Acum aproape şase luni am considerat eu că singurul lucru care îmi lipsea este un smartphone. Nokia, ultimă generaţie, frumos de pică, dacă ar face şi clătite nici n-aş avea ce altceva să-i mai cer! Şase luni au trecut de atunci, după cum spuneam, şi încă nu ştiu să-l folosesc nici măcar la jumătate din adevărata lui capacitate. Sunt încă la nivelul de începători: agendă, apel primit, apel efectual, sms, mail, facebook si gps. Poate că săracul de el chiar ştie să facă şi clătite, iar eu habar n-am! Şi asta nu (doar) pentru că sunt anti-talent la capitolul tehnologie, ci pentru că pur şi simplu nu am avut suficient timp să-l folosesc. Nu apuc să-l scot din husa de piele ultra-scumpă (pentru că mă respect!) decât să mă uit la ceas, să răspund la un apel sau mesaj şi să verific un mail mai urgent. În rest, e o investiţie ridicol de scumpă pentru un smartceas!
Tot la categoria investiţii inutile, sunt fericita posesoare a nici mai mult, nici mai puţin de 7 rochii de seară (bine, poate ceva mai mult chiar). Pe un umăr, fprpumeri, din satin, roşii, mov, albastre, Miss Sixty (din nou, mă respect!). Pe care le port în fiecare seară, dar în principiu după culcare şi în general în vise. Pentru că bineînţeles că nu am timp să ies în oraş ca o pitzi ce sunt, iar când reuşesc să o fac nu-mi mai arde de rochiţe de satin – poate doar atunci când insist să mă respect.
Şi pentru că-mi permit, am şi echipament de alergat tot din raionul de bestsellers: adidaşi “tunaţi”, colanţi, tricouri, cu mânecă scurtă, lungă, fără mânecă, geacă antivânt şi geacă impermeabilă, Nike nu-ştiu-cum, Adidas nu-ştiu-care, New Balance… Foarte frumoase toate, mă privesc cuminţi (şi uşor ironice, aş spune dacă aş suferi de schizofrenie) şi frumos împachetate, dar având în vedere că am ajuns să alerg în medie de două ori pe lună nu facem decât să ne privim reciproc. De două ori pe lună! Iar ultima dată a trebuit să mă întorc acasă după 10 minute pentru că îmi ingheţase capul…
Aţi vrut să scriu, deci bucuraţi-vă de micile frustrări ale vieţii mele.
Blog de om cu Barbie la cap 
wow! extraordinar! 🙂 dar de unde stiai ca am vrut sa scrii?? 🙂
welcome back!
: ))))))))))))))))))))))))))))
xoxo
Yeeey, Barbie’s back! :*
Heeey 🙂 Faine frustrari… apropo de telefoane, acu’ 6 ani am dat toti banii stransi din 4 burse și am cumulat cadoul de ziua mea, Miculas si Craciun ca sa-mi iau un tel de 250-300 de euro (sau cam asa ceva), care acu’ 6 ani… ehhheeee. Ei, m-am lecuit iti dai seama :)) A fost prima si ultima achizitie de genul acesta 😛
:)))) Si eu sunt experta la capitolul investitii inutile…in special la pantofi cu “toculetze” de pitzi. Eu zic sa-ti iei o rochie satinata…eu vin cu pantofii si sa facem ceva in privinta asta!!!!
Smartceas :)) Si eu am unul si 3 luni ma chinui sa-i pun o sonerie ca lumea. Plus ca il incarca si de doua ori pe zi. Zau asa, al vechi ma tinea si-o saptamana. Dar macar l-am primit cadou. Investitiile inutile erau la mine haine mici in care aveam de gand sa incap candva. Am inceput sa le dau la prietene si sa-mi caut haine pe marimea mea :))
@coolnewz: am un al 6lea simt incredibil, stiu din prima cand cineva isi doreste sa ma citeasca :))
@Bianca: mi’ar placea sa spun ca telefonul asta e ultima mea investitie stupid de scumpa, dar am o vaga banuiala ca vor mai urma si altele :))
@Anamaria: rochie satinata sa fie atunci!
@Ela: aa, nici eu nu stiu sa schimb soneria! Asa ca nici macar nu’mi doresc sa fac asta 😀 Iar haine mici cred ca o sa’mi cumpar si cand o sa am 80 ani, pt. ca ma indoiesc ca o sa traiesc vreodata o viata in care sa nu’mi doresc sa slabesc macar putin :))