Bacul, această mare perlă

An de an, de când e lumea și pământul, de când a zis Dumnezeu să fie lumină și Sfântul Duh zbura deasupra apelor în chip de porumbel, la sfârșit de iunie se întâmpla momentul pe care tot poporul român îl aștepta cu sufletul la gură, tremurând de nerăbdare, și anume bacul, dar nu într-atât examenul, cât perlele de la limba română, acest dar neprețuit pe care adolescenții ni l-au făcut încă de la inventarea cuvântului ”adolescent”.

2011 a fost un an special căci, deși perlele nu au dezamăgit nici de această dată (ba din contră, multe dintre ele ar putea ocupa locuri fruntașe în topul celor mai incredibile perle ale tuturor timpurilor), elevii din ale căror minți ilustre s-au născut aceste perle au ajuns să prevadă un viitor care i-a umplut de rușine până și pe Decebal și Traian. “Oglindă, oglinjoară, încotro merge această țară? Oglindă, Oglinjoara, nu mai bine plecăm toți afară?”, a scris unul dintre ei. Însă adevărata prevestire avea să fie “Trebuie să ne privim atent în oglindă și să ne întrebăm: Oglindă, oglinjoară, trec și eu bacul în această vară?”

Și, cel mai probabil, răspunsul retoric al oglinzii a fost o tăcere mută. Și pentru că tăcerea este un răspuns, am văzut cu toții procentajul de promovabilitate la bacalaureat. Adică infim, comparativ cu alți ani. Cu acei ani în care s-a mers pe principiul protocolului și al atențiilor, cu credința oarbă că e firesc să copiezi la un examen național și pe practici tradiționale de achiziționare de note așa cum ai lua un kilogram de roșii de la piață.

Să vă spun o poveste. Când am dat eu bacul, știu pe cineva care a ieșit de la una dintre probe spunând că a scris despre un câine care a leșinat și și-a pierdut conștiința. Persoana respectivă a avut undeva aproape de 9.90 media de promovare a examenului. Iar la proba de limba română am avut de scris despre condiția intelectualului și nici nu vă imaaginați câți au scris despre Ilie Moromete și Ion și au luat 10 sau aproape 10.

Și eu am copiat la bac. La sport. Făceam 20 de flotări cum se cerea, proba de gimnastică îmi ieșea spectaculos, poarta de la handbal o nimeream fix pe mijloc. Doar că la săritura în lungime ieșeam pe minus și nu puteam nici să stau în mâini – iar dacă aș fi încercat, mi-aș fi pierdut și eu “conștiința”!

Dar ce nu înțelege poporul român este că nu, nu trebuie să treci bacul. Nu toată lumea trece bacul. Notă de trecere iau cei care au reușit să-și însușească un anumit procentaj de cunoștințe din tot ce au studiat în liceu, iar note de 9 și 10 iau nu cei peste medie, ci cei bine și foarte bine pregătiți. Așa trebuie să fie într-o țară normală. Așa e, de exemplu, la francezi, care învață pentru bac ani de zile doar pentru a-l trece.

Și mai e un lucru pe care poporul român pare să-l fi uitat de vreo 10 ani încoace: nu toată lumea trebuie să aibă o diplomă de facultate. Nu e nici o rușine să fii șofer, zugrav, electrician sau faianțar. E firesc ca lucrurile să meargă pe dos într-o țară cu mai mulți piariști și experți în comunicare decât constructori sau muncitori. Economia, din nefericire, nu se construiește pe bază de comunicate de presă.

Nu știu ce părere aveți voi, dar eu sunt ferm convinsă că bacul de anul acesta nu este decât un pas către normalitate. Ce poate fi mai normal decât să pici un examen atunci când nu te pregatești pentru el? La fel de normală o să fie și reducerea numărului de locuri în facultăți. Și poate atunci chiar o să începem să creștem generații de ispravă care să conducă țara asta din care toată lumea fuge.