Stiu ca nu e prima data cand o spun, dar tin sa ma repet: sunt innebunita dupa literatura. Am vesnic cate o carte in geanta, imi place sa citesc oricand si oriunde, as putea vorbi in continuu despre carti. Dar am o oarecare preferinta pentru autorii cu aer de mari scriitori, ale caror opere au intrat sau ar putea intra in istorie. Nu am o obsesie pentru nume consacrate, dar imi place sa citesc genul acela de literatura care tinde sa devina arta, care poate schimba mentalitati. Acesta e si motivul pentru care nu am citit literatura comerciala sau de consum, cum i se mai zice. Nu am deschis niciodata un volum de chic-lit (oricat deBarbie as parea), desi tot mai multe edituri vand aceste carti ca pe painea calda, si nu am avut niciodata curiozitatea sa lecturez vreo Sandra Brown. Nici romane SF sau fantasy n’am citit pentru ca nu prea sunt genul meu, desi recunosc ca sunt destul de curioasa sa vad cam ce’i de capul lor.

Pe lista de beletristica au mai ramas romanele politiste. Desi nu prea sunt fana a genului, am zis sa incerc unul, macar din curiozitate, sa mai iau o puza de la Saramago, Barnes sau Ishiguro. Si asa am pus eu mana pe 320 de pisici negre a Rodicai Ojog-Brasoveanu. Scriitoarea este un soi de Agatha Christie in varianta autohtona si pare destul de experimentata intr’ale literaturii “de suspan” (are o bibliografie bogata in aceasta arie). Si poate daca as fi fost o cititoare avida a genului, poate chiar mi’ar fi placut romanul. Insa pe mine nu m’a multumit pe deplin. Intriga intretine intr’adevar suspansul, dar m’am lovit de prea multe clisee pe care le intalnesti, de exemplu, in filmele cu detectivul Columbus, daca vi’l mai amintiti. Probabil ca, ecranizata, cartea te’ar face sa petreci vreo 2 ore pline de suspans si curiozitate. Dar mie una mi s’a parut ca parsonajele si replicile sunt prea teatrale, pierzandu’se astfel senzatia de autenticitate.

Si inca un aspect important: romanul a fost scris in perioada in care Romania se afla in plina dezvoltare ceausisto-muncitoreasca, astfel incat societatea evocata se incadreaza de minune in tiparul: “Traiasca Republica Socialista!”. Politistii, pardon, militienii romani sunt cei mai de temut oameni ai legii din intreaga Europa, iar Interpolul si Scotland Yard-ul sunt insipide si ineficiente pe langa mareata Securitate, de care cei mai mari escroci de talie internationala fug ca dracul de tamaie.

De Melania, personajul principal al cartii si care da numele unei intregi serii de romane, prefer sa nu divulg prea multe amanunte, cred ca este dreptul fiecaruia sa descopere cine este si ce poate face – atat personajul, cat si autoarea. Mai ales ca un portret complet si pertinent al Melaniei nu l’as putea face decat daca as citi toate romanele in care apare, asa ca cel mai corect ar fi sa nu dezvolt prea mult subiectul, vorbind despre ceea ce nu stiu – cel putin nu in totalitate.  

Cam toata actiunea creeaza impresia de neverosimil, dar respecta cu sfintenie canoanele literaturii politiste. Rodica Ojog-Brasoveanu stie sa captiveze cititorii, insa mai degraba pe cei pasionati de acest gen.

Cartea se gaseste la Editura Nemira (www.nemira.ro), imreuna cu o mare parte din ciclul Melania, plus alte romane consacrate ale scriitoarei.

Scrie ca sa primesti… o carte.