data viitoare vă urez o săptămână plină de dileme adânci (şi cât mai puţin cretine, dacă e cu putinţă)…

Răspundem ascultătorilor (I)

Motivaţie. Se ştie că am pile la guglea. Nu avem chiar un contract oficial, dar m’am înţeles eu cu ei (ştiţi că şpaga deschide multe uşi, chiar şi p’aia de la guglea). Înţelegerea sună cam aşa: ‘Lăsaţi curioşii să vină la mine!’. Şi guglea i’a lăsat, nimic de zis, doar că eu m’am trezit cu zeci de curioşi pe cap şi bunul simţ mă obligă să le mai şi răspund la întrebări, aşa e omeneşte…

Deci, să purcedem…

1. Cum faci sa te bronzezi mai repede? Există mai multe variante care pot clarifica această dilemă. Metoda tradiţională este, evident, bronzarea la soare/lună/stele etc., o modalitate foarte avantajoasă întrucât nu necesită un efort financiar sau fizic prea mare. Soarele e gratis pentru toată lumea, slavă domnului! Apoi ar fi şi metoda pe care am numit’o eu moft, despre care am mai vorbit şi aici şi care se cheamă solar. Nu are rost să detaliez acum particularităţile acestui mod de bronzare, am mai facut’o şi cu ceva timp în urmă. Iar metoda cu numărul 3 o reprezintă cremele/loţiunile autobronzate, care au marele dezavantaj ca îţi oferă un bronz cu o durată puţin spus temporară şi care se curăţă atunci când intră în contact cu apa, fapt ce generează apariţia unor pete deloc plăcute la aspect, care aduc oarecum a ciumă bubonică.

Notă. Din această categorie mai fac parte şi următoarele căutări:

crema protectie solara bronzat

solare in salajan bune

sa nu se duca bronzul

2. Conservarea alimentelor si ultravioletele. Trebuie să recunosc că această întrebare m’a lăsat fără cuvinte. În afară de faptul că nici nu mi’ar fi dat vreodată prin cap că există o legătură secretă între ultraviolete şi conservarea alimentelor, nu pot să’mi explic cum de guglea s’a gândit că aş avea eu vreun răspuns. Fie guglea face mişto de mine, fie mă consideră un geniu neînţeles sau măcar un om de ştiinţă suficient de bine informat încât să lămurească astfel de dileme. Ei bine, nu sunt nici una, nici alta. Aşa că… habar n’am!

3. Daca nu sunt logat pe hi5 si vizitez un profil? Deja intuiesc care este de fapt întrebarea ascunsă. Tu vrei să ştii dacă blonda de la scara 2 sau vecina de deasupra va afla că i’ai văzut profilul de Hi5. Vrei să rămâi admiratorul din umbră, să nu ştie nimeni că ai făcut o pasiune furtunoasă pentru respectiva, nu? Sau măcar să’ţi aperi fundul de furia cefei de porc/malacului care activează pe post de gagic al tipei cu pricina. Deci răspunsul este .

Notă. Ştiam eu că Hi5 va spori considerabil traficul pe blog, doar că la aşa ceva nu mă aşteptam. Din această serie mai fac parte şi următoarele căutări:

cum sa-mi fac un profil de hi5 emo

spargere cont hi5

teme pt hi5

aspecte hi5

aspecte pentru hi5

siteuri cu aspecte pentru hi5

aspecte pt hi5

pt hi5

4. Nice Work de david lodge s-a tradus? Mărturisesc că acesta este genul de întrebare care are un puternic efect asupra mea. Cele de mai sus parcă imi insultă inteligenţa, dar dacă cineva mă întreabă de David Lodge (şi de literatură în general), deja mi’a atins o coardă sensibilă. Am făcut eu nişte săpături pe unde trebuie şi am strâns suficient de multe date încât să’i pot răspunde cu maximă seriozitate acestei persoane însetate de cultură şi pasionate de literatură. Da, cartea a fost tradusă la Polirom în 2002, chiar de Radu Paraschivescu, cu titlul Meserie – recunosc că dacă aş fi văzut’o în librărie, nici nu mi’ar fi dat prin cap că e vorba de Nice Work. Nu degeaba am eu newsletter la Polirom… Cartea se poate cumpăra şi on line, dar, cu ajutorul maestrului guglea, am aflat că se găseşte şi la BCU, unde poţi să o citeşti perfect… moca! Şi sălile de lectură de la BCU sunt un deliciu, aş prefera de mii de ori să stau acolo decât la serviciu… Şi dacă vrei să citeşti mai multe despre David Lodge, recomand cu căldură cartea Lidiei Vianu, pe care o admir maxim, întrucât am avut norocul să o am ca profesor de literatură britanică şi care ne’a făcut să citim într’un semestru mai mult decât am citit într’un an şi jumătate de facultate.

Mă opresc aici deocamdată, dar promit solemn că, pe viitor, voi mai răspunde şi altor ascultători fideli măcinaţi de dileme profunde.

Va urma…